Trăiesc de ani buni cu frustrarea asta, însă întotdeauna m-am gândit că problema e mare numai în România. Vorbesc de acele locuri goale din arene care ar trebui să fie ocupate de sponsori, lucru care nu se întâmplă decât la semi-finale şi finale.

Uitaţi-vă la poza asta de pe Philippe Chatrier, în turul 3, meci dintre Zverev (favoritul 2 al turneului) şi Dzumhur. După cum vedeţi, la categoria II este plin (în partea de sus a tribunei), la categoria I şi la lojele sponsorilor bate vântul. Meciul a fost unul foarte spectaculos, a câştigat neamţul (da, din părinţi ruşi) în 5 seturi, dar bosniacul nu s-a lăsat bătut prea uşor. Ce făcea publicul care ar fi avut acces pe Chatrier în timpul ăsta? Probabil că savura un burger sau un pahar de prosecco.

Lojele nu s-au umplut nici la meciul lui Caroline Wozniacki, a doua favorită şi locul 2 WTA. 

Asta e o problemă veche în tenis şi cred că ar fi momentul să fie rezolvată. Sponsorii primesc mereu bilete sau loje întregi în schimbul contribuţiei lor, însă invitaţii la care ajung aceste bilete nu sunt neapărat pasionaţi de tenis. Cei mai mulţi merg ca să bifeze, ca să-şi facă un selfie cu Nadal, ca să pună pe Instagram poze cu “floor tickets”. Aşa că locurile alea sunt mai mereu goale, pentru că aceşti invitaţi nu au chef să stea ore întregi la meciuri, ba chiar de multe ori bifează un singur meci şi apoi îţi văd de băute.

Chestia asta s-a întâmplat şi cu nişte personaje din .ro, trimise de un brand, care au stat doar la meciul Simonei Halep, au văzut o victorie rapidă şi s-au cărat. Şi problema nu e că 3 instagrammeriţe din România şi-au bătut joc de o oportunitate, dar înmulţiţi situaţia asta de 200 de ori şi o să vă daţi seama de ce sunt atâtea locuri goale la partidele din primele tururi. Timp în care adevăraţii fani ai tenisului stau pe la uşi şi se roagă să fie lăsaţi înăuntru. Nu e deloc normal.

E o problemă care trebuie rezolvată cât mai curând pentru că lucrurile stau aşa de ani buni. Ar trebui să existe nişte sisteme prin care să nu mai fie păstrate locurile respective goale atâta timp. Sau, dacă nu se poate, să se renunţe de tot la lojele-invitaţii, astfel încât să ştim că iubitorii tenisului ajung să vadă meciurile. Nu poţi să-i pui pe fani la “etajul 1”, în timp ce “parterul” e aproape gol, doar-doar s-o îndura vreun VIP să îşi facă apariţia.