Category

Educatie&Literatura

Black Button Books

0

black_button_books

Recent a avut loc lansarea oficială a editurii Black Button Books, un proiect început de Elena Marcu, Anca Dumitrescu și Ana Bulgar. BBB e o editură care scoate cărţi. Printate.

În teorie, asta e una dintre cele mai proaste idei pe care le-ai putea avea în România. Mai ales în contextul în care abia supravieţuiesc editurile mari, cu librării şi reţele de distribuţie. În plus, pentru mine editura nu-i un criteriu în funcţie de care să aleg o carte. Dar Black Button Books a reuşit să mă surprindă. Iniţial am văzut ştirea şi am zis “ce mişto! Ana şi Elena îşi fac editură!”. Apoi am văzut titlurile, am răsfoit cărţile şi le-am trecut pe wishlist pe cel puţin 3 dintre ele. Iar în final m-am mirat că sunt aşa multe lansate din prima. BBB are 7 cărţi editate încă de la lansare. O grămadă de muncă înainte ca orice să fie oficial.

Ce ştiu cu siguranţă e că Ana (pe ea o cunosc cel mai bine dintre fondatoare) e setată să facă performanţă mereu. Nici cu BBB nu mă aştept să fie altfel. Aşa că tot ce pot să vă recomand e să căutaţi prin librării cărţile lor. Eu am început cu “Flamurile negre: ascensiunea ISIS” de Joby Warrick.

Despre cum a fost la lansare puteţi citi aici.

Dar cu Istoria ce-aţi avut?

1

shutterstock_305487344_small

Zilele trecute s-a discutat despre un nou proiect de lege privind scoaterea câtorva ore din programa şcolară. Printre ele, se doreşte scoaterea de tot a limbii latine de la clasa a 8-a şi renunţarea la o oră de geografie, istorie, la ceva ore de limba şi literatura română, toate în beneficiul unor ore de educaţie pentru drepturile copilului, educaţie interculturală şi educaţie economică.

Cu Latina nu mă pronunţ, a dezgropat Vali un articol de anul trecut de pe Contributors, în care puteţi citi o analiză serioasă.

Dar cu Istoria ce-aveţi, fraţilor? Sau cu Geografia? Ştiţi ce înseamnă o oră pe săptămână? Înseamnă 45 de minute în care profesorul e în clasă (rar ajung profesorii la timp), înseamnă 10 minute de teme şi prezenţă, înseamnă alte 5 minute de pierdut vremea, 5 minute de căutat cretă şi udat buretele, deci vreo juma’ de oră de Istorie pe săptămână. Cu “noroc”, ora aia pică ultima în orar, deci de 3-4 ori pe an elevii pleacă mai repede acasă după ce se înţeleg cu profesorul.

Citeste mai mult

Paşi mici spre bine

1

obligatoriu_inainte

Săptămâna trecută m-am întors pentru vreo 2 ore la Facultatea de Litere. Am fost iar cu treabă, de data asta la invitaţia domnului profesor Hodorogea, care susţine la Masterul de Relaţii Publice un curs de Digital PR. Da, da, aţi citit bine, la Universitatea Bucureşti, la Masterul de Relaţii Publice se studiază Digital PR. Era să-mi pice telefonul din mână când am auzit.

Mi se pare super important ca tinerii care vor să lucreze în PR să plece din facultate cu ceva noţiuni de bază despre ceea ce înseamnă PR-ul azi. Să ştie că există stakeholderi pe net şi că e o mare aventură să-i identifici, că o bună relaţie cu presa tradiţională e valoroasă, dar nu mai e suficientă, că există nişte oameni care produc conţinut foto sau video şi care ar putea promova diferite produse şi servicii către audienţele lor.

Eu m-am străduit să ating câteva puncte care mi se par importante, am făcut o paralelă între ce însemna PR-ul acum câţiva ani şi ce înseamnă acum, care sunt atribuţiile unui om care se ocupă de digital într-o agenţie de PR etc. Din câte mi-am dat seama, fetelor (da, sunt numai fete la acest master) le-a plăcut, sper să nu se oprească aici şi să avanseze cu informaţiile. Şi mai sper să fie tot mai multe astfel de cursuri aduse la zi în educaţia românească, e nevoie ca de aer de tineri care să iasă de pe băncile şcolii cu nişte cunoştinţe relevante în domeniu.

Radiografie a sistemului de învăţământ

7

Excelent articolul descoperit la Zoso ieri: “Doamna” – scris de Oana Moraru pentru Contributors.ro.

După ce selecţia copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veştii care se duce în târg că „doamna îşi strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, şi un „comitet” de mame drăguţe şi dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorinţele „doamnei” şi vor întreţine fondul clasei. Toate celelalte familii li se supun orbeşte pentru că, altfel, şi-ar pierde locul în clasă, exact când mulţi alţii – mai întârziaţi – bat la uşă şi fac presiuni, prin intervenţii şi mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte şi pe al 31-lea, şi pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul şcolii şi adjunctul lui au şi ei „obligaţiile” lor: anumiţi copii trebuie musai să intre, îngrămădiţi, ce-i drept, dar măcar aleşi pe sprânceană.

Sunt produsul sistemului descris, am fost la “cea mai bună clasă din şcoală”, trimiteam câte 20 de olimpici pe sector. Pentru clasa noastră s-a inventat “Olimpiada pe clasă”, pentru că treceau prea mulţi de faza pe şcoală şi nimeni n-avea chef să corecteze atât. Am avut acest comitet de mămici, am fost printre ăia care învăţau bine dar strâmbau din nas la toate cheltuielile exagerate care se făceau.

Ce pot să spun e că articolul surprinde excelent lucrurile, aşa cum sunt ele. De la primul, la ultimul rând. Dar n-aş zice că e rău. Din clasa aia, 7 elevi au intrat la Sava, vreo 5 la Lazăr, un tip la Vianu, eu am nimerit la Şcoala Centrală. Mai bine de jumătate din clasă a terminat licee bune şi a făcut paşi importanţi pentru o carieră de succes. O arhitectă, un magistrat, câţiva plecaţi în State, alţii prin Europa, vreo 2-3 cu businessuri locale. Copiii “buni” din celelalte clase abia dacă au reuşit să prindă nişte posturi decente prin diverse firme, după ce au terminat un ASE cinstit. Cred că situaţia noastră promiţătoare de acum (ca să nu zic bună) se datorează acestui sistem, în care reuşesc doar de obicei copiii celor care se zbat.

Despre România secolului 19

0

Profit de vacanţa de iarnă să mai citesc şi ce-mi place, aşa că mi-a picat în mână “Douăzeci de ani în România (1889 – 1911)” o carte apărută la editura Humanitas, colecţia Vintage. Autoarea este Maude Rea Parkinson, o irlandeză aventurieră care a venit în România la sfârşitul secolului XIX ca să predea engleza.

Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii şi liberalii sunt ocupaţi până peste cap cu campania şi pretutindeni se ţin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe şi distracţia. (…) Înăuntrul secţiei de votare se află, pe lângă oficiali , câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază foarte atent fiecare votant şi are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, aşa că amândoi trebuie să fie atenţi. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: “Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit”.

Autoarea mai povesteşte şi că trenul spre Viena urcă mai greu odată ajuns pe Valea Prahovei, iar după ceva timp “trenul face popas în vârful trecătorii, la Predeal. Gara este construită astfel încât jumătate se află pe teritoriul României şi jumătate pe cel al Ungariei.”

Despre turismul de la 1900, numai de bine:

Pe lângă băile de iod, sulf şi nămol, există Băile Govora şi Călimăneşti, sprijinite de stat, aflate în minunate zone ale Carpaţilor. (…) Cazarea la aceste izvoare este din păcate destul de proastă, deşi preţurile sunt exorbitante.

La fel ca acum.

Lista de asemănări dintre România de azi şi cea de acum 100 de ani continuă 12, 3, 4 şi 5. Cert este că societatea românească are o imagine puternic romanţată despre perioada interbelică. După 50 de ani de comunism, am avut nevoie de încă vreo 25 ca să realizăm că ne-am întors de unde am plecat. Nu s-a schimbat decât decorul.

Noi vrem pământ

1

Acum se tot discută că diaspora şi internetul au făcut schimbarea, dar e o prostie. Daţi la o parte voturile Monicăi Macovei adunate cu toate voturile din diaspora (mergând pe ideea că s-a votat 100% Iohannis) şi o să vedeţi că tot pierdea Ponta. Bătaia de joc din diaspora a fost doar o pârghie de care poporul român a avut nevoie ca să se trezească.

Şi a fost exact ca în poezia lui Coşbuc.  Daţi cu play şi vedeţi mai jos ce sublinieri am făcut. Parcă e aceeaşi atitudine faţă de popor, nu? Aceeaşi lipsă de respect.

Citeste mai mult

E iar vremea pentru cărţi româneşti

0

romane_finaliste

A venit momentul acela din an în care citesc non-stop romane româneşti. Premiul literar “Augustin Frăţilă” a ajuns la ediţia a III-a, iar eu fac parte din juriu şi anul acesta.

Cele 5 romane finaliste sunt mai jos şi au fost selectate de criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache din cele 65 de romane înscrise.

  1. „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013
  2. „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013
  3. „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013
  4. „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013
  5. „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

Premiul cel mare este oferit de Philip Morris Trading şi este în valoare de 10.000 de euro. Detalii extra găsiţi aici, eu revin după ce termin de citit. Am deja o favorită, însă mai am destul de citit aşa că nimic nu e final. Ceremonia de decernare va avea loc pe 27 noiembrie.

Alternopedia by Ideo Ideis

0

alternopedia.jpg

În ultimii doi ani am asistat la minunea care se petrece la Alexandria, o minune culturală cu numele de Ideo Ideis. Şi de fiecare dată m-am întors acasă cu gândul că ar fi super tare dacă am avea un Ideo Ideis în Bucureşti. Chiar dacă liniştea din Alexandria favorizează toată desfăşurarea de forţe de acolo, chiar dacă lucrurile se leagă mai bine în orăşelul ăla sudist, chiar dacă e mai greu să creezi apropierea specifică festivalului în nebunia din capitală. Aşa s-au gândit şi tinerii care organizează Ideo Ideis şi au pus la cale Alternopedia – ateliere inspirate de teatru.

Atelierele de teatru atât de apreciate de participanţii de la Ideo Ideis sunt acum deschise oricui, în fiecare săptămână începând cu 14 octombrie. Este varianta bucureşteană şi uşor accesibilă a proiectului de educaţie alternativă început acum 8 ani la Alexandria. Există 4 module la care puteţi aplica pe diverse categorii de vârstă, diferite perioade de timp pe parcursul cărora puteţi participa şi o serie de traineri cu experienţă în domeniu. Primele înscrieri sunt până pe 10 octombrie. Detalii aici.

Odată, demult

6

Lecţia de gramatică.

Două dintre cele mai frecvente greşeli pe care le-am întâlnit în ultima vreme sunt legate de adverbele odată şi demult.

Parcă am vorbit despre asta odată. (adverb)

Mergem împreună o dată şi pe urmă te descurci. (numeral)

Şi tot cam aşa se greşeşte şi cu demult.

E o tipă cu care ieşeam demult. (adverb)

Nu ne-am mai văzut de mult. (locuţiune adverbială, de mult [timp])

Hai că e foarte simplu. Dacă suntem puţin atenţi o să le folosim corect.

Literatură română – lecturi suplimentare

0

Afis promo castigatoare- 2013Premiul literar “Augustin Frăţilă” a ajuns la ediţia a doua şi va premia romanul anului 2012. Am onoarea să fac parte din juriul de bloggeri care vor stabili câştigătorul, împreună cu un juriu de specialitate. Mai multe detalii aici.

Câştigătorul premiului va primi 10.000 de euro, sumă oferită de Phillip Morris.

Cele 5 romane finaliste pe care le voi citi în următoarele 45 de zile sunt:

1. “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, Editura Cartea Românească, 2012
2. “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2012
3. “Hotel Universal”, de Simona Sora, Editura Polirom, 2012
4. “Omar cel orb”, de Daniela Zeca, Editura Polirom, 2012
5. “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea, Editura ALLFA, 2012

N-am mai citit în ritmul ăsta din liceu, cred că o să fie foarte interesant :D

O să revin cu posturi pe blog pe măsură ce termin de citit, la prima vedere sunt câteva subiecte mai greu de digerat şi câteva care promit foarte mult.