Un blog intr-un pahar cu apa

Cula Duca

V-am zis că weekendul trecut am fost #prinromania să văd una-alta. Deşi excursia în sine a fost îngrozitoare, am dat peste câteva lucruri mişto pe care merită să le vizitaţi. Nu mai zic de drumurile proaste pentru că erau prea proaste. Mult prea proaste.

În Horezu nu e nimic de văzut în afară de oale. Iar dacă vreţi ceva ieftin şi mişto, nu vă opriţi pe marginea şoselei la hypermarketurile alea de oale şi ulcele, urcaţi pe Strada Olari până în satul Olari. Abia acolo sunt meşterii adevăraţi, cu atestat şi mână fină. Mai jos e casa Eufrosinei Vicşoreanu, o doamnă pe la 70 de ani, care mi-a povestit puţin despre meşteşug. Are şi un muzeu în casă iar vasele pornesc de la 10 lei.

Mester Olar

În caz că vă întrebaţi ce-i cu prima poză, ei bine aia e o culă.

CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.

Cula de mai sus e la vreo 5 km de Horezu şi a aparţinut lui I.G. Duca, ministru de externe şi pentru scurt timp Prim-ministru al României, în 1933, ucis de legionari. Duca a cumpărat cula de la nişte boieri de-ai locului care o construiseră pe la 1850. Deşi Duca şi-a construit prin 1930 altă casă, a păstrat şi cula care a devenit unul dintre locurile preferate ale Reginei Maria (da, omul se învârtea în cercuri atât de înalte). Am o groază de poze de interior şi cu ocazia asta poate îmi folosesc şi eu contul flickr.

Nu vă mai spun cum m-am simţit în casa cea nouă, care arăta exact ca în 1930, cu un radio funcţional, ziare de la vremea respectivă şi poze cu Duca de prin diferite vizite.

Tip: o parte din camere sunt acum pe post de pensiune şi arată chiar bine, e de mers acolo cu câţiva prieteni o săptămână. Bonus: au şi net!

Cele mai frumoase zile din an. Imediat după ce se termină vara, până să înceapă toamna cu adevărat.

Sunt zilele alea în care temperatura începe să scadă uşor-uşor, când n-au apărut încă frunze uscate pe jos şi păsările încă n-au început să plece spre ţările calde. Zilele alea înainte să înceapă şcoala, când intri în septembrie şi îţi dai seama că vara s-a terminat. Când încă e cald afară dar adie un vânt domol care plimbă copacii în stânga şi în dreapta. Când pleci dimineaţa în tricou sperând că o să fie mai cald în timpul zilei.

Astea sunt cele mai frumoase zile ale unui an, cu temperatura perfectă şi o grămadă de lucruri mişto care stau să înceapă.

Am fost la Horezu. A fost naşpa. Pensiunea nasoală, drumul prost, n-am avut net. Am suferit. The end.

V-am tot spus că nu mai cred în jurnalismul românesc. Că totul a devenit un mare scandal şi că presa noastră nu va ieşi din prăpastia asta niciodată. Greu găseşti un articol bun şi trebuie să iei la mână tot mai multe publicaţii ca să-l extragi pe acela care a ieşit bine în ziua aia. Restul e maculatură.

Din categoria jurnalism, astăzi vă prezentăm Revista Flacăra. Care la fel ca toate revistele bune, are un tiraj mic şi până acum avea prezenţă online zero. Ok, cu tirajul nu e verificată treaba, dar nici n-am văzut-o lângă CanCan-urile din metrou.
Dacă vreţi vă mai dau exemple: Magazin Istoric (care încearcă ceva paid content), Historia (care nu-i o revistă rea, chiar dacă e cea mai glossy dintre revistele de istorie), chiar şi Formula As aş zice.

Odată cu noul site, RevistaFlacăra îşi propune să… habar n-am ce îşi propune dar aduce nişte conţinut bun pe net. Şi asta nu poate decât să mă bucure. E genul de revistă care poate fi citită din scoarţă în scoarţă. Totuşi, pe net mi se par cam subţirele unele articole. Pentru Adevărul sau EVZ sunt chiar lungi, dar pentru o revistă cu tradiţie, ar merge conţinut mai puţin şi mai vast.

Mie mi-au plăcut până acum articolul despre Aurel Vlaicu, impresiile aceluiaşi Aurel Vlaicu din arhiva revistei şi interviul cu Andi Moisescu (atenţie! acesta este un advertorial platit de Andi). Am mai zărit câteva articole, dar momentan n-am foarte mult timp liber.

Ca să zic şi de rău, n-am înţeles care e treaba cu gadgeturile. De ce m-ar interesa să citesc despre andocarea Iphone-ului in revista Flacăra? Dar repet, simţeam nevoia să zic şi ceva de rău

Ei zic (într-un articol dedicat lansării) că îşi propun mii de vizitatori. Nu ne rămâne decât să sperăm. Totul e coordonat de Bakemono, dar ei au avut şi proiecte bune şi proiecte proaste, aşa că rămâne de văzut cum evoluează treaba.

Aştept cu nerăbdare să apară online articole din perioada interbelică, de prin arhiva revistei. Până atunci avem online 3 ani de jurnalism bun (2008 – 2010).

Acum vreo două săptămâni au fost perseidele. Adică ploaia de stele.  Şi dacă tot mi s-a suflat în cască să merg, am mers. Pe toate site-urile scria că cel mai bine e să te uiţi din afara oraşului aşa că am mers în afara oraşului. Mi-am adus aminte de nişte poze pe care ni le-a arătat profa de chimie din generală. În drum spre Bucureşti avea obiceiul să fotografieze cerul şi în pozele alea se vedea o bulă mare care acoperea oraşul la o înăţime foarte mare. Practic trăim într-o bulă de gaze în Bucureşti.

Şi ne-am convins de asta când am ajuns în Dragomireşti, cam la 2 sate după ieşirea din Bucureşti spre Piteşti. Ştiţi câte grade erau la mine în faţa blocului? 27. Ştiţi câte erau acolo în câmp? 22. Nici în sat nu era mult mai cald, vreo 24 parcă. Iar când ajungeai pe câmp se simţea instant răcoare şi aerul era curat.

Ne-am uitat vreo oră după stele (spectaculos fenomen), ne-am hlizit ca nebunii la fiecare steluţă căzută şi am plecat acasă că o muşcaseră prea mulţi ţânţari pe Pyuric.

Printre multele prostii pe care le primesc pe mail, mai găsesc din când în când şi lucruri interesante. Şi dacă sunt interesante, le împărtăşesc. Cum e de exemplu Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară care se desfăşoară la Portul Cultural Cetate în perioada 5 – 12 septembrie.

Din comunicat:

Timp de 7 zile, pe malul Dunarii, in Portul cultural Cetate (la 2 km de localitatea Cetate si 18 km de Calafat), cineasti romani si din tarile balcanice se vor intalni in cadrul unui eveniment cultural-artistic complet diferit fata de cele care au avut loc pana acum in Romania.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, prima editie “Balcanii” va avea cate o zi dedicata unei tari balcanice (Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Turcia si Romania). In fiecare zi invitatii vor avea parte de filme din cate o tara si vor fi serviti cu preparate culinare traditionale din aceeasi tara.

Ce reţinem noi din restul comunicatului: Mircea Dinescu, eroul nostru, poetul de la revoluţie, Mircea arăţi că lucrezi este amfitrionul acestui eveniment şi atenţie – preşedintele Academiei de Gastronomie din România.  Deci nu numai că avem o academie de gastronomie în românia, dar e preşedinte Mircea Dinescu. Domnul academician.

Port.ro ne zice că festivalul se va prelungi şi la Muzeul Ţăranului Român între 17 şi 19 septembrie (data ar merita verificată totuşi).  Filme şi mâncare cu specific balcanic sună bine. Dacă n-o fi timp de mers tocmai până la Calafat, măcar la Muzeul Ţăranului Român să ajungem.

A revenit în peisaj discuţia privind asumarea responsabilităţii prin cazul maternităţii Giuleşti. Cine e de vină? Guvenul! Să cadă Boc! Să-şi dea demisia.

A scris Chirilă acum ceva timp un post pe tema asta. Şi a mai scris Zoso despre demisii.

Da, frumos ar fi să ne asumăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre şi să acţionăm într-un fel sau altul. Aşa ar fi normal, într-o societate normală… etc. etc. Ştiţi placa cu societatea normală în care toate lucrurile s-ar întâmpla aşa cum trebuie.

Dar noi nu suntem în stare să ne asumăm responsabilitatea nici măcar pentru vorbele noastre, de ce să mai aducem în discuţie faptele? N-avem coaie să zicem lucrurilor pe nume atunci când e cazul. N-avem curajul să scriem un post în care să criticăm pe cineva pe faţă. Să ne asumăm posibilitatea unui conflict cu cel pe care îl atacăm în mod direct.

Asumarea porneşte de la curajul de a spune lucrurilor pe nume, cu riscul de a fi considerat un caracter beligerant. Da, e important să îţi asumi responsabilitatea pentru o eroare colectivă acţionând într-un anumit fel, dar mai important este să începi cu tine, cu acţiunile şi vorbele tale.

Dacă noi nu suntem în stare să criticăm pe cineva în mod direct şi alegem calea “diplomatică”, cum ne-am putea asuma faptele?

Dinu Patriciu bagă sute de mii de euro în magazinele Mic.ro (care se vor a fi nişte alternative la buticurile de cartier) şi n-are bani să-şi facă un site. Hai coa’ că e 100 de euro, ţi-l face repede Fusu. Ia un student de la Poli, îi face cărţi de vizită cu Neogen şi de 100 de euro îşi pune el benzină la Hummer. Despre cele 3000 de magazine Mic.ro, din care momentan sunt doar 140 de magazinaşe în marile oraşe, găsiţi în ZF. Vorba aia, 100.000 domeniul, 50 de euro site-ul. Să-ţi fie ruşine!

Un tren Constanta – Oradea a avut întârziere 9 ore. Până la Cluj. La Oradea încă nu ajunsese când s-a scris articolul ăsta. Cum adică întârziere 9 ore? Şi la Oradea a ajuns… când? Sau au abandonat pentru că aveau întârziere prea mare?
Şi cel mai tare e că anul trecut am avut întârzieri de 4 ani şi 9 luni la trenuri. În total. Iar în Japonia zice articolul că media de întârziere e de 36 de secunde. Hai să zicem că în total au 2 ore întârzieri. Dar 4 ani şi 9 luni…

La noapte e ploaie de stele. Şi-o să mă uit la ele. Şi tu.

Vorbeam acum ceva timp cu Carmen despre antiviruşi. Faci ce faci şi n-o scoţi din antiviruşi pe Carmen. Nu ştiu cui vând ei antiviruşi, dar multe dintre firmele cu care am intrat eu în contact erau zero pe partea de securitate iar la end-useri serialurile curg pe net. Şi dacă nu merge la Kaspersky, merge la Nod32. Sau la altele.

Acum că a venit şi criza, tăierile se fac în toate departamentele, la sânge. De ce să avem firmă care să se ocupe de service-ul calculatoarelor? Lasă că nu se strică prea des.

De ce să plătim curier rapid să ne ajungă plicurile repede şi sigur? Poşta Română e mai ieftină.

Şi tot aşa.

Eu ştiu că îi zice “societate cu răspundere limitată”, dar asta nu înseamnă că trebuie să devii iresponsabil. Ce back-up? Ce back-up la back-up? Lucrăm pe un computer şi asta e. În multe cazuri şi fără antivirus!

Nu, nu e advertorial la Kaspersky, pur şi simplu m-am săturat să instalez windowsuri pe calculatoare de serviciu pentru bunici, tătici, unchi, mătuşi şi prieteni. Cumpăraţi-vă antiviruşi şi lăsaţi-mă în pace!