Mănânc de la Calif destul de des, cam de 3 ori pe săptămână. Nu, nu mă umflu cu kebaburi, ci aleg meniurile de prânz, care sunt cea mai decentă variantă din zona Iancului. În caz că nu ştiaţi, Calif are nişte meniuri cu mâncare sănătoasă gen pui cu ciuperci, sos roşu şi orez, musaca sau chiar sarmale. Însă de câteva săptămâni are şi alte chestii noi şi foarte interesante.

Ce e nou?

  1. Condimental by Calif la ieşirea din Pasajul Mărăşeşti, aproape de Piaţa Unirii. Momentan programul este luni – vineri între 11:30 şi 20:00, însă acest program e unul temporar. N-o să rămână aşa, dar e perfect logic pentru moment, până se obişnuieşte personalul cu ritmul. Am ajuns acolo vineri seară pe la 19:30 şi oamenii păreau că abia aşteaptă finalul de săptămână, îmi imaginez că e greu să te adaptezi la noul ritm de lucru, produsele noi etc. E ceea ce se cheamă soft-opening în industria hotelieră.
  2. “Ghişee” separate de la care poţi să iei la pachet sau în restaurant. Ei le numesc “staţii de servire” şi trebuie să fiţi atenţi ce număr aveţi pe bon, în funcţie de asta trebuie să vă aşezaţi la o coadă.
  3. Mai puţine prăjeli. În noul Condimental by Calif multe preparate sunt gătite la cuptor (cartofii) sau la abur (orezul). Chiar şi falafelul este copt. 
  4. Kebun – un nou preparat, pe care l-au înregistrat şi la OSIM. Practic, sunt ingredientele unui kebab care se introduc într-o cutie specială, renunţându-se astfel la lipie. În locul ei apar nişte perniţe coapte din aluat, crocante. Gustul e extrem de bun. Am încercat vreo 3-4 combinaţii din totalul de 9 disponibile. Există 3 feluri de kebun: pui, vită, veggie. La rândul lui, fiecare tip de Kebun are câte 3 feluri de amestecuri: cartofi, humus, orez. Varianta de pui cu hummus e de departe cea mai săţioasă, însă şi puiul cu cartofi e foarte interesant. 

Schimbarea e binevenită, parcă în ultima vreme mă plictisisem de aceleaşi preparate şi mâncam tot mai rar Dil Kebab. Oricum, preparatele la lipie rămân în continuare disponibile, doar că a apărut şi Kebun-ul pe lângă ele. Am înţeles că planul este să se rebranduiască toate Califurile în Condimental by Calif, ceea ce o să însemne că vom avea Kebun şi la Iancului, şi în Militari.

Ce mi-a plăcut e că se lucrează mult la standardizare, după modelul fast-foodurilor din SUA. Se insistă mult pe proceduri, pe aceeaşi calitate oferită, pe designul ambalajului, practic pe întreaga experienţă. 

Sunt curios ce se va întâmpla cu meniurile zilei, am înţeles că vor fi nişte schimbări şi pe acolo.

Desert?

În luna iulie, dacă ajungeţi la Calif sau Condimental şi spuneţi parola #maipotșidesert, veţi primi gratuit un desert din partea casei. Trebuie doar să spuneţi asta doamnelor de la casă. Vă recomand să încercaţi plăcinta de iaurt cu stafide şi mac. E demenţială!