
foto via
Săptămâna trecută am primit invitaţie la ceva eveniment de lansare, fără să aflu exact despre ce e vorba. Avea să ne fie prezentată „Indestructibila„, în prezenţa a trei grei pe care s-ar putea să-i ştiţi de pe la Sport.ro – Oncescu, Valahu şi Instalatorul (băieţii care practică un fel de wrestling autohton).
Şi s-au strâns câteva zeci de bloggeri în clubul Fabrica, toţi dorind să afle ce e cu produsul ăsta nou, pentru care se face atâta teasing. După ceva probe menite să demonstreze forţa celor 3 wrestleri, a venit şi revealul. Ascunsă într-un seif, indestructibila s-a dovedit a fi o lanternă. Varta. Moment la care s-a auzit un mare „wow” în jur. Evident, toată lumea a declarat mai apoi, uşor plictisită, că aflaseră de mult despre ce e vorba. Sigur că da.
Sincer să vă spun eu am crezut iniţial că e ceva lansare la ciment/beton/whatever, ţinând cont că The PRactice are în portofoliu şi Carpatcement Holding.
Păi cum, şi atâta deranj pentru o lanternă de 150 de lei? Da. Exact asta diferenţiază PR-ul bun de PR-ul prost.
Dacă se făcea şi evenimentul ăsta cum suntem noi obişnuiţi, ar fi fost cam aşa:
– erau invitaţi vreo 50 de bloggeri la lansarea noii lanterne Varta; jumătate refuzau, un sfert confirmau dar nu veneau
– era invitat ceva şef străin de la Varta care ne povestea despre cum compania vine în întâmpinarea nevoilor pieţei din România şi cum bateriile Varta sunt bune.
– la final reprezentantul Varta dădea cu lanterna de pământ, vedeam toţi că nu s-a spart şi aplaudam
– se aducea mâncarea
Dar pentru că a fost vorba de o agenţie mişto, am avut parte de show. Care e USP-ul acestei lanterne? E indestructibilă. Ok, hai să demonstrăm asta într-un mod spectaculos.
Aştept cu interes evenimente de PR pentru cutii de chibrituri, ace cu gămălie, agrafe sau mine de creion mecanic :p
5 comentarii. Leave new
Eu as avea nevoie de o unghiera ne-pierduibila, le tot ratacesc prin casa si nu le gasesc 😛
A fost un eveniment spectaculos pentru ca am avut un obiect spectaculos. Ne-a ajutat mult produsul…despre cate produse mai poti zice azi ca sunt indestructibile!?
Lanterna indestructibila VARTA nu e o simpla lanterna…deci nu putea avea parte de un simplu eveniment. Pentru asa produs, asa eveniment!!!!
[…] ca la carte, secretul a fost pastrat cu sfintenie iar reveal-ul a fost spectaculos. Asa cum zicea Hoinaru: Dacă se făcea şi evenimentul ăsta cum suntem noi obişnuiţi, ar fi fost cam […]
Eu in schimb n-am banuit ce e. Si nici nu ma asteptam sa fie o lanterna.
[…] invitat un grup mare de bloggeri sa ii puna numele la incercare. Am gasit articole pe tema asta la Alex Ciuca, Cetin Ametcea, Oltea Zambori, Oana Bratila, Alin Pandaru, Elena Ciric, Sabina Cornovac, Augustin […]