Leapşa e primită de la Bianca-Albu.ro şi tot circulă prin blogosferă de câteva zile. Regula e să spui lucruri pe bune, chestii mai mici sau mai mari. Bine că se admit şi alea mici, că n-am făcut nimic mare anul ăsta. Nici măcar n-am fost la mare. Oricum, nu e mare lucru :-j
1. Am condus mult. Îmi doream să conduc, maşina mi-a venit cu 2 zile înainte de Crăciun şi am tot plimbat-o prin Bucureşti şi prin afară. Puţin peste 9000 de Km, ceea ce nu pare deloc mult. Dacă zicem 8000 de km doar prin Bucureşti, nu mai e aşa puţin 😛 Şi dacă mai zicem şi că n-am fost nevoit să merg zi de zi la birou, parcă ne ducem la vreo 700 de km pe lună. Ceea ce tradus în drumuri până la Genin e mult.
2. Am încheiat conturile cu facultatea. Nu la absolvire, ci prin februarie, când m-am apucat să fac revoluţie. O să-mi iau licenţa doar ca să am diploma, dar sunt convins că facultatea aia e degeaba, diploma nu-mi va folosi la nimic şi jumătate din profesorii de acolo sunt în plus.
3. Am făcut să fie bine. Am încercat să păstrez un echilibru, am mai ajustat lucrurile pe acolo unde era nevoie. A fost anul în care cel mai important e finalul (nu pentru că s-ar întâmpla ceva notabil, ci pentru că marchează un an nou). Greu anul ăsta. Dar a fost necesar ca să fie bine la anu.
4. Am început. Să mai multe lucruri. Să scriu zilnic pe blog, să citesc, să iau „hotărâri mai hotărâte”, am început de la un zero pe care nu-l credeam atât de zero.
5. Am simţit că evoluez. Cu paşi mici, am simţit că merg înainte. Chiar dacă e ceaţă şi nu se vede nimic în zare, ştiu că merg într-o direcţie. Iar cu timpul pe care l-am câştigat scăpând de facultate, am făcut ceva util. Simt eu asta.
Post personal s-a cerut, post personal am scris.
Leapşa merge la Corina Georgescu, DPD şi Daniela Petrescu.
6 comentarii. Leave new
Oh, Doamne! Ditamai onoarea. E a doua oara cand apar aici. Incep sa ma obisnuiesc.
[…] leapsa din 2010 vine de la Hoinaru si are drept scop o privire in urma si-o tragere de linie. Nu-si propune o umflare in pene din […]
[…] Hoinare, nu te-am uitat. Tweet Posted in Cotidiene | Tags: android, telefon, update blog […]
[…] o leapsa de la Hoinaru, nu puteam sa refuz ocazia de a trage linie peste un 2010 bogat in […]
[…] gustul scrisului pe blog, trec la onorarea unei alte lepşe ce mi-a fost graţios pasată de către Hoinaru. Alex este unul dintre oamenii mei favoriţi din online, a cărui părere contează pentru mine […]
o intrebare complet stupida – ce masina ai?