Casual stuff

Ştefan Stroe a venit cu o idee mişto la el pe blog.

Am avut noaptea muzeelor, noaptea agenţiilor, de ce n-am avea şi Noaptea Bibliotecilor? 🙂

Momentan se caută voluntari, oameni care să contribuie la punerea în aplicare a acestei idei. Pentru început puteţi să aruncaţi un ochi pe grupul de Facebook. Mi se pare foarte tare că în momentul ăsta totul e la liber, acest gând poate evolua în orice fel în funcţie de contribuţia celor care se implică.

De urmărit cum va gestiona Ştefan avântul voluntarilor şi multitudinea de idei & opinii.

De când cu ING Home Bank (adică de vreo 2 ani), eu fac plăţile în casă. Ca să nu mai stăm la cozi, ca să nu ne mai plimbăm prin frig şi ploaie.

Un Office ING e peste drum, pun bani pe card aproape la orice oră şi mai departe durează 5 minute în faţa laptopului. Şi ar putea să dureze mai puţin dacă n-ar fi nevoie să completezi şiruri interminabile de cifre cu IDul, seria şi numărul facturii.

Şi dacă n-ar fi şi variante mai simple, nu s-ar mai povesti. Dar sunt. La Romtelecom am o plată pre-setată cu numărul de telefon şi un număr de client. Şi de fiecare dată când fac plata scriu doar suma. Deci se poate. La Enel, Distrigaz şi toate celelalte trebuie să scrii de fiecare dată IDul facturii. De ce? Pentru că de ce să fie simplu când poate să fie complicat?

Postul nu e sponsorizat, dar dacă se sesizează cineva, nu mă deranjează să primesc un bonus în cont.

Acum că s-a angajat Buddha Social Media something la BCR, o să creadă toţi că e bine să ştii online, că poate te ia şi pe tine cineva de la o companie, măcar la Matache Măcelaru’, măcar să faci social media pentru ciocolata Pitic şi Eugenia.

N-o să se declanşeze acum o bătălie pe oamenii care ştiu online, sunt convins că e un caz izolat. Rămâne la fel de important ce eşti tu „la bază”. Pentru că exemplele de oameni care sunt buni „la online” şi le merge bine aşa sunt mai puţine decât golurile CFRului în Liga Campionilor.

Carmen e un om de PR care înţelege fenomenul din perspectiva comunicatorului şi mai apoi Social Media Consultant, Pyuric e mai întâi jurnalist şi dincolo de asta are nişte skilluri dezvoltate în online;  dacă aveţi ocazia să-l ascultaţi pe Bobby, veţi vedea că el e un businessman înnăscut, iar întâmplarea face ca în acest moment să-şi desfăşoare activitatea online.

Şi exemplele pot continua.

Da, onlineul e un ceva mişto de care ne putem folosi, dar nu poate fi de ajuns, trebuie să ştii să faci şi ceva concret. N-o să fim toţi în top 30 cei mai influenţi oameni în social media ca să vină lumea cu campanii pe bani mulţi şi afaceri cu Vântu.

Pe criza asta a devenit foarte scump să te distrezi. Să luăm un exemplu la întâmplare, Fifa. Noul Fifa are un gameplay excelent, se mişcă la fel ca pe consolă, are o grafică excelentă dar costă enorm de mult. Jocul e până în 200 de lei, dar cerinţele minime te împing spre un computer nou, care costă.

Să zicem că iei doar o placă video şi memorie RAM, plus un hard la 7200 rpm. 5-6 milioane scurt. Mai luăm şi un monitor la 23 de inch ca să jucăm pe un ecran ca lumea şi adăugăm 10 milioane. Asta fără sursă, placă de bază, carcasă etc. 1800 de lei pentru un joc. Plus gaură inestimabilă în buget pe orele alea petrecute în joc în dauna lucrului.

Aş zice că noul Fifa e mai mult o pagubă decât o distracţie.

Una dintre profele de la facultate ne bătea la cap cu două chestii: pseudo-evenimentele şi noţiunea de „spectacol al evenimentului”. Prima e o denumire piaristică pentru expresia neaoşă „a face din rahat-bici”. Cealaltă are două tipuri de punere în aplicare: modelu românesc (adică prost) şi cel străin (ceva mai mult bun-gust, decenţă, profesionalism).

Cert e că azi ne interesează mai mult show-ul din jurul unui eveniment, decât evenimentul în sine. Iar la noi spectacolul evenimentului înseamnă Acces Direct, Hepilica, Cătălin Radu Tănase, Capatos şi ştirile de la ora 5.

La ei înseamnă un reality-show în direct cu minerii chilieni. Poza asta zice cam tot despre desfăşurarea de forţe media de la faţa locului. Pun pariu că erau mai mulţi reporteri decât salvatori. Pe lângă materialul The Big Picture, astăzi am văzut câteva zeci de ştiri despre minerii chilieni. Cum ieşea unul, cum vedeam pe twitter sau un update pe mediafax, sau pe realitatea. Şi gândiţi-vă că urmează o întreagă serie de alte materiale: interviuri, poveşti din mină – minut cu minut, oră cu oră, materiale despre cum şi-au reluat viaţa oamenii ăia, ce muncesc acum, mina din Chile, minerit în general. Unul mai deştept dintre ei va scrie o carte despre experienţa din mină, vor exista documentare, reportaje ample în toată lumea şi în cele din urmă un regizor de la Hollywood va hotărî să facă un film.

La noi îi invitau pe hepilică şi le puneau întrebarea amăruţă, dacă s-au ars între ei cât au stat în mină.

În timp ce Etherfast şi Ciops erau la vecina Bulgaria, Andreea (o paisprezecime din BEC Media), se ocupa de un simpatic eveniment vineri seara la AFI.

LaserMaxx şi Life After Work ne-au invitat să ne jucăm în AFI Cotroceni. Pe lângă lasertag, fusball şi air hockey, mai erau tot felul de jocuri simpatice menite să destindă populaţia stresată de muncă. Air hockey s-a jucat, twister s-a jucat, dar noi de fapt pentru laser tag venisem.

Total întâmplător (pe cuvânt de cercetaş) am nimerit în echipă cu Simona şi Luci. Pe lângă asta, restul omuleţilor jucau prima dată. Nu ne-am agitat prea tare dar tot a ieşit măcel la un moment dat, cu 20.000 la -50 😀

Deci cum s-ar spune, un alt trofeu pe care să-l punem în vitrină. Ne lipsesc doar trofeul şi vitrina.

Mişto a fost cu organizarea şi practic Life After Work asta face. Sunt o grămadă de activităţi offline pe care nu mai staţi să le organizaţi voi, le organizează ei. Bani să fie, că se găsesc chestii de făcut. Şi ştiu o groază de oameni care încheie o săptămână de muncă şi se duc acasă deşi ar ieşi dar n-au cu cine. Sau dacă au cu cine, parcă ar face ceva, dar nu ştiu ce, parcă ar strânge prietenii dar le e lene. Eh, când e totul într-un cadru organizat e mai uşor.

În altă ordine de idei, LaserMaxx tot face parteneriate mişto, printre care şi cu Trenta Pizza. Dacă băgaţi un lasertag şi pe urmă comandaţi o pizza, aveţi reducere.  Asta aşa, ca idee. Sfatul meu e să nu mâncaţi totuşi între jocuri. Că cine ştie cum vă întâlniţi în viteză cu vreun panou sau chiar cu un perete…

A fost Noaptea Agenţiilor, eveniment cu pronunţat caracter hipsteresc, aşa cum anticipam. A fost interesant şi nu prea. Am ajuns doar la 6 agenţii, din diferite motive. Îmi pare rău că n-am fost şi la Saatchi şi că Webstyleru e în munţi. Dar să le luăm pe rând.

MB Drăgan Nu era Mihai Drăgan acolo, dar erau Alex Buga, Dan Berte şi Maria Olteanu. Mă rog, nu numai ei. Lume, caterincă, pacman pe ditamai peretele. Mai un punch, mai  o limonadă, mai un highscore la PacMan. Sediul lor e foarte mişto, dar momentan strada e sub asediu. E probabil în top 3. Mi-ar plăcea un birou ca al lor.

Rusu – Borţun Căsuţă mai veche, pe modelul Millenium, cu un aer interbelic. Uşi înalte şi curte simpatică. Muuuultă lume în curte, ceva feţe cunoscute, atmosferă mai agitată decât la prima oprire. Totuşi, prea agitată pentru gusturile mele, am plecat repede. Ce-i drept, când nu poţi să bei şi nici nu cunoşti multă lume, să intri în vorbă cu necunoscuţi nu prea e fun.

Grey Aici mi-a picat faţa. La propriu. Ştiam că Grey are un sediu mare, dar nu intrasem decât foarte puţin în curte. De data asta am avut ocazia să studiez toată clădirea. Că e o ditamai clădirea. Palatul lui Becali e sugar pe lângă sediul Grey. La intrare un candelabru imens, totu în marmură, ce scări, ce uşi! Superb. Zici că eram la muzeu. Iar mansarda la care stă creaţia e mult prea mişto ca să fie adevărată. Ca să nu mai spun că în curte era un super concert şi plin de lume. La Grey aş merge de plăcere să muncesc. Gratis.

Leo Burnett Când am ajuns era jos un mare party. Fooaaaarte mulţi hipsteri. Ne-am învârtit puţin şi am plecat. Ce-i drept, am ajuns şi târziu. Clădirea nu-i aşa şi nici pe Leo nu-l găsiţi ca aici, dar e nice.

Green Pixel David Pripas şi Alex Tunaru jucau rugby-tag. Lumea îi încuraja, înauntru se făcea karaoke cu fetele de la Orlando Interactive. Căsuţa lor e în spatele unui bloc mare de pe Ştefan cel Mare şi cred că au mari probleme cu locurile de parcare, în rest părea nice. Puţin pe stilul Rusu Borţun.

Headvertising Ultima oprire a fost la The Ark. Clădirea o ştiam şi sediul Head îl văzusem prin poze. E. Dacă e, e. După Grey e probabil pe locul 2, mai ales că oamenii au fost foarte simpatici şi ne-au arătat una-alta. La cel mai fericit birou al publicităţii româneşti stau împreună Bogdana şi Şerban Alexandrescu. În rest, aerul e hipsteresc şi acolo, dar nu foarte. Cu amplasamentul am eu o problemă, că nu mi-aş lăsa maşina parcată o zi întreagă acolo.

Dacă era mai lungă şi mai interesantă, noaptea agenţiilor era şi mai tare, dar deocamdată a fost bun şi programul ăsta de vizitare. Cum altfel ajungeam să văd super sediul Grey?