Din capul locului trebuie să admit că am scăpări în ceea ce priveşte virgulele. Uneori modific fraza în interiorul ei, astfel încât se schimbă raporturile sintactice şi, în anumite cazuri, ar mai fi nevoie de nişte virgule.

Şi dacă tot suntem la capitolul “precizări”, trebuie să aveţi în vedere că sintaxa frazei poate fi destul de complicată. Îmi amintesc cum stăteam cu profa de gramatică la orele de meditaţii, înainte de admiterea la facultate, şi încercam să dăm de cap unor fraze foarte complexe. Multe situaţii erau discutabile.

Ulterior, am asistat la nişte plictisitoare cursuri de dinamică a limbii române, în facultate fiind. Acolo am aflat că limba română e un organism viu care e într-o continuă schimbare.

Din cauza asta pot apărea modificări acceptate de Academia Română, dar contestate de vorbitorii ceva mai conservatori.

Un mit fals spune că virgula nu se pune înainte de “şi”. De fapt, sunt situaţii în care se poate pune virgulă.

Cel mai de preţ sfat în situaţia asta e:

Reciteşte fraza. 

Are sens? Dacă nu, atunci ai o MARE problemă. Dacă da, tot e posibil să fi ratat o virgulă, dar măcar n-ai înjunghiat gramatica limbii române.

Tot prin recitirea frazei poţi să-ţi dai seama dacă ai pus virgula bine. Mai exact, între virgule pui amănunte de care te poţi lipsi, fără de care fraza ar avea acelaşi sens.

ex: Am fost la Mamaia, staţiune care îmi place foarte mult, şi am văzut pescăruşi.

În cazul de faţă, dacă scoţi precizarea “staţiune care îmi place foarte mult”, rămâi cu o frază perfect logică:

Am fost la Mamaia şi am văzut pescăruşi.

Mai e şi cazul în care “şi” e conjuncţie adversativă.

Acesta este un lucru bine făcut, şi nu unul de mântuială.

Niciodată, dar NICIODATĂ, virgula nu se pune între subiect şi predicat.

Ana, are mere.

Dar:

Ana, colega mea blondă, are mere. 

Asta se cheamă apoziţie.

Tot la categoria “AŞA NU” avem virgula pusă între două părţi de propoziţie de acelaşi fel care sunt legate deja cu “şi”

Mircea, şi Radu au publicat un post pe blog.

Şi chiar dacă e puţin în afara subiectului, nu uitaţi cum facem acordul:

Ioana şi Maria au fost la tweetmeet.

Ioana cu Maria a fost la tweetmeet. Da, poate sună aiurea, dar subiectul e Ioana. Cu cine a fost? Cu Maria. Din păcate, prin această propoziţie arătăm că ne place mai mult Ioana şi puţin ne pasă de Maria. Pentru că în acest caz construcţia uzuală e “Ioana a fost la tweetmeet cu Maria” (parcă nu mai sună aşa prost, nu?).

Lectură suplimentară: 1, 2