În Scoţia am descoperit acest nou tip de serviciu de la Bolt, care se numeşte Flex. Eram pe aeroportul din Edinburgh, am căutat un Bolt (sau un Uber, că eram cu ambele aplicaţii deschise) şi am văzut că există acest serviciu care promitea să ne ducă la destinaţie cu vreo 60% din suma de pe Bolt standard.
Până la urmă n-am mers cu Flex în seara aia, dar l-am folosit în zilele următoare, când ne-am plimbat puţin de la cazare până la Holyrood Palace şi înapoi. Am făcut chiar şi o cursă la aeroport cu Flex.
Care e principiul de funcţionare? Ai o sumă de bază, care e mai mică decât un Bolt obişnuit. Poţi să scazi câteva procente (ai câteva trepte în jos) sau să creşti câteva procente. Să zicem la imaginea de mai sus, dacă pleci de la 10.20 lire, poţi să scazi până pe la 8.70 lire sau să creşti la 11.70 lire. Poţi porni de la limita de jos şi să vezi dacă te ia cineva. Şoferul primeşte oferta şi poate face o contra-ofertă sau poate accepta cât ai propus tu. Când am plecat spre aeroportul din Edinburgh, eu oferisem vreo 35 de lire, şoferul a cerut 37.7. Am acceptat şi aia a fost, dar puteam să aştept după alt şofer.
Sistemul mi se pare interesant şi cred că ar putea fi introdus şi în România la un moment dat, dar mă tem că o să le distragă şi mai tare atenţia şoferilor. Pentru că acele notificări apar şi când conduci. Deci în loc să fie atent la drum, şoferul nu doar că acceptă sau respinge o cursă, dar acum va începe să şi liciteze cu viitorul lui client.
Mi se pare că e pasul următor în toată povestea asta cu dynamic pricingul. Nu doar că preţul creşte şi scade în funcţie de cerere, dar acum ajunge să fie şi negociat, la fel cum se întâmpla cu taximetriştii în anii 2000. Dai 25 de lei şi te duc până în Militari.







