Şi arătăm ce-am făcut în cei 3 ani de facultate (în afară de facultate).

Mâine, începând cu orele 14:00, în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Drept, are loc festivitatea de absolvire a promoţiei 2007 – 2010, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Litere, sau cum i-am spus noi pe scurt Absolvirea Comunicatorilor.

După câteva zile de teasing în care s-au strâns aproape 400 de fani pe pagina de Facebook, am trimis invitaţiile oficiale şi am continuat să planificăm totul, aşa cum o să facem în curând prin agenţii (dacă ne angajează şi pe noi cineva. fac un apel pe această cale )

Ce e special la această Absolvire? O să încercăm să arătăm că nu suntem ca piariştii ăia pe care îi critică toată lumea.

Adrian Ciubotaru a acceptat să prezinte proiectul “Proaspăt absolvenţi, viitori comunicatori de top”, o trecere în revistă a realizărilor mai mult sau mai puţin individuale. Un fel de Hall of fame

Vă aştept cu drag mâine, ca să vă convingeţi că promoţia 2010 CRP e cu adevărat specială.

Ca să vă motivez şi mai mult, vă spun că o să am şi eu discurs mâine, în calitate de şef de an cu două mandate.

Puteţi confirma prezenţa aici.

Un prieten de-ai mei e la fel de grammar freak şi mă corectează de fiecare dată când scriu/zic ceva greşit.  Şi e util, pentru că uneori mă mai prostesc cu chestii de tipul “fro”, “doo” etc. Dar ştiu o persoană care nu se mai poate corecta şi vorbeşte aşa mereu!

Şi e delincvent, merită, rişti, serviciU, mi-ar plăcea, eu continuu şi tot aşa.

Da, ştiu că în unele cazuri potrivit DOOM 2 sunt acceptate şi alte forme (eu continui de exemplu) dar asta se întâmplă pentru că se vorbeşte de modernizare. Modernizare my ass. Mi-am zis aici părerea despre ideile inovatoare ale Academiei Române.

Nu e: vroiam, locaţie, de-al meu, delicvent, se merită, te rişti, servici, mi-ar place, eu continui.

Şi da, e trist dacă vorbiţi greşit. Nu e fiţă, e normalitate! Şi m-am săturat să se tot schimbe reglementările în limba română pentru că suntem un popor de analfabeţi.

Bonus: Este îţi cer scuze.

Nu, n-are nicio problema blogul meu Doar că zilele trecute mi-am amintit de o idee avangardistă a celor care editau revista (la fel de avangardistă) “Unu” (apărută între 1928 şi 1935, detalii aici).

În ediţia estivală a lunii iunie, băieţii care contribuiau (printre care Geo Bogza, Saşa Pană şi Tristan Tzara) scoteau cele 8 pagini complet goale, trecând doar numele revistei şi semnându-se toţi cei care nu au scris respectivele pagini

Şi asta pentru că,  fiind luna iunie, era momentul pentru relaxare şi nu pentru scris iar cititorii oricum nu ar fi stat să lectureze o revistă literară.

Dacă vă interesează, am găsit şi o colecţie completă evaluată la doar 22 500 de dolari. Pentru că e criză, puteţi achziţiona doar un număr estival din august 1929 care costă numai 3000 de dolari Asta dacă vă simţiţi vreun pic avangardişti.

Limba noastră naţională a fost în toată istoria literară a acestei ţări un subiect ce a stârnit interesul multor intelectuali. Deşi preocuparea comună a existat mereu, diferenţa de opinie a dus de multe ori la dezbateri privind evoluţia acestei limbi naţionale, evoluţie care de multe ori s-a considerat a fi dusă într-o direcţie greşită. Nu sunt puţini cei care contestă aceste evoluţii ale limbii odată cu fiecare apariţie a noilor norme.

Menite să aducă o noutate şi să se adapteze la ceea ce vorbeşte poporul român, aceste norme sunt stabilite de nişte intelectuali a caror putere de decizie a fost pusă la indoiala în multe momente. Problema care se pune în acest moment este: cine poate stabili dacă o evoluţie aduce automat un plus pentru limbă sau nu.

Vom incerca să vedem carei tabere îi putem aduce mai multe argumente în sprijinul deciziilor luate. Vom încerca să vedem dacă această evoluţie a limbii nu este decât o introducere în cadrul normei a unor limbaje incorecte.

De multe ori schimbarea este necesară. Iar această schimbare este asociată cu evoluţia însă minţile lumintate care sunt autorizate sa ia decizia pot alege uneori soluţii de compromis.

În situaţia actuală, noul Dicţionar Ortografic, Ortoepic şi de Morfologie precum şi cea mai recentă ediţie a Gramaticii Limbii Române sunt contestate atât de intelectuali cât şi de oameni de rând care încearcă să apere valorile acestui neam.

Marea problemă care s-a pus este aceea că normele actuale se mulează pe ceea ce se vorbeşte între graniţele acestei ţări însă până mai ieri acest limbaj era considerat agramat. Astăzi el a fost introdus în cadrul normelor astfel încât, cei care ieri erau consideraţi agramaţi s-au trezit peste noapte cu un limbaj academic.

Această aducere în legalitate a tuturor agramaţilor este argumentul de bază al contestatarilor.

Este la fel de adevărat că fără astfel de decizii radicale limba română nu ar fi evoluat niciodată şi, probabil, am fi vorbit şi astăzi la fel ca în scrierile cronicarilor români. Schimbarea este binevenită mai ales dacă este vorba de o corelare între limba vorbită de popor şi ceea ce este scris.

Conservatori au existat mereu între intelectualii din România, şi nemultumirile lor au starnit deseori discuţii aprinse între ei şi cei care apărau inovaţia. Acest lucru nu ne-a împiedicat însă să ne îndepărtăm de limba lui Eminescu şi să construim un limbaj modern, adaptat nevoilor noastre de astăzi.

Cu siguranţă că aceşti contestatari nu vor dispărea, la fel cum nici oamenii reformatori nu vor înceta să lupte pentru ideile lor. Astfel, dorinţa de păstrare a limbii aşa cum este şi nevoia de a o aduce la standardele impuse de vremuri vor exista şi ele mereu.
Trebuie ca aceste modificări să aducă un echilibru între norme şi ceea ce vorbeşte românul de rând.

Este cunoscut faptul că omul de rând nu cunoaşte aceste probleme puse la vârful piramidei intelectuale însă este de datoria noastră, a tuturor, să-i informam pentru a putea păstra anumite aspecte esenţiale ale limbii.
Schimbarea poate veni însă este mai întâi nevoie să arătăm unde se greşeşte şi mai apoi să analizăm dacă această evoluţie nu poate fi prevenită prin corijarea celor din jur.

Dacă aceste probleme sunt prea puţin importante pentru omul de rând, noi trebuie să pătrundem în casa lui prin orice mijloace, să-i transmitem mesajele noastre prin intermediul celui mai bun mesager, copilul. Printr-o educaţie solidă cei mici vor putea afla cum se vorbeşte corect în limba română încă de la Decebal şi Traian şi vom avea astfel şansa de a opri aceste pseudo-evoluţii care nu fac decât rău limbii române şi poporului în ansamblu.

Dacă după această aducere la cunostinţă a normelor, poporul român va alege să continue această agresiune faţă de limba română vom putea vorbi despre o schimbare ireversibilă însă până atunci este de datoria noastră să veghem asupra respectării normelor existente.

Acest discurs a fost scris ca temă pentru cursul de Retorică şi nu a fost revizuit sau modificat. E un discurs “la prima mână”

Să vă explic pe scurt: Am ajuns şi în sală erau 3 categorii de oameni

• intelectuali (îi recunoşteai după media de vârstă 70+)
• artişti (păreau preocupaţi de ce se discută)
• noi (am râs, ne-am distrat, ne-am simţit bine)

Era acolo şi Şerban Alexandrescu. Împreună cu Naumovici erau uşor speriaţi de ardoarea cu care artiştii blamau publicitatea pentru că este această ‘soluţie imorală’ pentru condiţia artistului bla bla.

Ori suntem nişte inculţi, ori am nimerit total aiurea. Se vorbea despre nişte oameni, artişti plastici şi ilustratori. Singurul nume cunoscut era Bernbach. Bineinţeles că toată lumea ştia despre ce se vorbeşte.

Eu bănuiam că era vorba de nişte jucători de basket din anii ’70. Ideea e că ne-am amuzat copios în compania unor figuranţi care strâmbă din nas când aud de publicitate.

Ca să nu par complet idiot, hai să vedem şi în două vorbe despre ce s-a discutat:

Artiştii chiar consideră că publicitatea este un eşec (am auzit asta de mult dar credeam că sunt vorbe). Dinspre artă, condiţia artistului în publicitate reprezintă o necunoscută. Practic, publicitarii cunosc mai multe lucruri despre artist decât artistul în sine. A fost o totală pierdere de timp pentru că erau explicate nişte aspecte absolut banale într-un limbaj de lemn unor oameni care primeau informaţia mai ceva ca pe o filosofie kantiană.

Cum a zis şi Şerban Alexandrescu, nu s-a intrat deloc în profunzime… (poate şi pentru că tema discuţiei avea o explicaţie foarte simplă).

Oricum, mai mergem la conferinţe de genul ăsta doar când om vrea să ne rupem în figuri.

Puteti inlocui x si y cu o gramada de cifre si sate/orase si veti vedea ce se scrie in presa saptamanile astea. De ani de zile se scriu aceleasi randuri: scoala x e la pamant, elevii risca sa stea in frig, inceperea cursurilor poate fi amanata.

Si noi ar trebui sa ne minunam. Vaaai.. incredibil. Nu. De cand am inceput eu scoala sunt probleme. Mereu sunt zeci de unitati de invatamant care stau sa cada peste elevi. Si nimeni nu se apuca de consolidari. Iar zugraveala din septembrie este o gluma proasta.

Totusi, presa insista sa sublinieze chestiile astea revoltatoare. Dar vai, e strigator la cer!  Si? Pe 15 septembrie o sa inceapa scoala si copiii aia vor invata tot acolo asteptand reportajele de anul viitor, cand scoala lor va fi din nou subiect de revolta sociala.

Lasand la o parte faptul ca Vlad Petreanu (realizatorul) mi se pare un tip destept, am descoperit ca scopul principal al emisiunii este reportajul. Nu pauza publicitara, nu impresionarea profunda a telespectatorului si alte Protevisme d’astea. Prima data am vazut un reportaj despre crescatoriile de melci, acu am vazut unu cu gimnastele…

Desi nu am nicio treaba cu domeniul cred ca sunt destul de ok reportajele astea. Imi place stilu in care sunt facute si cred ca nu sunt multe chestii similare pe piata..

Abia astept s-o scoata din grila si sa bage cine stie ce The Tonight Show second rerun.

Dupa ce anu trecut s-a dat traditionalismul anul asta idiotii de la MEC s-au gandit ca ar fi bine sa dea ceva mai usor si au dat basmu. varianta 1. De cacat. Adica dupa ce anu trecut ‘s-a nimerit’ sa ne dea un subiect nerezolvabil, anu asta s-au gandit sa ia bacu toti prostii. Pai e corect ma, Adomnitei?

Daca aruncati un ochi pe Bucket Listul meu o sa dati de partea in care mentionez o mare mare biblioteca. cam in halu asta arata

Via pinkISH

Infatiseaza foarte bine anumite aspecte ale vietii din perioada interbelica. Pe langa asta e foarte misto si stilul in care sunt scrise articolele. Se vad diferente mari intre presa de atunci si presa de acum. O monografie reusita a Bucurestiului interbelic.

O recomand cu toata caldura.Singurul defect e ca are doar 32 de articole.