Interviul ăsta a fost trecut cu vederea pe net, pentru că lumea avea treburi mai importante când a apărut, gen Black Friday şi ce-a mai zis Elena Udrea. L-am savurat atunci şi îl pun la păstrare ca să mai râd din când în când. 

De pe tronul de “vloggerul cu cei mai mulţi abonaţi”, Mickey Haş explică cum începe să se strice vlogosfera, că unii fac compromisuri, se vând pe 2 lei sau pe campanii jenante şi îi strică lui piaţa. Apoi vine partea cea mai amuzantă, în care ni se face o istorie a blogosferei din auzite.

Bloggerii au acceptat foarte multe oferte chiar dacă de multe ori îi făceau pe ei să pară ridicoli că endorsează nişte produse într-o anumită manieră” şi “asta a avut un impact foarte puternic asupra declinului lor”. 

Deci nu “unii bloggeri” au făcut pipi în piscină şi cu timpul au fost excluşi din peisaj (o parte din ei, mai urmează şi alţii), ci bloggerii au fost ridicoli şi aşa a apărut declinul lor. BANG! Blogosfera e pe moarte!

Da, ştiu, de fapt a vrut să spună altceva, dar emoţiile date de un interviu sunt prea mari. Sau poate că nu e vorba de emoţii când ai sute de ore la activ în faţa camerei.

Exemplul concret pe care nu l-a putut da Mickey Haş este, cel mai probabil, Zmenta, personalitatea anului în online în 2015, care s-a dus de la 200k views pe unele clipuri la 20k views pentru că publicul râde când vede un ţărănuş care se strâmbă, dar nu mai e aşa amuzat când ţărănuşul face bani pe timpul lor.

În rest, foarte corect interviul, ar trebui să aleagă un brand şi să rămână cu el, nu să lucreze cu toate concurentele. Spune-le asta unor puşti de 16 ani care dau prima oară de bani serioşi. N-au reuşit să se abţină bloggeri în toată firea şi vor reuşi nişte copii? Funny.