Un blog intr-un pahar cu apa

Deşi e criză mare la ei, americanii se ţin de ghiduşii în advertising. Mai ţineţi minte printurile alea cu “Maşina anului 199şiceva salută…”? Iată continuarea mai sus.

Şi ca să şi înţelegeţi: pe billboardul cu Audi scrie: Your move, BMW – The new Audi A4.
Important de ştiut ar fi şi cât timp le-a luat să vină cu răspunsul. Oricum, jos pălăria.
Contrastul alb-negru combinat cu copy-ul şi placementul sunt geniale. E genul de răspuns la care te opreşti pe stradă şi zâmbeşti.

Poza e via AdsOfTheWorld

Hai că au început să se mişte lucrurile. A fost o perioadă tare tristă pentru advertising. S-a ajuns la un moment dat să vedem ‘reluări’ ale spoturilor din toamnă. Pentru că spoturile de iarnă erau holiday-related şi nu mai mergeau. Aşa că s-au scos de la naftalină colecţiile vechi. Lejer, de criză.

Cei mai trişti au fost cei de la media buying. La cât de puţine reclame au fost în primele 3 luni ale anului, cred că oamenii ăia sunt terminaţi psihic.

Partea bună e că a revenit Vodafone.

Nu sunt de Cannes, dar sunt ok.

E interesant de văzut cum vrea Vodafone să treacă peste criza asta. E clar că merg pe ideea de promovare pe timp de criză şi nu taie costurile ca toată lumea. În teorie se spune că ei ar trebui să fie cei mai câştigaţi.

Totuşi, ca poziţionare mi se pare că se apropie de Cosmote cu preţurile astea mici şi super ofertele. Şi ca stil al spoturilor tot în direcţia aia merg. E prima oară după o perioadă bună când Vodafone apelează la persoane cunoscute în campaniile lor.

Ultimele două campanii au fost cu blonde (amândouă colege cu mine – una de facultate, cealaltă de liceu) care voiau să spună… uhm… habar n-am ce. Retenţie: zero.
Vodafone a făcut un pas important de la campanii de întreţinere a brandului către comunicarea de oferte şi reduceri. Să vedem cât îi ţine.

Am de gând să mă întorc la comandă în Dashboardul blogului. N-am apucat să scriu foarte mult în ultimele două luni pentru că pe lângă relansarea  InConcert.ro am pregătit încă 2 proiecte pe care o să le lansez pe parcursul acestui an plus brieful pentru Olimpiadele Comunicării.

Miercurea trecută am fost la radio Lynx, la invitaţia lui  Bobby Voicu. Bobby e printre puţinii oameni care nu numai că ne-au încurajat dar ne-au susţinut şi ne-au promovat mult. Sunt convins că o să vină şi momentul în care vom avea ocazia să-i mulţumim (Some day, and that day may never come… u know.. Godfather..)

Înregistrarea este aici. A fost mişto la radio, ne-am simţit bine şi Simona n-a făcut prostii

Am pregătit câteva campanii drăguţe despre care vreau să scriu iar cel târziu în iunie sper să apară şi ADif.

Fie ca mesajele pe care le primiţi să fie puţine. Fie ca telefoanele de la necunoscuţi să lipsească. Fie ca massurile pe messenger şi DMurile de pe Twitter să vă ocolească.

Vă urez un Paşte cât mai liniştit alături de cei dragi. Noi sărbătorim anul ăsta cu telefoanele pe mute şi muzica în surdină. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.

Pentru că prietenii nu sunt mai prieteni dacă vă dau un sms iar amicii nu sunt mai simpatici dacă vă dau telefon.

sperăm că o să se termine bine.

Diseară sunt la Radio Lynx, de la 21:00. O să vorbesc împreună cu Simona (nu-i mai dau link, ştiţi voi) despre InConcert.ro (intraţi la Simona şi o să vă izbească logoul).

Ah da, şi se transmite şi video.

A fost un meci incredibil în seara asta la Londra. Scor egal, Chelsea calificată şi un gust amar pentru toţi fanii lui Liverpool. La 2-0 credeam toţi, la 2-2 mai credeau doar jucătorii, la 3-2 habar n-am cine mai credea. La 3-4 aşteptam încă un gol  dar n-a fost să fie.

Toată lumea face comparaţii cu fotbalul românesc şi îmi amintesc clasicul “Echipa adversă şi-a dorit mai mult victoria”. Dacă era ăsta un criteriu, Liverpool ar fi trebuit să câştige. Chiar şi cu 4-3. Pentru că în seara asta, Liverpool  şi-a dorit mai mult victoria. Sau măcar de mai multe ori. Au condus de două ori, şi au sfârşit egalaţi până la absolut. În UCL este 2-2 în duelul calificărilor dintre Liverpool şi Chelsea.

Ca şi anul trecut, pierzi pe Anfield sau faci egal şi e de ajuns ca să pierzi calificarea. Dacă aş fi ţinut cu Chelsea cred că aş fi fost invidios pe dăruirea celor de la Liverpool. Walk on!

… de mine, aflaţi că sunt bine.

Încă îmi trimit cei de la ‘Trainer..whatever’ mailuri cu *Bună Ciucă….*

Încă urmăresc Trust me săptămână de săptămână

Încă nu m-am văzut cu Jo. Şi mi-e dor de tine, bă! Da’ nu aşa pe fugă. Mi-e dor de cumpărăturile la Plus, plimbările cu buburuza la 6 jumate în drum spre Coşbuc&Mishu (neah, sincer… nu mi-e aşa dor de bac )

Cât îmi revin eu cu scrisul pe blog, aruncaţi un ochi la Igor. S-a apucat să scrie despre marketing. N-am apucat să citesc dar ideea în sine îmi place.

Miercuri suntem invitaţi de Bobby la Internet Lynx să vorbim despre InConcert.ro. Mom, i’m gonna be on the radio!

Ah.. şi să zic şi de olimpiade. Avem echipă. A pornit de aici (recent am aflat că de fapt Miruna voia să zică altceva )

Ulterior am scos-o la capăt cu echipa. Urmează s-o scoatem la capăt şi cu brieful.

Şi iată efectivul complet:

Avem una bucată Cristina absolventă de SNSPA şi absolventă de ADC*RO, aproape de top 10.

Avem un Iulian particpant la OC 2 ani la rând şi care a fost la Leo. Ah, şi să ştiţi că el îşi face licenţa pe ceva despre care n-aţi auzit în viaţa voastră.

Avem o Miruna, copilă blondă, viitor medic şi pasionată de publicităţuri, finalistă anu trecut, A-list blogger etc etc.

Şi avem o Simona preşedintă DaAfaceri, PiaR Manager InConcert.ro, colegă de shaorma, parteneră de certuri mai zic?

O trec aici şi pe Ligia susţinător moral şi  scouter, în anumite situaţii disponibilă şi în varianta hologramă

Şi cu subsemnatul (ex-şef de an, ex-centralist, ex-priet… glumesc ) alcătuim o echipă jos pălăria!. Staţi că am uitat semnele de punctuaţie. (…) alcătuim o echipă: Jos Pălăria. Adică aşa ne cheamă.

Şi Va urma.

PS: Să vă uitaţi miercuri că altă şansă de celebritate nu mai primesc

Luni, 13 aprilie, e un eveniment caritabil în El Grande Comandante. Dacă sunteţi prin zonă, daţi o fugă şi faceţi o bucurie unor copii. Banii se donează către două centre de plasament.

La câte nebunii am avut de înfruntat ca să punem pe picioare acest eveniment, aş fi FOARTE recunoscător să anunţaţi şi voi pe blogurile voastre. Mai multe detalii aici.

Anul trecut m-am băgat în marea nebunie care se numeşte ‘Olimpiadele Comunicării’. Şi chiar dacă n-am câştigat vreun premiu, am învăţat chestii. Şi am cunoscut oameni. Printr-un mare noroc am intrat în finală. Dacă nu se întâmpla asta, jumătate din chestiile pe care le fac acum, nu le-aş fi făcut.

Practic, dacă un om nu întârzia la briefing, eu nu eram astăzi nici membru DaAfaceri, nu relansam InConcert.ro, nu mă ştiam cu atâta lume. Întâmplarea a făcut că am primit un telefon de la Ada care la rândul ei primise un telefon de la Marius Balaci. ‘Ce facem, ne ducem?’. Şi ne-am dus. Am cunoscut ulterior două gingaşe domniţe din două colţuri opuse ale ţării: Simona şi Miruna sau Miruna şi Simona (moama, câte linkuri v-am dat, fetelor, vorba aia, sunteţi şi voi new entry în zelist ).

Anyway… Ideea de bază e că o să fie greu. N-o să aveţi timp. O să vă certaţi (voi, cei 5 care faceţi echipă). O să fiţi cât p-aci să nu mai participaţi şi Miruna ştie ce zic. Dar important este să perseveraţi. Să lăsaţi de la voi, să întorceţi şi celălalt obraz, să iertaţi şi să mergeţi mai departe. Pentru că experienţa cu care rămâneţi este foarte importantă.

Şi noi ne-am confruntat cu probleme anul trecut însă am trecut peste ele. Am luptat pentru ceea ce ne doream. Deşi am fost aproape de a renunţa, nu am făcut-o şi s-a dovedit a fi un lucru bun. Anul ăsta speram să fim din nou pe scenă, într-o altă formulă, dar tot ăia cărora le-aţi zâmbit frumos anul trecut: o ardeleancă, o dobrogeancă (atenţie, o dobrogeancă, nu o dobrogeană ) şi un bucureştean (mai ceva ca-n bancuri )

Deci nu uitaţi, spălaţi-vă pe dinţi şi nu vă spălaţi pe mâini de proiectul ăsta pentru că e mult prea mişto ca să-l rataţi.

S-a înţeles?

Chestia cu arestarea lui Becali era doar o chestiune de timp. La modul în care îl aşteptau toţi la cotitură era normal să fie prins cu ceva. Ambiţia prostească a celor şmecheri de la putere a avut succes până la urmă. N-au reuşit cu terenurile armatei, n-au reuşit cu fotbalul, n-au reuşit cu alte chestii. Dacă nu reuşeau nici acum, probabil că următoarea chestie era să-l salte pentru că nu avea şapcă. La fel ca în bancul cu ursu şi iepuraşu, orice motiv era bun ca să-l aresteze pe Becali.

Şi acum nu înţeleg de ce nu conştientizează toţi nebunii care se bucură, cât de gravă e problema. Pentru prima oară după atâţia ani, se demonstrează ce ne ziceau mamele când eram la şcoală. Se demonstrează că profesorul e suveran la ora lui şi dacă vrea să-ţi demonstreze că ai greşit şi să-ţi pună notă mică, tot o face până la urmă. Eu am crescut cu convingerea că niciun profesor nu-mi poate face nimic dacă am dreptate chiar dacă are boală pe mine. Am crescut cu siguranţa că va exista mereu o instanţă superioară care până la urmă va face dreptate. Dar nu-i aşa.

Şi elevul Becali l-a supărat pe domnul director aşa că acum l-au scos la tablă la toate materiile ca să-l lase repetent câţiva ani.

Ce învăţăm noi de aici? Că indiferent dacă ai dreptate sau nu, trebuie să ai grijă ce faci şi ce spui. Pentru că nu se ştie niciodată pe cine superi. Şi dacă superi pe cineva, poţi să  fii sigur că până la urmă îţi vor veni de hac cu ceva. Iar aceasta este o dictatură a terorii. Dictatură pe care nu mai sunt dispus să o suport încă 5 ani.

La revedere, domnule Băsescu!