Deşi sălile de teatru sunt pline, ştiu o grămadă de oameni care nu ajung decât foarte rar să vadă câte o piesă. Până acum vreo 2 ani şi eu eram în această categorie, însă m-am mobilizat şi am început să merg constant. Din fericire, teatrele sunt tot mai deschise către public, tot mai active în promovare şi e din ce în ce mai uşor să-ţi cumperi un bilet.

Poate că aţi văzut deja o serie de concursuri care se desfăşoară zilele astea pe diverse bloguri (1, 2, 3, 4), concursuri care au ca premii bilete la un spectacol foarte bun: Biloxi Blues cu Tudor Chirilă, Paul Ipate şi Bogdan Cotleţ, în regia Iarinei Demian. Am văzut spectacolul anul trecut şi am rămas plăcut impresionat.

Pentru că sunt convins că acesta este genul de spectacol care îţi poate deschide apetitul pentru teatru, am de dat o invitaţie dublă la spectacolul ce va avea loc luni, 22 octombrie, la Palatul Naţional al Copiilor începând cu orele 20:00 pentru comentatorul care a luat cea mai lungă pauză de teatru (adică trebuie să-mi scrieţi când aţi fost ultima oară la teatru şi la ce piesă, dacă a trecut foarte mult timp, câştigaţi). Mă bazez pe voi că n-o să trişaţi :D Oricum, toate comentariile vor fi în moderare.

Concursul durează până vineri seară, la orele 20:00, când voi anunţa câştigătorul.