Cei care umblă la butoane

Din întâmplările bloggeristice ale ultimelor zile cred că trebuie să rămânem cu o singură idee. Nu e ok să „umbli la butoane”. Mă folosesc de această expresie consacrată în fotbal, ca să nu spun „să nu umbli cu fofârlica”. Pe scurt, să nu te foloseşti de şmecherii.

Problema nu e că un blogger a spus prostii pe internet, problema e că acelui blogger i s-a dat credit mai mult şi mai rapid decât era cazul. Chestie care i-a dat curaj, iar lipsa de experienţă a făcut restul.

Pentru că Adriana este unul dintre bloggerii care umblă la butoane. Senzaţional, reţetă, formă de oportunism, spuneţi-i cum vreţi. Cei care umblă la butoane în blogosferă intuiesc potenţialul unui subiect, aleg o abordare menită să stârnească controverse şi presară câteva generalităţi. Adriana nu e singurul blogger care s-a remarcat prin asta, au mai apărut câţiva în ultimii 2-3 ani. E suficient să emiţi nişte păreri vehemente, să publici scrisori deschise sau să scrii pe teme clasice: bătrâni, câini, feminism, religie, vedete. Se va strânge lumea ca la urs.

Dacă faci asta mai rar, vor exista nişte spikeuri ce-ţi vor aduce notorietate, dacă o faci mai des se va forma o comunitate în jurul blogului tău. Din păcate, acea comunitate e formată din oameni uşor de manipulat. E suficient să umbli la butoane şi se vor activa. „România e plină de hoţi, e vremea să mergem cu furcile după ei”, „câinii violenţi n-ar trebui să fie eutanasiaţi, dar stăpânii lor, da!”, „motocicliştii sunt nişte donatori de organe care îşi merită soarta”. Sunt doar câteva abordări simple prin care atragi atenţia şi aduni trafic.

Şi exact ca în cazul poveştii cu influenţa, punem şi aici carul înaintea boilor. Mai exact, băgăm în seamă nişte bloggeri pentru că au trafic sau pentru că stârnesc reacţii, deşi ăsta ar trebui să fie efectul secundar, nu cauza. Ar trebui să-i băgăm în seamă pentru că scriu chestii deştepte, care atrag un public la care vrem să ajungem şi noi. Or, atunci când umbli la butoane, nu prea ştii ce public îţi trece pragul, că azi spui că e Răduleasca penibilă, mâine te bagi în seamă cu Maria Grapini şi poimâine cu Fuego. Băi, da’ substanţa? Ce rămâne după toate astea? Trafic obţinut aşa poate face *aproape* oricine.

Dar jocul ăsta are şi riscurile lui. De data asta Adriana a dat-o în bară, însă a avut noroc. Fanele gospodine ale lui Paul Surugiu nu sunt agresive, cum sunt fanii lui Mircea Badea, de exemplu.

Nu ştiu dacă Adriana ar trebui să lucreze în PR sau nu, dar ceea ce ştiu e că o vreme ar trebui să se concentreze pe alte lucruri. Şi să caute pe cineva care să-i explice pe bune ce a greşit în ultimii 2 ani de blogging.