– Mă, dacă nici în ţara asta a nimănui n-om şti până la sfârşit să le luăm tot aşa piuitul ălor care-o conduc, atunci mari idioţi mai suntem!… Putem să ne întoarcem la Dunărea noastră, să ne legăm câte un bolovan de gât şi să ne-aruncăm în apă, să ne ducă bolovanii la fund. Că de pomană mai trăim şi facem umbră pământului! Aia e!
Fragmentul face parte din romanul Calea Victoriei, de Cezar Petrescu şi mi se pare că surprinde perfect gândirea băieţilor deştepţi de ieri şi de azi. Fraza e rostită de Iordan Hagi-Iordan, un magnat al petrolului la vremea respectivă, un mare bandit, un afacerist specializat pe târguri dubioase cu statul român. Dacă n-aş şti, aş zice că romanul face referire directă la Dinu Patriciu.
În altă ordine de idei, nu vă recomand cartea, e destul de slabă. Am citit-o printre picături, încercând să savuzez detalii din epoca respectivă. Până să-mi dau seama, m-am trezit că trecusem de jumătate fără să se întâmple ceva notabil.
4 comentarii. Leave new
Daca tu zici ca aceasta carte este slaba, ma faci sa am dubii asupra maturitatii tale literare. Probabil iti plac cartile in care se intampla „ceva notabil” de la inceput, cam ca si prin scenariile de telenovele. Iar in ceea ce priveste paralela intre Hagi-Iordan si Patriciu, se pare ca ai apucat argumentul cel mai la indemana: petrolul. In rest aceste doua personaje nu au nimic in comun. Un cuplu Hagi-Iordan – Becali are mult mai multe afinitati de caracter. Mult mai multe.
Deci pana sa faci recomandari ce sa citim si ce nu, mai slefuieste putin ladita cu zestrea ‘telectuala. Ia-l ca pe un sfat dezinteresat….
Toate cele bune!
Virgil: acţiunea e lălăită, mereu ai senzaţia că urmează să se întâmple ceva important. Chiar şi personajele îmi par conturate insuficient.
Cât despre asemănarea Hagi-Iordan – Patriciu, cred că ai o părere prea bună despre cel din urmă 🙂
Hoinarule, nu vreau sa ma lansez intr-o polemica: n-am pareri nici bune nici rele nici despre Particiu, nici despre Becali. Imi sunt ambii indiferenti. In legatura ca actiunea ai dreptate, insa NU este un roman de actiune. Dupa propriile cuvinte ale autorului, rostite intr-o conferinta a Academiei Romane, nu e nici macar un roman social, desi asta pare la prima vedere. Este un roman psihologic, in care conturarea caracterelor nu este tinta principala. Daca vrei, ca paralela, pictura impresionista, in care nu exista nici contururi, nici realism, nici dramatism. Acolo se cauta altceva, prinderea luminii in culoare.
Continui sa gasesc Calea Victoriei o lucrare plina de continut si fraza cursiva si bogata, o adevarata placere pentru cititor.
Multumesc pentru raspunsul rapid 🙂
@Virgil: ok, inteleg ce vrei sa spui. Poate ca aveam eu alte asteptari. L-am citit imediat dupa Gorila lui Rebreanu si am facut fara sa vreau o comparatie. Din cate stiu se dorea o intreaga serie de romane despre viata romaneasca asa cum o vedea Cezar Petrescu. Sigur, nu e vreo monografie a Bucurestilor din perioada respectiva, dar contine o multime de teme interesante, recurente in literatura vremii: capitala care schimba mica familie de provincie, tanarul care este pervertit de greutatile vietii etc.
Poate ca asta e problema, romanul ba e unul politic, ba e social, pe alocuri e si psihologic.
Eu stiu ca la vremea respectiva cautam cat mai multe detalii legate de Bucurestiul acelor vremuri si nu prea le-am gasit, de aici poate si dezamagirea.