În weekend a avut loc meciul de demonstrativ de baschet 3×3 între Echipa Bloggerilor şi Echipa Times New Roman, în cadrul 3×3 Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.
O experienţă foarte mişto, pentru care nu m-am pregătit absolut deloc, vorba aia, am jucat baschet ultima oară acum 10 ani, şi se ştie că baschetul e ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată.
Mi-am luat şortul cu Liverpool, “nike-urile” de alergare şi când am ajuns acolo am aflat de la Cismaru că Alex Dona, căpitanul celor de la Times New Roman, a jucat baschet prin turneele de amatori. Ceea ce nu m-a descurajat, dar poate reprezenta o scuză destul de bună pentru ce-a urmat.
Oamenii ne-au prezentat frumos, publicul a aplaudat, toată lumea era fericită. Şi chiar ne-am descurcat bine în primele 2 minute jumate, cât timp a fost 1-1. Am şi dovadă cu tabela!
Pe urmă nu-mi dau seama exact ce s-a întâmplat, cert e că Echipa TNR a început să dea coşuri pe bandă rulantă, în timp ce noi n-am mai reuşit nimic. Aş putea să mă scuz că n-am fost prea mult pe teren după minutul 4 (atunci m-a înlocuit Bunescu), sau să dau vina pe Cismaru, că i s-a terminat lui benzina, sau să dau vina pe noroc pentru că au dat adversarii noştri nişte coşuri din afara semicercului de zici că erau în competiţia oficială.
Dar adevărul e că toţi gâfâiam după 10 minute. Cred că am ţinut de scor până s-au încălzit oamenii de la TNR. Singurele coşuri date de Team # au fost marcate de vloggerul Radu Constantin. Practic, în echipa bloggerilor, tot vloggerul a salvat onoarea. S-a terminat 15-2, un scor destul de dur, dat fiind că… nimic. Retrag, a fost un scor normal.
În rest, am dat cele două mingi semnate de Duşan Bulut câştigătorilor, am făcut poză cu cel mai bun jucător de baschet 3×3 din lume şi m-am convins că trebuie să fac sport mai des.
Ce m-a surprins a fost că toată competiţia asta e extrem de bine organizată. Iar faptul că din acest an există şi o competiţie feminină e o idee excelentă, am văzut nişte meciuri foarte bune între fete. Am avut câteva echipe din România înscrise, iar Ştiinţa Bucureşti chiar a ajuns în finală, unde a pierdut cu 11 – 21 contra franţuzoaicelor de la Paris Squad. Ceea ce nu e neapărat o surpriză, le-am văzut pe franţuzoaice live, erau unplayable în multe momente ale jocului.
La băieţi, echipa lui Dusan Bulut, Novi Sad Al Wahda n-a reuşit să câştige un nou titlu, fiind învinsă în finală de Riga, care au luat trofeul pentru a doua oară consecutiv. Însă a fost foarte strâns, 21 la 20. Cred că pe o parte dintre sportivii ăştia îi vom vedea şi la Tokio, în 2020, când baschetul 3×3 va fi disciplină olimpică.
Mai multe detalii despre următoarele competiţii de baschet 3×3 (pentru că e calendarul plin de astfel de turnee) găsiţi pe 3la3.ro – siteul celor de la Sport Arena Streetball.
Şi dacă chiar vreţi să vă distraţi 20 de minute cu cascadorii râsului, secţiunea baschet, aveţi aici înregistrarea meciului.
Pentru posteritate:
3 Comments
Bre, ca sa ti stric ziua de tot, ce-a facut domne Sala(h)ta al matale? Ia uite aici, il vor chiar fanii “cormoranilor” la parnaie: https://www.gsp.ro/international/campionate/caz-uluitor-in-anglia-liverpool-l-a-denuntat-pe-salah-la-politie-ar-trebui-arestat-546206.html
Hai ca, fara el, pooate retrogradati
P.S. Nu mai fi suparat, eu in adolescenta, am luat bataie la baschet unu la unu de la o fata, colega de clasa…Dar am si eu o scuza: era mai inalta decat mine!
Cum e pe locul 3? Totul bine?
Nu mai stăm în Salah, anul ăsta vor străluci şi alţii, iar el nu cred că mai prinde peste 20 de goluri (ceea ce e excelent, vor fi mai puţine oferte de la alte echipe).
Echipele mari demareaza mai greu la inceputul sezonului, doar stii si tu asta. Bafta in noul sezon, nu ma deranjeaza sa terminati cu o treapta mai jos decat noi in clasament!