Category

Casual stuff

Care e diferenţa dintre mandarine, clementine şi minole

2

Când eram mic ştiam doar 3 tipuri de citrice: portocale, mandarine şi lămâi. Ok, poate 4, mai era şi “chestia aia pe care n-o cumpărăm niciodată pentru că are un gust naşpa” (da, de grapefruit e vorba). Mandarinele erau un fel de portocală a săracului, ca şi cum am fi cumpărat un molid în locul unui brad natural. Motiv pentru care le evitam cu graţie. 

Odată cu trecerea timpului s-a născut în capul meu o confuzie legată de numele acestor fructe mici şi portocalii, atunci când am văzut ba etichete cu clementine, ba altele cu minole. Nu înţelegeam de ce le zice în mod diferit, ba chiar ajunsesem să cred că denumirea ţine doar de ţara de origine. Aşa cum se zice la noi cucuruz şi porumb se numesc în Grecia şi Turcia clementinele şi mandarinele. Doar că nu-i adevărat.

Şi pentru că deja s-a rezolvat problema aia cu sâmburii din pepene, să mai dezlegăm un mare mister al naturii.

Iată care sunt diferenţele şi de ce trebuie să alegeţi mereu mandarine:

Mandarina este fructul de bază, provenit din Asia. Este considerat singurul citric cu adevărat dulce.

Clementina = mandarină + portocală –> sâmburi mai puţini, fruct mai puţin dulce.

Minola = mandarină + grapefruit/pomelo –> mai zemoasă, sâmburi mai puţini.

Gata, un alt mister elucidat!

Surse 1, 2, 3

Nu există un plan de deszăpezire

0

Miercuri şi joi am avut nişte drumuri de făcut, aşa că am ieşit printr-un Bucureşti absolut paralizat de zăpadă. Situaţia continuă azi şi probabil că vor mai trece vreo 2 săptămâni până când lucrurile vor reintra în normal. 

Chiar dacă ar vrea să se mişte mai repede, autorităţile sunt încurcate de maşinile parcare aiurea prin tot oraşul. Şi nu e vorba doar de gigei ca ăsta, ci de mulţi alţii care au parcat pe banda 1. În unele locuri s-a ocupat chiar şi banda a doua. Exceptând bulevardele mari (Magheru, Kiseleff, Calea Victoriei), s-a instaurat legea junglei. “Boss, am lăsat şi eu maşina undeva că n-aveam de ales.” 

Altfel spus, fiecare se descurcă cum poate. În seara asta se ridica zăpada de pe Calea Moşilor, doar că tot procesul dura extrem de mult. În loc să adune toată zăpada de pe banda 1, utilajele erau preocupate să nu zgârie vreo maşină. Adevărul e că acest oraş e sufocat oricum de maşini, când nu sunt munţi de zăpadă, deci e clar că nu poate să suporte alte obstacole naturale.

Problema asta se poate rezolva extrem de uşor: Primăria să apeleze la bunăvoinţa centrelor comerciale şi a mallurilor şi să îndrume toţi şoferii care au loc de parcare pe trotuar să parcheze acolo timp de 48 de ore (sau 24, dacă se mişcă mai repede). Gen să aibă lumea termen să-şi mute maşina. Cu bulevardele parţial golite, se trece la o deszăpezire masivă, bulevard cu bulevard. După 48 de ore ne întoarcem într-un oraş cu mai puţini munţi de zăpadă. 

Desigur, n-o să fie loc pentru toate maşinile din Bucureşti, dar nici nu trebuie. Problemele mari vin de la bulevardele principale şi cele secundare. 

Donuterie – o mică dezamăgire

4

Am descoperit brandul Donuterie la Sibiu astă-vară, însă dintr-un motiv care îmi scapă n-am reuşit să-mi iau nimic de la ei atunci. Cozile erau mari, iar eu eram la Sibiu pentru FITS, n-aveam timp de gogoşi. Am rămas cu pofta până în decembrie, când am ajuns iar la Sibiu, în mini-vacanţa de 1 decembrie. Cred că a fost prima oprire după checkin-ul la hotel.

Am vrut să iau 3 gogoşi, n-aveau cutii pentru 3 bucăţi, doar pentru 1 şi 6. Cutii care se plătesc, btw. O gogoaşă porneşte de la 3,5 lei şi poate ajunge pe la 5,5 lei. Nu e un preţ mic, dar nici nu prea contează când gogoaşa e foarte bună. Doar că astea nu sunt. Pe o scară de la Gogoaşa înfuriată la Dunkin’ Donuts probabil că Donuterie e mai aproape de primul brand. Cu alte cuvinte, gogoşile sunt ambalate frumos, arată apetisant, dar cam atât. Gustul gogoaşei în sine este absolut banal. Cele pe care le vinde Mega Image sunt de 5 ori mai bune (şi mult mai ieftine). 

Citeste mai mult

O poveste cu un security tag

3

 

31 decembrie, mă pregăteam de petrecerea de Revelion. Scot din pungă bretelele cumpărate pentru ţinuta tematică, văd că aveam security tagul prins pe spate. 

Tipa de la Zara n-a observat (nici n-avea cum, la ce haos era pe 30 decembrie în AFI), eu am luat punga şi mi-am văzut de drum, ce e de făcut. Să merg din Colentina până la AFI era exclus, aşa că am dat o fugă până la Veranda “sigur rezolv acolo”. Înainte de asta am încercat şi la Mega Image-ul din colţ, dar n-aveau sistem de desfacere.

Eram convins că n-o să creadă nimeni povestea mea, dar am luat punga cu bonul şi am intrat la C&A. Apoi la H&M, apoi la Deichmann. Spre surprinderea mea, toată lumea a încercat să mă ajute, doar că fiecare magazin are un sistem diferit pentru security tag. Nici nu conştientizam că sunt atâtea modele. N-a mers pe nicăieri, iar unii oameni chiar s-au străduit. Doar o doamnă de la Carrefour m-a privit suspicios şi a zis că în mod normal astea se scot la magazinul de la care le-am cumpărat.

Mă rog, până la urmă am mers în Mega Mall la Zara şi am rezolvat problema, nu înainte să mă lovesc de concluzia genială a unui paznic: “da, păi nu prea merge să le porţi aşa, că se vede aiurea la spate”.10

O poveste cu diferenţiatori

0

Acum câteva săptămâni cei de la Carrefour Veranda au organizat un eveniment caritabil, în cadrul căruia au adunat nişte bloggeri şi i-au pus la treabă. Mai exact, ne-au pus să facem vin fiert după o reţetă proprie şi să-l vindem clienţilor din magazin. Cu casă de marcat, cu pahare şi şerveţele, cu anunţuri prin boxele de la casa centrală. Banii obţinuţi au ajuns la Fundației HOSPICE Casa Speranței.

Sincer să fiu am luat provocarea asta mai mult în joacă, iniţial am crezut că o să fie nişte vin fiert pe acolo pe care o să-l turnăm noi în pahare, lumea o să doneze şi cam atât. Nu mă gândeam că o să şi facem ceva, ce să mai vorbim de reţetă proprie, că eu nici nu beau vin fiert prea des. Dar m-am repliat repede şi am decis că trebuie să mă poziţionez cumva în raport cu concurenţa. 

Oana Brătilă avea un vin alb, după reţetă proprie, venise cu temele făcute. Victor Kapra prepara un vin roşu cu puţin piper, iar echipa Golin-Carrefour avea tot un vin roşu, varianta clasică. Eu aruncasem deja pe Facebook ideea să fac ceva fără scorţişoară, dar nu credeam că o să şi prindă. 

Citeste mai mult

Top of mind în 2016

0

Poate că n-a fost un an WOW. N-a fost nici un an prost. Am economisit mai mult, am călătorit cam tot atât cât în 2015, am făcut multe planuri pentru anul viitor. Probabil că a fost anul în care lucrurile s-au aşezat. Prieteniile s-au întărit (datorită câtorva evenimente – unele plăcute, altele mai puţin plăcute), colaborările s-au consolidat, blogul a crescut. 

În septembrie, după Webstock, mi-am propus să mă ocup mai serios de blog, mi-am setat nişte obiective legate de cum scriu, am trecut la etapa următoare, chiar dacă scriu zilnic de mulţi ani. Acum a venit timpul să mă concentrez pe ceea ce public. Asta s-a văzut şi în trafic, iar îmbunătăţirile vor continua. 

Citeste mai mult

FIFA: Cum e trecerea de la tastatură la joystick

0

În urmă cu o lună şi ceva mi-am luat un joystick Logitech aproape din necesitate. FIFA 17 nu prea mai poate fi jucat la tastatură, cu greu poţi să câştigi fără să ştii 2-3 tipuri de dribbling. 

M-am înarmat cu multă răbdare, ştiam de la alţi jucători cu ştate vechi pe tastatură că e destul de dureroasă trecerea. Cineva mi-a povestit că a avut nevoie de 2 luni ca să se obişnuiască complet cu joystickul. Aşa că într-o primă fază m-am jucat The Journey, noul mod “carieră” din FIFA 17 care îţi permite şi o grămadă de antrenamente. În paralel jucam şi câte un Kick-off clasic, însă pierdeam destul de rău chiar şi pe Beginner.

După vreo 2 săptămâni de jucat cu computerul mă simţeam în continuare nefamiliarizat cu tastele, însă am vrut să joc un meci online de probă. Am luat bătaie, dar per total a mers destul de bine, aşa că am continuat cu încă unul, şi încă unul. A urmat prima promovare (picasem în Liga a 8-a la Seasons), apoi alta. După alte 3 săptămâni pot să spun că sunt foarte aproape de nivelul la care eram cu tastatura, însă deja mi se extinde aria de mişcări. Cred că ăsta e cel mai bun sistem: familiarizarea în single player, apoi trecerea cât mai rapidă la multi-player. Miza e extrem de importantă, altfel joci în gol. 

Urmează să intru în partea de tutoriale video ale lui Ovidiu Pătraşcu. Până la primăvară poate trec pe consolă, acum nu mai am nicio barieră. Am jucat cu un prieten pe PS4 şi m-am obişnuit cu controllerul în 2 minute.

Dacă sunteţi încă blocaţi pe tastatură, vă recomand să începeţi tot cu un controller ieftin şi să vedeţi dacă vă puteţi obişnui. O să-mi mulţumiţi pe urmă :)

Reduceri bune şi pe Origin

1

Datorită lui Radu mi-am adus aminte de Winter Sale-ul de la Steam şi am prins o reducere bună, însă nu sunt singurii care oferă discounturi. Origin (platforma celor de la EA Games) are un Holiday Sale decent. 

  • FIFA 17 la 30 de euro, reducere 50%
  • SIMS 4 – 20 de euro, reducere de 67%
  • Un Need for Speed la 10 euro
  • Titanfall – 30 de euro, reducere 50%
  • Battlefield 1 – 35 de euro – 40% discount
  • Star Wars – Battlefront – 10 euro

Fifa şi Sims sunt chilipiruri, sigur nu găsiţi la preţ mai bun în magazine. 

Primul an în care termin totul înainte de Ajun

0

A fost pentru prima dată când ziua de 24 decembrie m-a găsit cu toate cumpărăturile făcute, cu bradul cioplit şi pus în suport, cu casa curată şi cadourile împachetate. Fără să fiu din categoria tembelilor care se înghesuie în Ajun la supermarket şi se plâng că e programul prea scurt, mi se întâmpla mai mereu să am o mică listă lăsată pentru ultima zi. Ba un cadou pentru vecina de la 2, ba un cozonac şi nişte vâsc. Mă trezeam pe 25 decembrie rupt de oboseală, după o săptămână cu multă alergătură prin oraş, curăţenie, cumpărături.

Anul ăsta m-am organizat mult mai bine cu cadourile, am sărit peste shoppingul intensiv din ultimele zile, aşa că am avut timp pentru toate.

Practic, cea mai grea parte e alegerea cadourilor, iar asta s-a rezolvat din timpul anului, când am încercat să fiu atent la ce-şi doresc oamenii din jur. Şi pentru că n-am reuşit să-l bag pe Dragnea la puşcărie, m-am reorientat spre chestii care se pot cumpăra.

Mereu le-am găsit scuze oamenilor care fac cumpărăturile în ultima clipă (poate n-au luat salariul, poate au muncit până târziu), dar adevărul e că prospecţie poţi să faci şi fără bani, pentru ca mai apoi să cumperi fix ce-ţi trebuie. Trebuie doar să vrei.

Sper să aveţi nişte sărbători liniştite şi să mai intraţi pe aici din când în când, am pregătit o grămadă de chestii interesante, de savurat după sarmale şi cârnaţi :)

“Iar am luat gol din faze fixe”

0

De câte ori aţi auzit asta în ultimii 10 ani? Fie că e vorba de naţionala României sau de vreo echipă de club aventurată prin cupele europene, rezultatul e mai mereu acelaşi. Păi cum, că românii noştri sunt talentaţi, Hagi, Dobrin, Balaci, varză, viezure, mânz!

Da, problema e că şi ăilalţi sunt la fel de talentaţi şi ce-i diferenţiază este munca. Aproape că a devenit un truism, povestea asta cu “ai lor muncesc mai mult decât ai noştri”, dar hai să vedem ce înseamnă asta concret.

Xherdan Shaqiri e fotbalistul lui Stoke City, joacă în Premier League, însă înainte de asta a petrecut 6 luni la Inter Milano. Iar italienii făceau ce ştiau ei mai bine – exersau fazele fixe:

There was a training in which I shot corners for two hours. I had never experienced this before.

Două ore să repeţi cornere la nesfârşit. Antrenament atât pentru apărare, cât şi pentru atac. Păi în contextul ăsta cum să nu le dai gol românilor, care cel mult exersează 15 minute şi se duc la ţigară?