Un blog intr-un pahar cu apa

Tocmai am văzut spotul de promovare a Let’s Do It, Romania! Nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Iniţiativa mă lasă rece, mai ales că această curăţenie în toată ţara o să fie o curăţenie prin anumite zone, alea mai expuse. Faptul că sunt o groază de oameni care fac voluntariat şi se chinuie de luni bune să facă ceva iar mă lasă rece. Să facă şi să nu se mai plângă de asta, pentru că e voluntariat. Nu, nu trebuie să-ţi aprecieze nimeni munca, o faci pentru că vrei. Mă rog, iniţiativa mă lasă rece, dar spotul… oh, Doamne! Spotul!

În descriere zice că e făcut de nişte băieţi care au depus eforturi. Unul e chiar copywrite. Dacă e copywrite şi nu copywriter, cred că tot el a făcut şi reclama cu rstaurnt (de la Romtelecom).

0-10 secunde Ne sunt prezentate gunoaie. Trebuie să fii dus cu capu să faci picnic lângă gunoaie. Toată lumea ştie că gunoaiele rămân în urma turiştilor, nu se aşează nimeni lângă un morman ca ăla.

10-20 secundeOmu a venit fără muştar. Are o salată cu care poate hrăni 3 familii dar n-are muştar. Cum naiba a venit el la picnic fără muştar nu înţeleg. Boon. Pe urmă ia tubul şi îl aruncă în apă. Deja e mai multă fantezie ca în Harry Potter.

20-30 secunde Personajul nostru este un gherţoi, dar îl apelează pe vecin cu “iartă-mă că intervin”. Foarte real. Ăla avea muştarul în buzunarul de la spate, îl scoate instant. Şi după ce se ridică, e atât de varză încât nu reuşeşte să arunce până pe celălalt mal. Parcă erau pe Dunăre.

30-40 secunde Fix unde a aterizat muştarul mai erau 4 tuburi identice. Şi pac! Vine lămurirea. Pentru că nu, nu e o reclamă la muştar! Este cel mai de succes tip de publicitate: ăla cu jocuri de cuvinte. Packshot bla bla şi tipul încă vorbeşte pe fundal, că doar povestea e despre muştar. Îţi sare muştarul când vezi nepăsare?

Final Gherţioul aruncă muştarul dar el e mult mai forţos şi reuşeşte să nimerească în braţele vecinului. La final stupoare! Nu era muştarul lui!

Aştept cu interes să văd spotul în trustul Pro.

LE: Bonus, în echipa de comunicare e Phoebs, care din câte ştiu eu lucra la Headvertising. Asta e mult mai trist. Plus că Oana Brătilă a terminat SNSPA. Ce naiba mă? Hai că m-aţi indispus.

Urmăriţi clipul de mai sus. O glumiţă ieftină la o promoţie Dodge. Pentru că 15 secunde ne-au arătat maşini, s-au gândit să arate şi o maimuţă.

Dar a venit PETA şi a zis că e strigător la cer (fix pe tonul lui Andi Anderson), că nu se face să îmbraci o maimuţă în costumul lui Evel Knievel (un entertainer – bike daredevil – circar din SUA), că maimuţele sunt exploatate prea mult şi că asta trebuie să se termine.

Aşa că Dodge au înţeles că au greşit aşa că au scos maimuţa. Ce-a ieşit e mult mai bun, dar n-are sens dacă n-ar fi rulat şi reclama originală. Să-i zicem tot crowdsourcing, sau să zicem că e bună cenzura?

via Pinkish

Ştiam că guerilla marketing are mai multe componete. Ştiam că partea asta undercover este foarte răspândită pe net, dar nu ştiam că merge şi offline şi mai ales că-i zice stealth marketing. Ideea apare în The Joneses, un film care a rulat puţin la cinematografele din State şi la noi n-a rulat deloc.

O familie perfectă fabricată vinde visul american prin intermediul unor mulţime de jucării, de la maşini la haine şi accesorii. Oamenii se mută din oraş în oraş, devin trend setteri şi îi fac pe oameni să-şi dorească toate produsele pe care le au ei şi mai târziu să le cumpere.

Dacă nu era film de studio poate că se axau mai mult pe idee şi mai puţin pe dramă. Dar chiar şi aşa e un film care trebuie văzut de orice om de comunicare.

Iniţial a scris Ştefan Stroe un articol despre ROI-ul campaniei BCR (o să plec de la premisa că ştie toată lumea ce-i ăla ROI şi n-o să vă dau link la Wikipedia, cum se mai practică).

Pe urmă am citit o chestie la Edward Boches:

With the proliferation of social media, chances are good that a brand also has a Facebook page, Twitter account, YouTube channel and at least one if not three iPhone apps. (I recently had a prospect tell me, “We need apps, lots of apps. It’s important for you to know that we’re app happy around here, so whatever you do bring us apps.”) And since the pre iPhone craze was “build me a micro-site,” chances are good it also has half a dozen of those,

(more…

Aşa kinder cum sunt mai am şi eu dreptate din când în când. Şi când se întâmplă asta, îmi place să consemnez ca să rămână în anale.

Ziceam la un moment dat că te poţi poziţiona foarte bine ca second best. Cine e pe locul doi nu e neapărat mai fraier. Şi mai ziceam că sigur vor apărea multe reclame în care protagonişti vor fi Isner şi Mahut (francezul şi americanul au jucat în iunie cea mai lungă partidă de tenis din istorie).  La momentul respectiv am lansat o provocare pentru borţunişti, dar n-am mai primit niciun răspuns.

Iar acum iată că a venit Durex cu o idee destul de cheap, dar funny. Sincer să fiu, nu m-aş fi gândit la asta.

LE: Se pare că ad-ul a fost scos de pe Youtube. Dacă nu mă înşel, userul era durex..something. Sunt curios dacă era ceva oficial. Oricum, toată lumea preluase embed youtube, doar la băieţii ăştia am găsit cu greu un alt video host.

Tot citind diverse articole pe net, mi-am dat seama că unul dintre singurele domenii la care s-ar putea să nu fim într-un decalaj total faţă de occident ar putea fi comunicarea digitală. Se spune că România e cu vreo 30 de ani în urma vestului.

În ceea ce priveşte comunicarea, avem o piaţă cu 20 de ani vechime. Aş zice chiar 15, dacă trecem peste anii de început. Majoritatea seniorilor din comunicare de la noi au între 30 şi 40 de ani (în engleză suna aşa bine are in their thirties). Da, avem un blank de 50 de ani între perioada interbelică şi primele agenţii din ’90 şi am pierdut la nivel de experienţă.

Cu toate astea există şi un avantaj: ne adaptăm mai uşor. În afară, problema agenţiilor tradiţionale e dificultatea cu care se adaptează la new media. La noi mulţi s-au adaptat deja, au realizat importanţa internetului şi dacă n-au făcut ceva în privinţa asta, măcar au aflat la cine trebuie să apeleze.

Dacă la ei agenţiile sunt conduse de oameni ajunşi la 50-60 de ani, noi ne-am născut pe net. Ăsta e mediul pe care îl simţim cel mai bine, mai bine decât printul aş îndrăzni să zic.

Nu spun că în vest e plin de boşorogi care nu ştiu să folosească un computer, spun doar că e mai greu să te adaptezi la new media după 30-40 de ani de traditional advertising decât să creşti odată cu ea. Şi nici măcar n-o spun eu,  scrie în Advertising Age.

Deci n-ar trebui să fie aşa greu să ţinem pasul, măcar la nivel de digital comm, nu?

Habar n-am. Dar băieţii de la Old Spice se pare că au reuşit. E campania despre care se tot vorbeşte zilele astea.

Cifre pe scurt: 186 de video responses, 107% creşterea vânzărilor în ultima lună, cam 110 milioane de viewuri pe tot conţinutul video al brandului.

Iar primul spot a luat deja Grand Prix la Cannes (aşa cum echipa Hoinaru.ro a prevăzut încă de luna trecută).

Ce trebuie să reţinem din campania Old Spice? Că probabil este cea mai bună/spectaculoasă/mare  campanie pe social media de anul ăsta. Şi pentru că cifrele care au ieşit sunt cu adevărat impresionante, Old Spice intră direct in the book. Marketeri şi advertiseri din lumea întreagă tocmai au făcut rost de un argument extrem de puternic în favoarea social media. (Aşa că pregătiţi-vă să vedeţi 6 luni de acum încolo chestia asta în prezentări. În multe prezentări)

De notat şi că au răspuns în 3 ore solicitării legate de cererea în căsătorie. Un spot de 51 de secunde scris, filmat, montat şi urcat în 3 ore. Şi cum bine zice Edward Boches (am dat linkul mai sus), ăsta e începutul pentru real time advertising. Şi ţine mai mult de talent decât de platformele folosite.

Ar fi interesant de aflat cum văd plannerii valul ăsta de creativitate la minut, care pare să-i scoată din ecuaţie.

Şi ca exerciţiu de imaginaţie, gândiţi-vă cum ar funcţiona la noi o campanie de genul ăsta, cu aprobări de la client, de la şefii clientului, de la şefii şefilor clientului şi tot aşa.

Şi cum pierdeam eu vremea luni seară dau peste ştire pe Footballpress.net (tnx Alex pentru pont, chiar sunt o grămadă de ştiri bune acolo). Drenthe urmează să vină la Liverpool. Intru pe ştire şi văd: fotbalistul tocmai a anunţat pe pagina lui de Facebook că e aproape de o mutare la clubul englez. Păi şi jurnalistul ce-a făcut în cazul ăsta? Nimic. Meritul lui e că îl place pe Drenthe. Pe Facebook.

Şi mă gândesc că Drenthe are un om care se ocupă de imaginea lui. Sau cineva care îi scrie pe Facebook (nu toţi fotbaliştii îşi scriu singuri pe Facebook şi Twitter). Păi şi atunci ce sens mai are jurnalistul în schema asta? Nu are.

Cât timp îmi pot crea singur (pe baza unor platforme) un grup cu care vreau să comunic, cât timp îmi strâng singur comunitatea de cititori, jurnalistul e în plus. Pentru că eu pot comunica direct, fără intermediari, cu publicul meu.

Iar dacă schema era înainte Eu – Jurnalist – Media – Public, acum este Eu – Spaţiul meu online (blog, site, facebook, twitter – aţi înţeles ideea) – Public. Înainte, piaristul trebuia să treacă pe la jurnalist ca să i se publice ceva. Un comunicat, o ştire, o poză. Era mai greu, ca fotbalist, să ai propriul tău post de televiziune, sau propriul ziar, prin intermediul căruia să comunici.

Şi da, la asta mă gândesc eu luni seară.

Mă pregăteam să scriu în dimineaţa asta un post deprimant. Şi până să apuc eu să mă trezesc şi să-mi încep programul de full-time blogger (Ligia a zis-o pe asta şi mi-a plăcut cum sună) a mai lansat Bobby ceva.

Pentru început, vreau să-mi spuneţi trei bloggeri care scriu despre advertising şi PR. Nu bloguri colective, nimic nişat. Eh? Aştept.

Încă aştept.

Acum eliminaţi şi oamenii de agenţie.

Are cineva idei?

Vă zic eu ce-am găsit prin top 200 zelist: Comănescu, Pagina de media şi Manafu. Repet, ideea e să nu fie într-o agenţie. Şi chiar şi aşa… în afară de BTO şi Marius Pahomi… Pe vremuri mai scriau Mătăşel, Ştefan Stroe…

În afară de ei piaţa românească e cam goală. Iar ce se întâmplă în afară urmăresc destul de greu, citind o selecţie de vreo 20 de bloguri nişate.

Aici intervine Bobby. Dumnealui s-a gândit să creeze un grup pe Facebook  - Comunicare şi promovare online – sub bătrânescul pretext că nu mai face faţă cu cantitatea de informaţie. Normal, dacă stă să analizeze meciurile de la Cupa Mondială…

Mai multe detalii despre ce vrea să facă cu grupul ăsta găsiţi pe blogul domnului menţionat mai sus.

Mie îmi place din alte motive, alea vechi cu creşterea de juniori în marcomm. Am eu fixul ăsta. Sunt convins că ar putea deveni un punct de plecare foarte bun, mai ales că la început habar n-ai ce să citeşti mai repede. Iar cei care sunt cu adevărat interesaţi de domeniu ar putea găsi o resursă foarte bună.

În încheiere vreau să-i adresez două întrebări clasice iniţiatorului:

1. Ce faci dacă moare Facebook?

2. Cum te-ai gândit să monetizezi proiectul? ))

PS: Dacă tot vorbim de grupuri, Alex Negrea a dat drumul de ceva timp grupului Freelancing Romania.

LE: Cum bine zice Adrian, aseară s-a lansat şi pagina Bune Maniere (deşi tare am eu impresia că asta face parte dintr-o campanie; poate mă înşel).

Oh yeah! ADC*RO is back! A treia ediţie a şcolii e gata să înceapă. Mă rog, aproape gata. La toamnă urmează să înceapă, momentan sunt doar înscrieri. Până pe 1 septembrie. Şcoala începe pe 1 octombrie, pentru cei care sunt admişi.  Ceva detalii aici. Can’t wait to register.  Great experience, already done this once, ready to do it the second time.

A fost foarte mişto acum 2 ani. Prima generaţie. Ne-am înscris şi la Cupa Agenţiilor (am furat-o grav), ne-am făcut şi tricouri. Chestia (nu pot să-i zic print) a fost creată pentru petrecerea de final. Great party.