Faceţi, bă, sport!

Noi prin liceu alergam foarte mult. Ştiu că v-am înnebunit de cap cu poveştile mele din liceu, dar chiar făceam o grămadă de chestii. Şi ştiu că mă uitam foarte mirat la ăştia mai mari decât mine, undeva între 20 şi 25 de ani. Ştiţi, vârsta aia la care se presupune că nu ţi-a crescut burta prea tare. Şi îi vedeam anchilozaţi, statici.

Noi jucam fotbal zi de zi, alergam după autobuze, ne alergam între noi, fugeam de profesori, fugeam să nu întârziem la oră, săream garduri. Mişcare cât cuprinde. Plus două ore de sport pe săptămână. Şi nu înţelegeam cum de s-au ramolit cei cu 5-6-7 ani mai mari decât mine. Cum de nu mai pot sări garduri, cum de obosesc după ce au alergat după un autobuz? Nu eram eu vreun atlet, să nu mă înţelegeţi greşit. Doar că eram ceva mai obişnuit cu efortul.

Şi uite că au trecut anii, ne-am luat carnete de conducere, ne-am luat şi maşini, stăm cu fundul în ele şi obosim când ne plimbăm prin parc. Sportul nu numai că a trecut pe plan secundar, dar a dispărut total din viaţa noastră, de parcă nici n-ar fi existat niciodată. Şi mă enervează la culme.

Şi nu mă refer la mers la fotbal de 2 ori pe săptămână. Noi alergam non-stop. Era mereu ceva de fugărit. Efort susţinut în fiecare zi. Despre asta e vorba. Şi ajungem la 40 de ani să dăm banii pe abonamente scumpe la săli de 5 stele ca să ne placă soţia. Sau amanta, după posibilităţi.

Aşa că nu vă opriţi din alergat. Faceţi sport mereu.