13 Reasons Why a rupt anul trecut pe Netflix. A fost “the hidden gem” pentru ei, nu se aştepta nimeni să devină un fenomen la nivel internaţional. L-am descoperit şi eu într-un weekend şi l-am devorat pe tot, cred că a fost prima oară când am făcut binging pe bune.

Povestea e simplă: o adolescentă se sinucide şi lasă în urma ei nişte casete în care explică ce a determinat-o să facă asta. Casetele audio se plimbă pe la colegii ei de liceu şi în felul ăsta e reconstituită toată situaţia. Serialul are la bază o carte scrisă de Jay Asher, carte în care e surprinsă fix povestea din sezonul 1.

Problema de după finalul sezonului 1 a fost că nu mai era nimic de filmat din carte. Aşa că scenariştii au abordat alte teme. Am văzut anul trecut un interviu în care unul dintre producători explica cum vor duce mai departe povestea (cu un proces, cu modul în care continuă viaţa la acel liceu etc.). Ce s-a întâmplat de fapt a fost că au dat-o în diverse. Am urmărit până acum 8 episoade din sezonul 2 şi unele au fost incredibil de plictisitoare.

S-au introdus nişte fotografii polaroid care ar fi trebuit să devină elementul central al sezonului, dar pe lângă ele au apărut şi o grămadă de momente total inutile. 

E cazul clasic de situaţie în care nu vrei să opreşti lucrurile pentru că ar însemna să pierzi bani, să superi fanii (care se aşteaptă oricum la încă un sezon mişto, nu la o plictiseală maximă) aşa că preferi să te complaci în mediocritate. Să tragi de ceva doar ca să bifezi.

13 Reasons Why n-ar fi trebuit să fie aşa. Sau dacă alegeau să mai facă şi un sezon 2, ar fi trebuit să schimbe formatul, să gândească mai puţine episoade. Pentru că în acest moment nu au decât un Tânăr şi neliniştit pentru adolescenţi.