Un blog intr-un pahar cu apa

După ce am avut mari probleme în ultimele săptămâni cu blogul, am făcut câteva modificări.

În primul rând am schimbat serverul şi cu ajutorul lui pinkISH am trecut pe un server din Ro.
În al 2-lea rând am modificat puţin adresa şi m-am întors pe hoinaru.ro. Adicătelea am renunţat la /blog. Nu mă întrebaţi de ce pentru că nici măcar nu ştiu de ce am mutat blogul pe /blog la momentul respectiv.
În al 3-lea rând o să încerc să postez zilnic, la iniţiativa lui Bobby Voicu. Din motive obiective am pierdut startul dar recuperez pe parcurs.

Şi ca să nu fie un post doar de pus la număr, anunţ că sunt în pregătiri pentru un super proiect pe care urmează să-l lansez în zilele următoare. E vorba despre o chestie care nu mai există în .ro şi nici în afară nu prea e, alături de nişte oameni tare faini. So stay tuned.

O să fac un efort să-mi trec şi eu feedul prin feedburner. Să vedem dacă-mi iese.

PS: evident, am uitat să scriu un post înainte ca să afle că m-am mutat şi cei 2 oameni care mă citesc în feedreader

Am reuşit să termin de citit “Viaţa mea în publicitate” a lui Claude Hopkins (găsiţi o recenzie a cărţii pe Bookblog). Pentru că în ultima vreme mă pasionează pledoariile pentru muncă, transcriu cel mai important pasaj din cartea lui Hopkins:

Întotdeauna am fost dependent de muncă. Iubesc munca le fel de mult cum iubesc jocul. (…) Am muncit de dragul muncii şi pentru că munca a devenit o obişnuinţă pentru mine. Ulterior, am intrat în afaceri pentru că mi-am dat seama că cineva trebuia să scoată publicitatea din scutece.

În ultima vreme au rămas multe posturi nescrise. Multe lucruri care nici măcar n-au ajuns în draft iar unele care n-au avut ocazia să treacă de butonul “publish”. Partea a doua a aventurii de la Coke Live Peninsula s-a pierdut în seri foarte faine alături de oamenii cu care m-am distrat acolo.

Am uitat să anunţ şi relansarea No.3 eveniment care s-a petrecut acum câteva săptămâni bune.

Din lipsă de timp am tot amânat lansarea unui proiect care mi-e tare drag şi care se anunţă a fi mişto.

Până la urmă toamna o să aducă doar o surpriză de la Superior Media, nu ne hazardăm să lansăm două proiecte noi în paralel.

În rest… toate bune. Dacă se mai întâmplă lucruri neobişnuite o să scriu pe blog.

Ah.. să nu uit.. s-ar putea să existe anumite probleme cu blogul… e de la găzduire.. urmează să se schimbe şi asta (după 2 ani fără probleme majore).

Despre asta e advertisingul, aşa cum îl văd eu. Am recitit o dată şi încă o dată şi încă o dată şi tot ce pot să spun e “aşa e!”. Adevăr în formă pură.

Un “ceva” cu bloggeri a devenit must-have-ul de sezon în publicitate şi PR. Dacă nu trimiţi un coş cu ceva, o invitaţie la o conferinţă sau un produs de testat înseamnă că n-ai făcut campanie online. Şi rişti să te ia toată lumea la mişto.

Trecem peste faptul că, în încercarea de a interacţiona cumva cu bloggeri, Piaristele o dau în bară. Nu despre asta e vorba.

Ca să fie cool, agenţiile apelează la bloggeri. Aceeaşi bloggeri. Vorbim aici de Zoso, Piticu, Visurat, Arhi, Bobby Voicu, Buddha, Cabral, DeCe?,  Orădeanul, Ecostin şi dacă e vorba de ceva pentru tipe, neapărat Andressa şi Marie Jeanne. Eventual Miruna şi Denisuca. Şi gata… asta e toată blogosfera.

(fac o pauză cât să se sesizeze unu dintre cei de mai sus şi să scrie că sunt prost şi că mă plâng că nu sunt şi eu ca ei)

Desigur, e vorba despre cei mai vizitaţi bloggeri, cei mai relevanti, cei mai. Cu toate astea, multe  campanii nu îşi au rostul. De fapt, sunt ei între ei, aceiaşi oameni peste tot. Şi ba au fost să mănânce pufuleţi, ba au testat nu ştiu ce telefoane, ba au participat la nu-ştiu-ce festival.

Sunt relevanţi cei de mai sus pentru TOATE produsele de pe internetu ăsta mare? Nu. Pot să fie endorseri reali pentru orice  produs? Nu.

De exemplu, campania LG la care a participat Bobby care nu se uită la televizor! Deloc.  Evident, nu-i vina lui că oamenii care au gândit campania au targetat-o prost.

Ca să nu dăm banii pe bloggerii care n-au trafic, îi dăm mereu pe aceiaşi 20 de bloggeri cu trafic. Numai că pe urmă vin specialiştii şi spun: uite de ce trebuie să investiţi în campanii online: targetarea se poate face foarte uşor, e un mediu măsurabil etc etc. Numai că noi măsurăm de fiecare dată acelaşi public.

2000 de unici la şcoala de fete, 2000 de unici la primărie…

Repet, problema nu e că  nu sunt băgaţi în seamă alţi bloggeri (adică ăia mai mici şi spammerii) ci faptul că o campanie cu bloggeri a ajuns să însemne o campanie cu Zoso, Piticu, Visurat, Arhi, Bobby Voicu, Buddha, Cabral, DeCe?,  Orădeanul şi  Ecostin. Şi dacă ei nu sunt endorserii potriviţi pentru produs, mai bine nu mai faci campania. Că sunt bani aruncaţi.

Sunt de 2 zile la Târgu-Mureş şi este bestial. Am plecat cu maşina cu Florin Avram Monden.info,Bimus,Tudor TotolicişiFata din Port.  Mă rog, Bimus a venit cu maşina cu tipele de la McCann dar cam asta-i echipa de bază. Pentru că trebuie să fie şi cineva la treabă,Adelina scrie peInConcert.ro.

E prima oară când merg la un festival de muzică de dimensiunile astea. B’estfestu nici nu se compară cu ce-i la complexul Week-end deşi acolo e mai multă muzică bună. Aici îţi permiţi să stai câteva ore în hamac în Zona Vip cu o cola în faţă.

Nici nu vreau să mă gândesc cum e la festivalurile din afară dacă aici e aşa mişto. În primu rând e foarte multă agitaţie, aşa cum îmi place mie. Dar dacă vrei să te retragi, o poţi face foarte uşor. În timpul ăsta, oraşul doarme şi e paradoxal să treci imediat de la agitaţie la linişte deplină.

Nebunii cu care sunt m-au corupt să mănânc. Mult. Nu că ar fi rău da’ risipim mâncare în draci.

O să urmeze la un moment dat şi nişte poze, poate şi filmări… să vedem ce face Bimus.

Postu asta nu e cine stie ce, dar asta e… am fost la Tiesto.

Ai mei mi-au spus întotdeauna că nu-i bine să faci afaceri cu prietenii. Că sigur te cerţi, că unu ajunge să-l fure pe celălalt, că oamenii sunt egoişti şi nu vor să iasă totu bine, ci să iasă pentru ei bine… şi tot aşa.

La polul opus se află unii oameni, nu dau nume (ca de obicei), care cred că ar fi cel mai mişto lucru de pe lume dacă ar pune pe picioare o afacere cu prietenii. La modul la care o gaşcă de prieteni împarte sarcinile în funcţie de abilităţile fiecăruia: unu duce gunoiu, altu face vânzări.

Am încercat să-mi ascult părinţii, mai ales că nu aveam ţeluri comune aproape cu niciunul dintre prietenii mei. Numai că am ajuns de-a lungul timpului (prin diferite conjucturi) să lucrez şi cu câţiva prieteni. Şi mă gândeam îngrozit că o să ajungem să ne certăm sau că o să se întâmple cine ştie ce. Dar marea problemă e că nu mai apucăm să discutăm altceva în afară de proiecte. Şi e o senzaţie tare ciudată când sună telefonul şi cu toate că te caută una din persoanele dragi îţi vine să arunci cu el pe fereastră (cu telefonul, desigur ).

Oricât ai încerca să separi lucrurile, ajungi să vorbeşti numai şi numai despre proiecte, să te frămânţi şi să te cerţi uneori. Şi dispar dintr-o dată momentele de caterincă, discuţiile privind aia mică, noua cucerire sau ce mai fac părinţii. Apar în schimb deadline-uri, planuri, proiecţii pe următoarele 6 luni şi multă muncă. Şi te trezeşti că nu mai ai prieteni ai doar colegi sau parteneri. Şi e cam trist.

Băieţii de mai sus sunt cele mai importante transferuri pe care le-a făcut Liverpool până acum. Şi nu se ştie încă dacă sunt definitivate. Asta pentru că de unu trage Barcelona iar de celălalt Real Madrid. Iar Liverpool pare că n-ar avea bani nici să-şi lege şireturile numai că Benitez nu vinde nici mort.

Abia aştept să înceapă Premier League, mai e aproximativ o lună. De data asta sper să luăm titlul, în ceea ce ar fi o ecranizare perfectă a romanului “După douăzeci de ani”. Mi-e frică de Owen. Acum, că e la ManUtd, ar putea să ne facă o surpriză şi să-şi revină. Ceea ce ar fi foarte nasol…

Despre Steaua, numai de bine. M-am înşelat acu o lună. A trecut prea puţin timp şi achiziţiile au fost prea slabe anu ăsta ca să mai sperăm la ceva. Să vedem ce-or face joi.

Şi n-au tras.

Azi am tras cu arma pentru prima oară. Cu gloanţe adevărate and shit. Asta în condiţiile în care eu nici la FPS-uri nu-s prea bun. De tras cu alt fel de arme mai mult sau mai puţin letale nici nu se poate pune problema. Nici măcar prin parcu de distracţii n-am tras cu puşca.

Când am primit invitaţia de la Anca am zis că e la mişto faza cu gloanţe adevărate sau că o să ne aducă o gaşcă de anti-terorişti să ne facă vreo demonstraţie. Mare îmi fu mirarea (ca s-o dau în stilul snoavei) când m-am trezit în mijlocul unui instructaj de tras cu arma (a se citi: am întârziat pentru că Bucureştiul e organizat aiurea şi pe o parte ai numarul 100 iar pe cealalta numărul 29).

Anyway… era un nene care ne explica cum o să tragem noi cu gloanţe adevărate. Şi am tras. Tudor Totolici a ieşit pe primul loc, eu pe 2 şi Adi Ciubotaru & Bobby Voicu tot aşa doar că la coadă.

Au fost acolo mai mulţi bloggeri cunoscuţi, A-listeri, o parte din echipa Monden Info şi… eu

Eu aş fi vrut să întreb la un moment dat dacă se poate să nu tragem dar m-am abţinut Şi aşa m-am ales cu premiul I (pentru că Tudor Totolici a tras în afara concursului).

Toată chestia s-a întâmplat pentru că UTV a lansat jocul online I DARE U. Campania este făcută cu ajutorul echipei MBDragan iar noi am tras în poligonul UTI care e pe la piaţa sudului.

Au scris: Pyuric pe Monden.info, Buddha la el pe blog, Adi Ciubotaru, Andy Mihail, Bobby, Corina, Florin Avram, Alexandra Ivan pe Apropo.ro si pe blogul personal, Bimus – cu videologul sau, episodul 24 şi o să actualizez pe parcurs.

Astfel am aflat că Michael J. Fox a filmat în paralel şi Back to the future şi un serial în care juca la momentul respectiv (Family Ties). Mi-a plăcut foarte mult ce a zis în acel scurt Making of:

Mă trezeam pe la 9:00,  munceam de la 10 la 18 la Family Ties iar apoi plecam să filmez Back to the Future până la 3-4 dimineaţa.  Apucam să dorm 1-2 ore pe zi. A fost extenuant dar într-un fel mi-a plăcut.

Fiecare moment în care eram treaz îl petreceam muncind. Dar aveam 22-23 de ani şi ăsta era visul meu.

Motivaţional, nu?