Atunci, ca şi totdeauna, funcţionarul era idealul românului doritor de trai bun cu muncă puţină. Funcţionarul înseamnă doar omul care în fiece lună primeşte sigur şi anticipat o leafă, tune-fulgere-trăznească, fie criză, fie belşug, care lucrează mai nimic şi totuşi se ridică mereu în grad dacă e deştept, care are avantagii în toate şi pretutindeni, iar la bătrâneţe rămâne şi cu pensie până la moarte.

Citatul face parte din romanul Jar scris de Rebreanu în 1934. “Atunci” face referire la începutul secolului 20. Deci de 100 de ani tot aşa e. Şi normal că n-o să se schimbe nimic.

Sunt atâtea asemănări cu perioada interbelică… de la criza economică mondială până la instabilitatea politică. Ăştia 50 de ani de comunism prin care am trecut aproape că ne-au ţinut pe loc în epoca aia.