Am ajuns sâmbătă la Crystal Pallace puţin după ce se dăduse startul la programare. Echipele erau deja făcute (majoritatea lor), schemele de proiect erau trecute pe foaie, se auzea un zumzet calm şi muzica de fundal. Toată lumea coda. Peste 200 de programatori cu nasul în ecranele laptopurilor. Urma să fie o noapte foarte lungă pentru bloggerii prezenţi. Am stat la poveşti cu Radu şi Sorin, am făcut mişto de MCul Auraş, m-am mai învârtit prin zonă şi abia era ora 10.

Şi apoi am descoperit mesele de ping-pong şi conversaţiile de la ţigară. Care erau mult mai interesante decât ce se întâmpla în sala principală. Doar nu puteai să mergi printre mese şi să-i întrerupi pe oamenii ăia din treabă şi nici să stai în spatele lor şi să te uiţi cum codează nu prea era ok. L-am luat pe Auraş la un tenis de masă şi am început să trag cu urechea la ce se discuta. Oamenii chiar făceau networking în timp ce plimbau mingea de colo-colo. Cei mai neexperimentaţi primeau sfaturi, alţii căutau soluţii pentru probleme mai vechi, iar câţiva încercau să fure meserie.

Mi-a plăcut foarte mult live-bloggingul făcut de doi dintre programatorii participanţi: Kleampa şi Telele, cred că ar fi fost foarte mişto să existe mai mulţi programatori care să explice pe blog pas cu pas ce au vrut să facă şi cum le-a ieşit.

Şi mi-a mai plăcut o idee foarte simplă, auzită tot la masa de ping-pong. Un tip povestea că se gândeşte la un start-up, dar încă e în dubii. Iar răspunsul a fost foarte simplu şi natural: “Ce mai aştepţi?“. Iar tipul mai experimentat a continuat:

Ca să porneşti un start-up, trebuie doar să-l începi!

Cred că e cea mai mişto idee cu care am plecat după Hackathon.

Despre proiectele care au ieşit şi câştigători puteţi citi la Auraş, un live-blogging şi de la Radu.

Abia după ce am văzut live cam care e atmosfera mi-am dat seama că partea de premii şi provocarea în sine contează mai puţin. La un hackathon de acest gen se sudează echipe, apar idei noi şi se face mult networking, asta fiind de fapt miza evenimentului.