Într-un articol despre o mare companie de logistică şi implicarea ei în Germania Nazistă, am găsit şi bucata asta: 

În 1944, compania a „pierdut” 14 tablouri în timpul transportului de la Paris în Germania, inclusiv șapte de Matisse, unul de Picasso, Modigliani, Gauguin, Cézanne și Pissarro. Soarta acestor lucrări este necunoscută. Potrivit experților, dacă toate ar fi autentice, valoarea lor ar fi astăzi de zeci, posibil sute de milioane de dolari.

Cred că sunt zeci de cazuri în care diferite tablouri celebre au fost furate, apoi li s-a pierdut urma sau au fost declarate arse. Unele chiar au fost distruse cu adevărat, dar cred că sunt şi multe care au ajuns în colecţii private ale unor oameni super bogaţi. Citeşte tot articolul

Am luat un aparat foto de la tata şi vreo 2 filme de la F64, unul color şi altul alb-negru. Asta acum un an şi ceva, când plănuiam să facem nişte poze la nuntă. Am tras nişte cadre cu pregătirile, apoi ne-am luat cu petrecerea şi i-am lăsat pe fotografii angajaţi să se ocupe de partea asta.

Pe urmă am tot cărat aparatul ăla în multe ocazii, cu gândul că o să facem pozele alea mişto. Abia prin Italia şi în Grecia am reuşit cu adevărat să tragem nişte cadre pe film, ocazie cu care mi-am adus aminte ce diferit era ritualul fotografierii. Pentru că era un adevărat ritual. În primul rând că nu făceai poze la fel cum faci azi, câte 5 cu acelaşi subiect. În momentul în care scriu asta am 27.000 de imagini şi clipuri video scurte stocate pe telefonul mobil principal, adunate în vreo 6 ani. Am calculat eu, nu vă obosiţi, înseamnă 4500 de poze pe an, deci 12 poze pe zi. Citeşte tot articolul