Un blog intr-un pahar cu apa

Azi am depus un memoriu la decan. Cu număr de înregistrare şi tot. Ca să fie treaba treabă.

“Am aşteptat patru seturi pân’ să intru-n audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare, am intrat în prelungiri. În finală, m-a primit, i-am înmânat memoriul, şi după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea, şi am rămas la încălzirea cu lemne, c-aşa-i în tenis.”

Un citat şi un clip, în timp ce întreprindem activităţi revoluţionare:

“Eroii adevăraţi dărâmă munţi, nebunesc, se ucid” – Ioan Slavici

Am intrat la Facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice pentru că se făcea şi publicitate. Asta vreau să fac într-un viitor cât mai apropiat. Din păcate am dat peste o profesoară ca doamna Alexandra Crăciun şi n-am învăţat nimic. Deci am făcut facultatea degeaba.

După ce o vom da afară, pentru că până la urmă o vom da afară, sau … dacă nu am susţinerea colegilor, o voi da afară, vom avea nevoie de un profesor care să ne predea timp de un semestru Strategii Publicitare. Dacă mă duc în faţa domnului decan Papadima şi îi cer să o înlocuiască pe doamna Crăciun, îmi va spune că nu are cu cine. Aşa că apelez la întreaga industrie pentru salvarea unei viitoare promoţii de comunicatori. Sunt mulţi oameni care vor ajunge până la urmă în agenţii, şi care, fără nişte baze din facultate, nu vor da randament, deci tot industria va avea de suferit. Aşa că vă cer să ne ajutaţi. Încep cu Millenium care are cei mai mulţi Cerepişti în organigramă (e PR, dar sigur ne puteţi ajuta să găsim un publicitar bun) şi pot continua cu Ogilvy, Graffiti, McCann şi în general toate agenţiile.

Sunt convins că o să găsim pe cineva căruia să-i pese. Sunt convins că cineva o să fie impresionat câtuşi de puţin de 160 de oameni care strigă “Vrem să învăţăm publicitate!”. Prin urmare, ajutaţi-ne să găsim o soluţie (temporară) de înlocuire a doamnei Crăciun.

Povestea pe larg este aici.

Nu pot să mă abţin. Trebuie să pun melodia asta a lui Chilian. Pentru că toată lumea din sala alăturată ar fi intervenit azi. Pentru că cei din sală ar fi zis şi ei ceva, dar nu şi-au dat seama că e momentul. Sau n-au crezut că ia amploare chestia. Sau nu şi-au dat seama. Sau nu erau atenţi

Chiar ieri mă plângeam pe twitter că am colegi semi-analfabeţi. Îmi pare rău, dar ăsta e adevărul: unii studenţi din facultatea de litere, anul 3, CRP, nu ştiu să scrie corect. Despre asta într-un post viitor.

Degeaba ne plângem de studenţi, dacă profesorii sunt la pământ. Am zis-o de multe ori. Doar că azi m-am enervat peste măsură.

Examen la strategii publicitate şi Examen – postmodernism. Ora 10:00

Am acceptat dintr-o prostie să dăm examen la două materii în acelaşi timp. Am acceptat condiţiile propuse de un pseudo-profesor care anul trecut ne-a “examinat” printr-o lucrare scrisă, întinsă pe parcursul a 15 minute. Anul ăsta, pentru că erau două materii, probabil că s-a gândit că e nevoie de ceva mai mult timp.

După “doar” o oră de întârziere, a început comedia. Doamna “profesoară” ajunge în sală. Înainte să dicteze subiectele, ne recomandă să venim la masterul de Expertiză şi consultanţă în publicitate. Pentru că merită şi pentru că sunt profesori capabili. Când am întrebat-o ce practicieni predau la masterul respectiv, n-a reuşit să-mi dea un răspuns coerent. (more…

Unul din obiectivele pe care le-am stabilit pentru ÎnConcert.ro la debutul lui 2010 a fost să începem să monetizăm. Azi am dat drumul la prima campanie de bannere (dacă îmi zicea cineva că primii bani scoşi vor fi din display advertising îl luam la mişto).

Acestea fiind zise, noi ne-am îndeplinit obiectivul pe 2010, deci plecăm fiecare acasă şi ne revedem în 2011!

Spoiler alert! (adică povestesc tot cap-coadă)

Am ajuns la vizionarea de presă din Plaza cu gândul doar la popcornul cu ciocolată pe care îl au acolo şi care lipseşte cu desăvârşire în AFI. Iniţial credeam că Up in the air e titlul mai lung al desenului animat UP. Pe urmă am văzut că e cu George Clooney şi atât. Să vedem, zic. Filmul e mişto. Trist, dar mişto. M-am regăsit într-o oarecare măsură în personaj.

George Clooney e un tip care concediază oameni. Lucrează la o firmă specializată în aşa ceva. Zboară 250 de zile pe an ca să ajungă dintr-un oraş în altul, în funcţie de firma care l-a angajat să facă concedieri.
N-are o casă (ok, are un apartament amărât care nu se pune), n-are familie, nu ţine legătura cu surorile lui. E mereu în avion, sau în aeroport. Ca orice om fără o viaţă, are un hobby. Adună milele străbătute ca să capete tot felul de carduri gold, platinum, vip etc. Şi scopul lui suprem este să atingă 10 milioane de mile zburate ca să-i treacă numele pe un avion şi să primească un card super exclusivist.

Cardurile astea îi dau impresia unei vieţi de huzur. Numai că el n-are o viaţă. El trăieşte de ani buni de parcă ar fi în ziua cârtiţei. Nasol, zic. Eh şi găseşte o tipă care e la fel ca el, zboară non-stop. Pare o variantă feminină a lui. Exact ce avea nevoie. Încep ei o pseudo-relaţie, îl arată semi-nud pe George Clooney de 2 ori ca să justifice de ce l-au ales pe el şi nu pe Nicolas Cage şi gata. Ai impresia că ai asistat la un film drăguţ despre “chiar şi ciudaţii îşi găsesc soul-mate”. Dar când omu se duce la ea să-i facă o surpriză, îi face ea o surpriză şi află că de fapt era căsătorită şi avea şi copil. Therefore George Clooney e doar o aventură între zboruri. Între timp el îşi face milele, ia cardu pe care îl mai aveau doar 6 persoane în lume şi continuă să-şi vadă de treabă. The End.

Mişto, nu? Pe mine m-a deprimat groaznic filmu. Cu toate astea, Andreea zice ca a fost misto. Ce-i drept, si mie mi-a plăcut, într-un fel masochist aşa

Brutarul n-are pic de făină în casă. Poetul n-are un volum bun de poezii. Electricianul n-are niciun metru de fir conductor. Văcarul n-are nici măcar un litru de lapte, fermierul nu mănâncă niciodată chestii naturale, măcelarul n-are carne, publicitarul n-are nici măcar un print de calitate, ospătarul n-are niciun tirbuşon. Apicultorul n-are pic de miere, zugravul n-are o bidinea, viticultorul n-are un pahar cu vin, bancherul n-are niciun leu (normal, doar e criză), translatorului îi lipseşte dicţionarul din casă, telefonistul n-are telefon, are pager, tapiţerul are paturile stricate, instalatorului îi curge apa de la bazin şi îşi inundă vecinii. Programatorul are calculatorul stricat, potcovarul n-are potcoave, doar mărţişoare în formă de potcoavă, pictorul n-are niciun şevalet, pedichiurista n-are nicio ojă în casă, ORLista poartă ochelari, minerul n-are nici cărbune, nici sare, nici aur. Moaşele n-au copii, menajera are casa vraişte, frizerul şi-a lăsat plete, grefierul n-are maşină de scris, nici imprimantă, bijutierul n-are nici măcar o verighetă de valoare, fotograful n-are nicio poză cu el care să-i placă ŞI NOI N-AVEM UN AFURISIT DE PARACETAMOL ÎN CASĂ!!!

Zăpadă. Zăpadă pe asfaltul cald, încă afectat de încălzirea globală. Peste ea, zăpadă. Zăpadă peste zăpada care nici nu s-a topit. Zăpadă pe care oamenii o calcă cu nesaţ, alergând către diverse locuri. Zăpadă tocată de mii de tălpi. Peste ea, zăpadă. Zăpadă peste zăpada aşezată cuminte în grădini. Zăpadă peste mormanele de zăpadă adunate cu lopeţi mari, de plastic, roşii. Zăpadă peste autobuze, care strivesc alte straturi de zăpadă, într-un sendviş de zăpadă cu gust de autobuz. Zăpadă pe maşini, pe cabluri, zăpadă pe ramurile copacilor. Peste ea, zăpadă. Zăpadă peste oameni, şi peste ea, zăpadă.

Zăpadă peste clădiri. Zăpadă la televizor, şi la ştiri interne, şi la ştiri externe. Zăpada în talk-showuri. Zăpadă aşezată peste statui ale oamenilor pe care i-am crezut odată importanţi. Zăpadă peste zăpada proaspăt aşezată. Zăpadă pe drumurile proaspăt curăţate. Zăpadă peste tomberoane şi gropi de gunoi. Peste ea, zăpadă. Zăpadă peste zăpadă.

…punct ro

Nu merg foarte des la cinema. În ultima vreme am văzut destul de multe filme, fie împins de la spate de Andreea, fie la invitaţia RoImage.

Nu văd utilitatea cinema-ului. Sigur, a fost foarte bun în momentul în care nu ne permiteam toţi televizoare.  Dar au trecut mai bine de 100 de ani de atunci. Atunci îmi explică şi mie cineva de ce traseul e în continuare cinema –> dvd –> VOD –> pay TV –> free TV?

Ce să fac la cinema? Să văd un film nou şi de cele mai multe ori bun (nu prea fac teste când merg la cinema, aleg doar chestii mişto) cu o gaşcă de neciopliţi?

Ajungi acolo – coadă la bilete. Pe urmă coadă la popcorn. După ce începe filmu primele 15 minute sunt sacrificate. Toţi întârziaţii se găsesc să intre şi să-şi caute prietenii prin sală. Sau locurile. Aţi observat că mereu ăştia care întârzie au loc undeva în mijlocu sălii? Da’ fix în mijloc, pe mijlocul rândului.

Şi încep să plescăie. Şi să râdă. Şi să comenteze. Şi iar să râdă. Şi după ce că n-ai văzut primu sfert de oră, dacă mai nimereşti şi cu vorbăreţi ai dat banii degeaba.

Ca să nu mai spun că la cinema n-ai cum să opreşti filmul în mijlocul acţiunii şi să cauţi ceva pe net. Sau să te duci la budă. Sau să îţi mai iei un suc.

Iar la final, ca să arate cât de şefi sunt, lasă în sală cutii de popcorn, sticle, pahare de suc etc.  Am dat bani, deci să strângă altu după mine.

Nu mai bine văd eu acasă, din fotoliu, cu mâna pe butonul de pauză şi în linişte?

Singurul lucru care mă face să merg în continuare la cinema e popcornul cu ciocolată. Aţi încercat vreodată? E delicios! Păcat că la AFI n-au aşa ceva…