Chiar mă întrebam recent ce se mai întâmplă cu acel spaţiu pe care l-a eliberat McDonald’s acum mai bine de 1 an în magazinul Bucur Obor. Recent am trecut pe acolo şi am văzut că sunt deja montate siglele, însă sunt acoperite, iar în interior se lucrează intens (era şi o uşă deschisă prin care se cărau nişte materiale).

Lucrările sunt destul de avansate, aşa că probabil că magazinul va fi inaugurat în curând. Auzisem că urmează să se deschidă un Auchan în Bucur Obor, însă mi s-a părut că spaţiul eliberat de McDonald’s este prea mic pentru a fi ocupat de un supermarket, apoi m-am gândit că va fi un magazin de proximitate, similar cu cele din benzinăriile Petrom. MyAuchan parcă se numeşte.

Surpriza a venit când am ajuns la o altă intrare din Obor, practic în celălalt capăt, unde erau nişte scări rulante şi o mare siglă Auchan. Se pare că o mare bucată din supermarket este aflată la subsol. Ceea ce e o ştire în sine, habar n-aveam că magazinul Obor are un subsol care este folosit la ceva. Am întrebat-o şi pe mama, care a făcut practică în liceu acolo şi care habar n-avea de un astfel de subsol.

Am înţeles de pe net că ar fi început să folosească acel spaţiu în urmă cu câţiva ani, însă nu-mi dau seama pe unde ar fi alte căi de acces în acel subsol. Pe de altă parte, la ce labirint este acolo, nici nu mă mir că n-am observat nişte scări dosite cine ştie pe unde.

Intrarea Auchan în zonă ar putea fi extrem de interesantă, mai ales că deja era o concurenţă destul de mare. Mega Image are 4 magazine în apropiere (unul în rond, altul vis-a-vis de blocul cu ACR, încă două pe Şoseaua Colentina), Kauflandul este la 2 paşi, iar cel mai mare colector de trafic este supermarketul Carrefour din Veranda Mall. În momentul ăsta bătaia pe oamenii care vin la piaţă se va da între Carrefour şi Auchan, cei care au treabă doar în Bucur Obor cred că sunt deja acontaţi de Auchan.