Din capul locului trebuie să admit că am scăpări în ceea ce priveşte virgulele. Uneori modific fraza în interiorul ei, astfel încât se schimbă raporturile sintactice şi, în anumite cazuri, ar mai fi nevoie de nişte virgule.
Şi dacă tot suntem la capitolul “precizări”, trebuie să aveţi în vedere că sintaxa frazei poate fi destul de complicată. Îmi amintesc cum stăteam cu profa de gramatică la orele de meditaţii, înainte de admiterea la facultate, şi încercam să dăm de cap unor fraze foarte complexe. Multe situaţii erau discutabile.
Ulterior, am asistat la nişte plictisitoare cursuri de dinamică a limbii române, în facultate fiind. Acolo am aflat că limba română e un organism viu care e într-o continuă schimbare.
Din cauza asta pot apărea modificări acceptate de Academia Română, dar contestate de vorbitorii ceva mai conservatori.
Un mit fals spune că virgula nu se pune înainte de “şi”. De fapt, sunt situaţii în care se poate pune virgulă.
Cel mai de preţ sfat în situaţia asta e:
Reciteşte fraza.
Are sens? Dacă nu, atunci ai o MARE problemă. Dacă da, tot e posibil să fi ratat o virgulă, dar măcar n-ai înjunghiat gramatica limbii române.
Tot prin recitirea frazei poţi să-ţi dai seama dacă ai pus virgula bine. Mai exact, între virgule pui amănunte de care te poţi lipsi, fără de care fraza ar avea acelaşi sens.
ex: Am fost la Mamaia, staţiune care îmi place foarte mult, şi am văzut pescăruşi.
În cazul de faţă, dacă scoţi precizarea “staţiune care îmi place foarte mult”, rămâi cu o frază perfect logică:
Am fost la Mamaia şi am văzut pescăruşi.
Mai e şi cazul în care “şi” e conjuncţie adversativă.
Acesta este un lucru bine făcut, şi nu unul de mântuială.
Niciodată, dar NICIODATĂ, virgula nu se pune între subiect şi predicat.
Ana, are mere.
Dar:
Ana, colega mea blondă, are mere.
Asta se cheamă apoziţie.
Tot la categoria “AŞA NU” avem virgula pusă între două părţi de propoziţie de acelaşi fel care sunt legate deja cu “şi”
Mircea, şi Radu au publicat un post pe blog.
Şi chiar dacă e puţin în afara subiectului, nu uitaţi cum facem acordul:
Ioana şi Maria au fost la tweetmeet.
Ioana cu Maria a fost la tweetmeet. Da, poate sună aiurea, dar subiectul e Ioana. Cu cine a fost? Cu Maria. Din păcate, prin această propoziţie arătăm că ne place mai mult Ioana şi puţin ne pasă de Maria. Pentru că în acest caz construcţia uzuală e “Ioana a fost la tweetmeet cu Maria” (parcă nu mai sună aşa prost, nu?).
16 Comments
ramane sa treci si la diacritice cu virgula in loc de astea urate, cu sedila, si esti in carti.
(fluffy trolling)
Curand. O sa schimb Windowsul si o sa rezolv
Dar ma rup greu de XP.
O lectură foarte educativă .
[…] nu despre virgule, cratime sau sufixe și prefixe vreau să vorbim azi, ci despre două greșeli de argumentare des […]
I-auzi! Pai daca “un mit fals” spune, atunci asa tre’ sa fie…
Vreuna dintre formulele urmatoare are virgule in plus ?
a) Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a intalnit cu un diplomat american;
b) Bucatarul australian, Jamie Oliver, cunoaste multe retete.
Daca da, care varianta si care virgule ? Prin ce se deosebesc formulele, daca exista o deosebire ?
Multumesc,
George.
Pai la presedinte faci o precizare de care te-ai putea lipsi.
Presedintele Rusiei s-a intalnit cu un diplomat american.
“Bucatarul australian” nu e nici vreo functie, nici vreun titlu. Si-atunci forma corecta e: Bucatarul australian Jamie Oliver cunoaste multe retete.
Sunt sute de mii de bucatari australieni, dar numai un presedinte al Rusiei.
Multumesc, acolo bateam si eu. Regula conform careia ceea ce punem intre virgule poate lipsi, cu conditia ca sensul frazei sa se pastreze. Dar “bucatarul australian Jamie Oliver” pare ca se sustrage unei alte reguli, in cazul de fata: regula punctuatiei pentru apozitia dezvoltata.
Iar daca numai forma “nume, ocupatie, (Jamie Oliver, bucatarul australian,)” contine apozitie si este corecta cu virgule, atunci ce este forma inversata ?
Jamie Oliver, bucatarul australian, cunoaste multe retete. – aici e clar o apozitie.
Bucatarul australian Jamie Oliver cunoaste multe retete. – aici nu stiu ce sa zic. care e subiectul? Eu as zice ca tot “Jamie Oliver” sau poate chiar “Bucatarul australian Jamie Oliver”, desi n-are niciun sens. Dar in niciun caz nu devine subiect “Bucatarul australian”, ca sa devina atribut “Jamie Oliver” si sa-l punem intre virgule ca apozitie.
Iar cum apozitia sta mereu dupa cuvantul pe care il explica…
PS: Jamie Oliver nu e australian, e englez
Multumesc, a fost de ajutor explicatia.
Iar nationalitatea bucatarului am dedus-o dupa accentul lui. Parea accent australian. Englez o fi, totusi.
@George: Eu iti multumesc, de mult n-am mai stat sa ma gandesc mai mult de 3 minute la o problema de-asta gramaticala
Boss, chiar daca e cam tardiv comentariul meu, am o nelamurire.
Ioana şi Maria au fost la tweetmeet.
Ioana cu Maria a fost la tweetmeet. Da, poate sună aiurea, dar subiectul e Ioana. Cu cine a fost? Cu Maria. Din păcate, prin această propoziţie arătăm că ne place mai mult Ioana şi puţin ne pasă de Maria. Pentru că în acest caz construcţia uzuală e “Ioana a fost la tweetmeet cu Maria” (parcă nu mai sună aşa prost, nu?).
Mie-mi suna a subiect compus – “cu” = “si”. Nu e ca si cum ai spune Ioana cu masina a fost la tweetmeet. Nu?
Păi nu prea e conjuncţie decât dacă e în forma compusă “şi cu”. Tocmai asta e diferenţa. Eu ştiu ce zici, că semantic se poate considera că e acelaşi lucru, dar nu se subînţelege “şi”-ul.
Ioana și Maria au fost la tweetmeet, motiv pentru care au dat nas în nas exact acolo.
Am 37 de ani si imi aduc de aminte perfect,cind profesoara de gramatica,a spus ca inainte de ”si”nu se pune virgula!(in ce clasa eram cind a spus, nu mai stiu exact).
Mi s-a parut amuzant, dar logic sa punem virgula unde trebuie in exemplul urmator:
– Veniti sa mancam, copii!( Substantivul “copii” este in cazul VOCATIV si se desparte prin virgula de restul propozitiei.)
si
– Veniti sa mancam copii!- un indemn sinistru