Casual stuff

Citeam un articol despre Pagini de Facebook vs. Profile pentru oameni cu „brand personal” sau măcar cu o anumită notorietate într-un anumit domeniu. Articolul e bun, dar m-a bufnit râsul când am ajuns la:

astfel vom contribui cu totii la dezvoltarea unui ghid practic pentru gestionarea prezentei online

Şi m-a bufnit râsul pentru că mi-am adus aminte de acest băiat. Descoperit de colegul Eduard, individul este un piţiponc* veritabil.

Vi se pare vouă că acest băiat are nevoie de „gestionarea prezenţei” lui online? :)) Ăsta e primul lucru la care vă gândiţi când vă uitaţi la poză?

Problemele astea sunt dezbătute pe un metru pătrat de internet doar de o mână de oameni care încearcă să umble cu nişte bugete de online.

Iar ei, restul, continuă să folosească IE6, să scrie URL-ul în căsuţa de căutare a Google şi să creadă că au câştigat la o loterie din Spania 1 milion de dolari.

_____

*n-aş spune cocalar pentru că e o doză de feminitate în el, fix cât să-l facă doar un metrosexual eşuat.

Cum bine ziceam anul trecut, vă doresc un Crăciun odihnit!

Urmează Boxing Day, 5 Giants of Advertising, Branding pe frontul de est, cozonac cu lapte, muncă (e cea mai bună perioadă din an pentru recuperat chestii din urmă – toată lumea stă pe loc), lectură de blogguri random şi filme.

#Fieca #fuego, #hruşcă şi #lerul să vă #inunde #sufletele cu #bucurie şi mesele cu #belşug alături de #ceidragi.

Am primit leapşa cu planurile, denumită pretenţios „Ce vrei de la blogul tău în 2011?”. Ea îşi are originile la Bobby şi s-a plimbat mult în ultima săptămână.

Voi continua s-o ignor, dar m-am gândit că ar fi frumos să şi explic.

Eu nu-mi fac planuri pentru blog. Niciodată n-am avut o strategie, doar subiecte pe care le-am abordat şi subiecte pe care nu le-am abordat, oameni cu care am interacţionat, amici, prieteni, rude etc.  Pentru planuri mergeţi la Chinezu.

Eu o să-mi păstrez constanţa cât o să am chef, o să amestec conţinutul după cum îmi cere sufletul şi o să-mi doresc trafic mare doar atunci când oi vrea să mă las de blogging 😀

Deci leapşa asta e doar pentru probloggeri strategi, noi rămânem şi în 2011 într-un colţ, ne apărăm nevoile şi neamul.

V-am mai spus că am un fix cu favicoanele. Un site care n-are favicon e un site neterminat, asta e filosofia mea.

Şi pentru că unul dintre blogurile pe care le citesc cu sfinţenie în ultima vreme nu avea favicon, mi-am luat inima în dinţi şi am dat un mail. Nu era vorba „decât” de Edward Boches, Chief Innovation Officer (fost Creative Director) la Mullen, una dintre cele mai tari agenţii de advertising din State.

Fondată în 1970, Mullen are printre clienţi Timberland, Olympus sau hotelurile Four Seasons şi poate americanii vă sunt cunoscuţi pentru Bruins Hockey Rules.

Şi eu nu numai că l-am rugat pe directorul de creaţie al lor să-şi pună favicon, ba chiar l-am şi convins să o facă! 😀

Mai rămân câţiva de prin .ro şi gata 😛

Leapşa e primită de la Bianca-Albu.ro şi tot circulă prin blogosferă de câteva zile. Regula e să spui lucruri pe bune, chestii mai mici sau mai mari.  Bine că se admit şi alea mici, că n-am făcut nimic mare anul ăsta. Nici măcar n-am fost la mare. Oricum, nu e mare lucru :-j

1. Am condus mult. Îmi doream să conduc, maşina mi-a venit cu 2 zile înainte de Crăciun şi am tot plimbat-o prin Bucureşti şi prin afară. Puţin peste 9000 de Km, ceea ce nu pare deloc mult. Dacă zicem 8000 de km doar prin Bucureşti, nu mai e aşa puţin 😛 Şi dacă mai zicem şi că n-am fost nevoit să merg zi de zi la birou, parcă ne ducem la vreo 700 de km pe lună. Ceea ce tradus în drumuri până la Genin e mult.

2. Am încheiat conturile cu facultatea. Nu la absolvire, ci prin februarie, când m-am apucat să fac revoluţie.  O să-mi iau licenţa doar ca să am diploma, dar sunt convins că facultatea aia e degeaba, diploma nu-mi va folosi la nimic şi jumătate din profesorii de acolo sunt în plus.

3. Am făcut să fie bine. Am încercat să păstrez un echilibru, am mai ajustat lucrurile pe acolo unde era nevoie. A fost anul în care cel mai important e finalul (nu pentru că s-ar întâmpla ceva notabil, ci pentru că marchează un an nou). Greu anul ăsta. Dar a fost necesar ca să fie bine la anu.

4. Am început. Să mai multe lucruri. Să scriu zilnic pe blog, să citesc, să iau „hotărâri mai hotărâte”, am început de la un zero pe care nu-l credeam atât de zero.

5. Am simţit că evoluez. Cu paşi mici, am simţit că merg înainte. Chiar dacă e ceaţă şi nu se vede nimic în zare, ştiu că merg într-o direcţie. Iar cu timpul pe care l-am câştigat scăpând de facultate, am făcut ceva util. Simt eu asta.

Post personal s-a cerut, post personal am scris.

Leapşa merge la Corina Georgescu, DPD şi Daniela Petrescu.

You want the traffic? You can’t handle the traffic!

Poate uneori crezi că vrei, dar de fapt nu-i aşa. Nu-ţi doreşti ca blogul tău să aibă trafic.

Poate vrei să te citească multă lume, dar de fapt vrei să te citească multă lume bună, nimeni nu-şi doreşte să fie citit de toţi tâmpiţii. Iar la volumele mari nu mai ai cum să faci selecţie şi să-i ţii doar pe ăia buni.

Sigur că vrei să ai sute de comentarii, dar ţi-ai dori să primeşti doar comentarii inteligente. Nimeni nu vrea şi porţia de înjurături care vine odată cu celebritatea online. Pentru că, da, e aproape sigur că vei avea şi hateri.

Vrei să primeşti tot felul de invitaţii, dar nu vrei să te roage lumea să scrii despre toate campaniile umanitare posibile sau despre magazinul de ulcele al bunicii lor de la Horezu.

Sigur vrei să ai campanii, dar dacă s-ar putea să nu spună toată lumea că te-ai vândut brandurilor.

Deci dacă s-ar putea trafic mare fără tâmpiţi, hateri, requesturi de posturi, mult spam şi comentarii răutăcioase totul ar fi perfect. Dar nu se poate. Aşa că probabil nu vrei trafic.

V-am mai zis că am început viaţa şcolară într-o clasă de elite. Tare greu au aranjat ai mei să intru în clasa copiilor care făceau cele mai frumoase bastonaşe la grădiniţă, care învăţau cel mai repede poezii şi care ştiau cel mai bine cum să spună „farfurie” şi „lingură” în engleză.

Şi cu tot efortul lor am nimerit în prima zi de şcoală la o altă clasă. De-asta eu nici n-am poze cu colegii mei în prima zi, am cu alţi copii. Atunci am beneficiat de insistenţele mamei, care până la urmă m-a luat din clasa în care nimerisem întâmplător şi m-a dus la clasa de copii deştepţi. Asta a fost prima alegere care mi-a influenţat educaţia. Dacă rămâneam la clasa respectivă probabil aş fi ajuns ca toţi ceilalţi copii de acolo. Ei au fumat primii, ei se băteau mereu, ei erau printre clasele problemă.

Ţin minte că eu nu prea voiam să mă mai mut, mai ales că stăteam în bancă cu un băiat care părea destul de cool şi mai avea şi lanţ de aur la gât. Ceea ce la 7 ani mi se părea un element diferenţiator esenţial. Dar a ştiut mama mai bine. Au urmat teste, caiete de lucru suplimentar, exerciţii şi teme în plus venite fie de la învăţătoarea noastră, doamna Nanciu, fie direct de la mama. Iar în clasa a cincea aveam 17 copii olimpici. Pe municipiu eram ca la Balonul de Aur: 3 fete pe podium şi toate de la noi din clasă. Noi mergeam la olimpiadă la fel cum alţi copii se duceau în parc. Şi ne-a prins bine.

Liceul aş fi vrut să-l fac la Lazăr. Citisem eu Cişmigiu et Comp. şi nu exista liceu ‘mai minunat’. Dintr-o altă întâmplare am ajuns la Şcoala Centrală dar am avut ocazia să mă mut în Lazăr încă de la începutul clasei a 9-a. N-am făcut-o şi s-a dovedit a fi a doua alegere importantă. Atunci n-a mai ales mama, am ales eu şi bine am făcut. Am descoperit că există ceva ‘mai minunat’ decât Lazărul. N-aş da cei 4 ani în Şcoala Centrală pe nimic din lumea asta.

Pentru unii copii alegerile astea nu sunt la îndemână. Dar UNICEF ştie că „Viitorul copiilor începe la şcoală” şi în cadrul acestei campanii încearcă să aducă schimbarea. Puteţi dona sau vă puteţi informa despre eforturile UNICEF pe www.sustineunicef.ro.

PS: Pe mine m-a onorat invitaţia de a scrie despre această campanie, mai mult decât vă închipuiţi. Şi ca să subliniez asta, vă reamintesc ce înseamnă să susţineţi UNICEF. Timp de 100 de ani FC Barcelona n-a avut niciun logo pe tricouri. În 2006 au încheiat un contract cu UNICEF prin care catalanii plăteau 1,5 milioane de euro anual pentru asocierea de imagine. Asta în condiţiile în care toate cluburile iau bani grei de la sponsorii de pe tricou.

De când cu avalanşa de Social Media Manageri, Online Executives şi toată suita de funcţii digital comm.-related, primesc tot felul de invitaţii pe Facebook. De la prietenul X care mă învită la un concurs, de la amica Y care îmi sugerează să-mi placă locul ei de muncă. Opriţi-vă din chestia asta. Atunci când vă angajaţi nu vă întreabă nimeni câţi followeri şi câţi prieteni aveţi. Nu în funcţie de asta sunteţi angajaţi. Sau dacă angajatorul se uită şi la asta, nu înseamnă că vrea să vă transformaţi într-o portavoce de brand. Vrea doar să verifice dacă aveţi habar cu ce se mănâncă chestia asta. Dacă ai 10 followeri pe Twitter şi 3 twitturi, e puţin probabil să-mi poţi face o strategie coerentă de comunicare pentru canalul respectiv.

Teoretic, voi vă angajaţi într-un loc de muncă pentru că aveţi nişte skilluri dezvoltate. De ele trebuie să vă folosiţi când începeţi să promovaţi ceva, nu de prietenii voştri.

Că tot s-a vorbit la Brands, Blogs and Cookies despre asta, voi aveţi un brand personal. Mai mic sau mai mare. Un branduţ, un branduleţ personal. Când vă angajaţi undeva nu vă vindeţi brandul. Nu scrie nicăieri în contract că trebuie să daţi RT la tot ce zice compania voastră. Nici că trebuie să ne sugeraţi să dăm Like la toate prostiile pe care le promovaţi. Voi credeţi că vă ajutaţi pe voi, dar de fapt nu-i aşa.

Pe Twitter sunt câteva conturi de companie pe care nu le urmăresc pentru că ştiu că vor primi RTuri de la oamenii care se ocupă de cont. Când face ceva Borţun Olteanu ştiu că o să dea RT Ligia, când face ceva Kaspersky văd la Carmen. Când a început Cristina să se ocupe de contul Webcard, a dat nişte RTuri şi gata, am fost nevoit să urmăresc contul de companie ca să văd ce mă interesa.

Iar îi dau exemplu pe Buddha şi Auraş, dar ei sunt cele mai recente nume pe lista de Sociali. De la Buddha am văzut vreo 3 RTuri cu BCR în vreo 2 luni şi ceva. La Auraş la fel (adică puţine).

Construiţi strategii de comunicare sau „declinaţi” pe online strategiile alea mari, faceţi lucruri, creaţi conţinut pe conturile sociale şi lumea o să vă urmărească şi fără să le cereţi voi asta.