De câte ori se pune problema utilizării internetului în cercul meu de cunoscuţi sunt două tabere de extremişti: cei care dezaprobă total această pierdere de timp care te face să-ţi muţi viaţa în mediul virtual şi cei care aprobă şi sunt părtaşi la tot ce ţine de internet. Ăştia din urmă, printre care şi eu, o dau în extrema cealaltă, a dependenţei.

Şi pornind de la comentariile din postul ăsta mă gândeam că lumea nu prea vede calea de mijloc. “nu-mi trebuie internetul, mă descurc foarte bine offline” zice Irina. “Nu se poate fără net, pe net e totul” zic eu 😛

Băi dar cale de mijloc ştiţi că există? Şi n-o spun pe teorie, ci pe practică. N-o spun ca vorbă din popor, ci pentru că aşa e! Dar să trecem la exemple:

(o să separ din start oamenii care lucrează pe net. dacă sunt dedicaţi, acolo e şi casa şi masa şi tot. gândiţi-vă doar la arheologii care trăiesc pe şantier. e pasiunea şi munca lor în acelaşi timp)

încep cu colegii mei de facultate pentru că mă adresez în special găştii mari de CRPişti care blamează internetul şi se dezic de el;

Adi Zăbavă nu poate fi numit un power user pe net. Cu toate astea are un blog. Pe care şi scrie din când în când. Şi are şi twitter cu care comunică atunci când vrea. Şi cu toate astea Adi nu stă mult pe net. Dar a înţeles că atunci când se întâmplă ceva, e mai probabil să afle de pe net înainte să afle de la TV (pentru că pe net informaţia e brută şi în timp real). A înţeles că se răspunde mai uşor la un reply pe twitter decât la un mail şi că atunci când vrea să discute politică poate să o facă cu un grup mare de oameni fără să se mişte din faţa televizorului. (eu mereu mi-i imaginez pe adi, chinezu şi alţi câţiva twitterişti “politicieni” cum comentează în sala de plen şi cum chicotesc la ce zic aleşii poporului. i-ar da afară instant. dar aşa au cum să se desfăşoare fără să facă zgomot 🙂 )

Dacă Adi vi se pare totuşi molipsit cu internetul, să-l luăm pe DPD. Care abia dacă apare pe twitter, dar ştie ce se întâmplă, e la curent. Şi comunică atât cât simte nevoia. Şi scrie şi el pe blog, şi deşi e o prezenţă foarte discretă, e conectat. Dan a înţeles că nu e musai să stai pe net dar e util.

Dintre oamenii cunoscuţi (sau, mai bine zis, care ar trebui să vă fie cunoscuţi) vin cu 3 exemple relevante pentru “cum să foloseşti internetul doar cât ai nevoie şi să nu devii freak”: Ştefan Stroe, Răzvan Mătăşel şi Sorin Trâncă. Sunt oameni care îşi anunţă proiectele pe twitter, analizează campanii pe blog şi chiar dialoghează cu studenţii atunci când e cazul. Şi nu stau excesiv de mult pe net. Deci se poate, da? 🙂