Am văzut în weekend sezonul al 2-lea din UMBRE. Foarte bună ideea celor de la HBO să permită vizionarea pe HBO GO înainte de “premiera” de la TV, în felul ăsta am reuşit să văd uneori serialul duminica, şi nu la 3 zile după apariţie. 

Aveam aşteptări destul de mari de la sezonul ăsta din UMBRE, după ce au trecut vreo 2 ani şi ceva de la lansarea primului sezon. N-aş putea să spun că am fost satisfăcut pe deplin, dar premisele sunt foarte bune. Aş zice că sezonul ăsta a fost unul de trecere, în care s-au întâmplat o grămadă de chestii, s-au introdus personaje noi şi s-au deschis fire narative. 

Atenţie, de aici urmează nişte spoilere din tot sezonul.

Apariţia poliţistului Emilian (jucat bine de Laurenţiu Bănescu) dă un pic de culoare întregului serial. Pe de altă parte, cred că s-a mutat puţin focusul de la Relu, ceea ce nu pot să spun că îmi doream. Mare parte din farmecul serialului era dat de toate “vorbele de duh” ale taximetristului-smardoi.

Sunt multe momente în care ai impresia că s-au înghesuit tot felul de poveşti în cele 6 episoade a câte o oră. Toată povestea cu dependenţa de droguri a lui Teddy şi apariţia Sashei mi se pare că e în plus. Şi moartea personajului “Domnu’ Toma” e uşor trasă de păr, parcă s-au spălat pe mâini rapid de toată situaţia. 

Excelentă intrarea în scenă a lui Costel Caşcaval în rolul lui Nicu, ca mare mafiot venit din Spania cu “know-how” de-acolo. Pare să fie un villain mult mai bun decât tot ce-a existat în serial până acum. N-am înţeles exact de ce mai trăieşte Nea Puiu, aportul lui a fost destul de slab.

De-asta cred că sezonul ăsta a fost unul de trecere, gândit ca să poată broda de aici încolo pe mai multe fire epice. Am văzut şi câteva teme făcute parcă pentru ţările vestice, anumite detalii care nu sunt neapărat specifice României, dar care ar putea prinde bine în vest. Oricum, e un lucru foarte bun că serialul ăsta a prins în celelalte ţări în care a fost difuzat de HBO, e un semn că poate avea viaţă lungă şi, de ce nu, o speranţă pentru alte producţii româneşti cu potenţial la export.

Cine l-a văzut? V-a plăcut?