Unul dintre cele mai frumoase cadouri primite de ziua mea a fost o carte. Bucureşti. Diurn şi nocturn a lui Adrian Majuru, apărută la Curtea Veche. Deşi tratează diferite aspecte ale Bucureştiului interbelic, Adrian Majuru se plimbă pe axa timpului atât spre epoca fanariotă, cât şi spre comunism. Nu pot să spun că mi-a plăcut analiza rece şi desele referiri la perioada comunistă, în comparaţie directă cu cei mai frumoşi ani din istoria noastră, anii ’20 – ’30. Într-adevăr, trecerea a fost brutală, întâi printr-un război mondial, mai apoi printr-un război intern şi în cele din urmă printr-o subjugare a unei întregi naţiuni.

Aş fi preferat să citesc despre viaţa anilor interbelici fără paralele între ziua de lucru a anilor ’30 care începea la o cafenea în centrul oraşului şi ziua comunistă, care începea la 7 fix în uzină. S-au pierdut atât de multe în aceşti 50 de ani, iar Adrian Majuru demonstrează cu diferite fotografii cum s-au modificat fizionomiile oamenilor odată cu trecerea la noul regim.

În plus, cred că suntem singurul popor care în mai puţin de un secol a schimbat 3 clase de privilegiaţi. Mai întăi au fost burghezii, descendenţi ai familiilor nobile, cu adânci rădăcini în istorie, au urmat favorizaţii regimului comunist, care vreme de 50 de ani au trăit în casele primilor, transformate în vile de protocol. În cele din urmă au venit îmbogăţiţii peste noapte, care au cumpărat de la stat vilele naţionalizate şi au aranjat să nu se întoarcă în instanţă la proprietarii de drept. Trei tipuri de “high class”, dintre care doar primii îşi meritau locul în societate, o dublă tulburare a scării de valori pe care o resimţim din plin.

Dintre obiceiurile care făceau viaţa interbelică atât de frumoasă:

Cafeaua de dimineaţă, servită la bulevard, în centrul oraşului a fost considerată obicei burghez şi decadent şi a fost interzisă.

Plimbarea cu trăsura, promenada de pe Kiseleff, pe care la sfârşitul anilor ’30 şi-o permitea oricine, a fost considerată obicei burghez şi decadent şi a fost interzisă.

Vilegiatura, cea care a dat naştere modei caselor de pe Valea Prahovei, a fost considerată obicei burghez şi decadent şi a fost interzisă.

Sporturi de iarnă precum patinajul şi schiatul, principalul mijloc de socializare în timpul iernii, au fost considerate obicei burghez şi decadent şi au fost interzise.

Exemplele continuă în cartea lui Majuru, cu menţiunea că toate aceste interdicţii nu se aplicau şi pentru oamenii de încredere ai partidului, iar unele interdicţii au dispărut odată cu înlăturarea lui Dej.