Casual stuff

Lejer, de weekend

question_answer0
IN Casual stuff

Pentru că Twitter este un mediu al prezentului, să trecem la arhivă cele două promouri realizate de colectivul redacţional al ApropoTV, împreună cu şeful de colectiv Andi Moisescu. Asta în pregătire pentru emisiunea care începe mâine, de la 1 şi 5, ca de obicei.

Să le urmărim, după cum urmează. Primul, dovada vie că şeful de colectiv rezonează la simpatia nemărginită a twitteriştilor şi a internauţilor pentru Fuego.


Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Aseară m-a oprit poliţia. Era un control de rutină (nu, mamă, nu făcusem nimic rău). Şi după ce mi-a făcut observaţie că am trecut pe galben (nu mai era nici măcar roz, era roşu toată ziua) mi-a dat actele şi la revedere. Dar asta m-a făcut să-mi amintesc de regula după care mă ghidam în primii doi ani de condus. De fapt, în primul an, pe urmă m-am mai potolit.

Aceasta zicea că nu poţi să încalci 3 reguli de circulaţie concomitent. Eu după 2 săptămâni de condus deja nu mai aveam semnele de începător, aşa că asta era una. Cea de-a doua era de obicei centura. Dacă n-aveam centura pusă şi nici semnele, nu puteam să vorbesc la telefon. De obicei când vorbeam la telefon îmi puneam repede centura 😀

Dacă aveam şi centura şi nici nu vorbeam la telefon, puteam să trec pe roşu.

După ce-am făcut un an, puteam să vorbesc la telefon depăşind viteza legală sau să trec pe roşu fără centură.

Ce logică aveau toate astea? Absolut niciuna, dar doi ani cât am mers pe regula de 3, nu m-a oprit niciodată poliţia. Dar niciodată. Acum, de când port centura şi nu prea vorbesc la telefon, mă opresc non stop pentru verificări.

Morala? Ok, nu avem o morala azi :))

Trei.

question_answer0
IN Casual stuff

1. Diseară e Noaptea Agenţiilor, eveniment care va urca Muntele Coolness şi de la anu’ o să fie suprapopulat cu agenţii şi hipsteri. Anul ăsta e încă ok, deci mergem 😛

2. Să vă spun care e povestea bannerului de la Orange cu pana şi cu telefonul care râde: Agenţia l-a făcut fără sunet. Clientul a zis că nu iese în evidenţă aşa că au propus să facă roll over pe toată pagina. Agenţia s-a opus şi a propus să rămână aşa. Clientul a zis că el dă banii şi a propus ca sunetul să intre automat şi să-ţi fută urechile on and on and on. Agenţia s-a conformat şi l-a pus pe flasher să facă modificarea. Flasherul s-a uitat strâmb, a înjurat printre dinţi şi a făcut modificarea. Cine îşi ia toate înjurăturile de la useri? Flasherul.

3. Am întârziat.

Ok, nu erau trei, erau două 😛

Nişte timp

question_answer0
IN Casual stuff

Mai aveţi cam o săptămână să participaţi la concursul organizat de MB Drăgan, Adevărul şi National Geographic. Arată-ne România ta vă trimite într-o excursie de 10 zile prin ţară dacă puneţi poze sau poveşti cu locurile preferate din ţară. Pe Twitter e chiar prea simplu să participaţi, plus că se câştigă multe cărţi din colecţia National Geographic Traveler.

Detalii privind înscrierea găsiţi aici şi nişte poze mişto găsiţi pe aplicaţia de Facebook (care aplicaţie vă cere nişte date ca să intraţi în ea, ca să ştiţi).

IN Casual stuff

Ca şofer am avut mereu două probleme în trafic: motocicliştii (scuterişti, chopperişti etc) şi taximetriştii. Ăştia cu maşini galbene chiar nu mă deranjau la început. Eu mergeam liniştit, ei mă ocoleau şi gata. Dar pe motociclişti am o mare, mare boală din prima zi de carnet.

Motocicliştii sunt ca femeile. Vor drepturi egale, dar când e de stat locului într-o coadă mare, nu pot sta. Că doar de-aia mi-am luat motor, să mă strecor. Deci drepturi egale să fie, îndatoriri mai puţin. De ce să-mi ţin eu banda? De ce să mă trag pe margine ca să încapă o maşină în faţă la semafor? De ce să nu fac slalom printre maşini? De ce să nu mă bag între două maşini care merg una lângă alta?

Şi după ce îi omori, sare toată comunitatea. Păi da’ cum e posibil, trebuie să fim protejaţi! Atunci respectaţi aceleaşi reguli.

Într-o comparaţie foarte rasistă şi misogină, dacă maşinile sunt bărbaţi şi motocicletele sunt femei, bibicliştii sunt negri. Pe de-o parte au trăit într-un mediu total periculos, pe de altă parte dacă acum îl atingi e discriminare rasială. În momentul ăsta categorie mai antipatică decât aia a bicicliştilor nu există în trafic. Poate cea a şoferilor cu numere de Bulgaria, care s-au înmulţit prin Bucureşti şi care încurcă traficul în cel mai medieval mod cu putinţă.

Şi ziceam de biciclişti. Am mulţi prieteni care se deplasează pe două roţi şi care vor fi supăraţi. Ştiu că e periculos, ştiu şi că e bine pentru mediu, dar asta nu înseamnă că trebuie să am o grijă în plus când ies în trafic.

Pistele. Pistele alea sunt nişte piste proaste. Pentru că sunt trasate pe mijlocul trotoarului, pietonii nu mai au pe unde să treacă. Sunt locuri în care accesul pentru pietoni e mai îngust decât ăla pentru biciclişti. Şi dacă nu te dai, comentează. Ce faci domne, stai pe pistă?

Semafoare Eu ştiu că la semafor (sau la treceri de pietoni) cetăţeanul trebuie să se dea jos şi să treacă pe lângă bicicletă. Aşa ştiu eu. Nu numai că bicicliştii nu fac asta, dar ei trec chiar şi când maşinile stau. Adică până la semafor eşti maşină, la semafor traversezi cu pietonii.

Trafic Dacă s-au făcut pistele alea, mai ales prin centru, nu mai mergi pe stradă. Nu mai mergi. Pentru că n-am benzi de 1,5 ca să te pot depăşi, eu trebuie să merg pe toată banda. Prin urmare tu mă încurci rău, dar rău de tot. Zilele trecute aveam un tramvai în stânga şi un biciclist în faţă. Se mişcau în reluare, coadă de maşini în spate. Dacă încercam să-l depăşesc ori intram în tramvai, ori mă urcam pe el. Trotuarul cu pista mă-sii era liber. Nici pietoni, nici nimic. Am claxonat discret, cât să vadă. S-a întors, s-a uitat şi a pedalat liniştit în continuare în rând cu tramvaiul.

Banc

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

Nu, n-o să vă spun un banc bun. E vorba de poliţişti, care sunt ei un banc în sine. Vi s-a întâmplat vreodată să vă oprească poliţia la verificări de rutină? Vi s-a întâmplat probabil.  Şi ştiţi cum întreabă ei „aţi consumat băuturi alcoolice?”. Tu zici nu. El întreabă automat „Sigur?”. Oh da, asta o să mă convingă să mărturisesc. Dacă tu mă întrebi „sigur?” eu o să spun spăşit că am consumat. Şi ca să nu se termine aici lucrurile, te întreabă „punem aparatul?”. Nu, nu-l punem.

Asta e fix ca întrebarea aia de la şcoală cu „tu ce notă crezi că meriţi?”. Dacă eram bun la evaluări, mă făceam profesor direct, nu stăteam prin şcoli.

Şi bonus, în seara asta era filtru la podul Grozăveşti. Mirificul, extraordinarul pod. Doi cetăţeni, unul şef celălalt executant. Mă opresc fix lângă ei şi şeful zice „Spune-i să pregătească actele” – „Vă rog să pregătiţi actele”. „Spune-i că vin imediat” – „Vine imediat colegul meu”. Eram la 50 de cm de ei, oprisem muzica şi aveam geamul deschis. Şi pe urmă al doilea vine şi cică „Bună seara, aţi pregătit actele?”.

IN Casual stuff

Mâine (de fapt azi, că e aproape ora 3. E ora 3 şi eu nu m-am culcat încă? Da.) Ziceam că mâine vă duceţi la webstalk. Mare atenţie la fanclubul Sinead O’Connor. Dar mare, mare atenţie. S-au mai tuns câteva. Iar mi-a picat faţa, iar a trebuit s-o ridic de pe jos.

Tocmai ziceam că nu rezolvă nimic gestul şi pac-pac Oana Brătilă & Minxieee. Şi cine ştie cine o mai fi. Deja mă gândesc să facem noi rost de 2000 de euro doar ca să nu se mai tundă. Vrei să te tunzi pe 2000 de euro? Ia de-aici 2000 de euro şi rămâi aşa.

Întrebare de baraj: Nu-i aşa că fetiţele, când erau mici voiau să aibă părul lung? Sau dacă îl aveau deja lung, să îl aibă mai scurt puţin, dar nu 1-2-3-4-5 (orice mărime dintr-o singură cifră)? Întreb.

E mişto că vor fi uşor de deosebit tipele. Au cel mai scurt păr din sală. Onlineriţele noastre sunt o variantă feminină din „Eu când vreau să fluier, fluier”.

Hai că vă las cu amica voastră.

PS: Să nu văd vreo Ancă, Andree, Corină sau vreo Carmen tunsă aşa.

Exerciţiu

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

Începem de mici cu dileme filosofice. Suntem forţaţi să facem alegeri imposibile, contra legilor naturii, încă din copilărie. Întrebarea „Pe cine iubeşti tu mai mult, pe mami, sau pe tati?” ne apasă încă de la câţiva ani şi se extinde apoi la bunici, fraţi, surori şi orice alte dihotomii posibile pe baza arborelui genealogic.

Cred că asta e întrebarea cea mai grea, care ne urmăreşte pe tot parcursul vieţii, una din puţinele la care nu putem să răspundem. Pe lângă ea, în timp, mai vin altele şi altele. Apar soţii, amante, iubite şi trebuie să stabileşti pe care o iubeşti mai mult. Ulterior alegi unul dintre copii.

Şi vine un moment ca cel de mâine, în care pur şi simplu nu poţi alege. E un exerciţiu de imaginaţie care depăşeşte puterea imaginaţiei.

Avem următoarea problemă:

Între mami şi tati răspunsul e X. Totodată, trebuie luată în calcul sintagma „Mamă te iubesc, dar mai mult pe Steaua” şi în funcţie de ea, stabilit răspunsul pentru: Liverpool sau Steaua?

Mie nu.

question_answer5 comentarii
IN Casual stuff

Mai întâi s-a tuns scurt Roxana Radu şi a obţinut o donaţie pentru asta de la un binefăcător anonim. Au urmat-o Mikapana, Tara, Anca Bundaru şi Corina Georgescu.

La întrebarea „Băi ţie cum ţi se pare chestia asta?” primită aseară, am răspuns că nu sunt cel mai mare fan. Interlocutoarea mea era convinsă că o să fiu contra.

N-o fac special, zău, dar chiar nu văd logica acestui gest. Am înţeles să se tundă R.R., pe urmă şi Mikapana, dar chiar să se tundă toată lumea din jur nu mai înţeleg. E de apreciat că faci ceva pentru o cauză, dar soluţia nu mi se pare asta. Dacă toate tipele din jurul nostru vor fi tunse scurt, lumea n-o să devină brusc un loc mai bun. Gestul e impresionant, faptul că îl fac tot mai multe tipe din jur nu mă încântă. Şi ştiu că mai sunteţi out there, numai din ce-am mai vorbit eu pe la colţuri de stradă, dar n-o ziceţi pentru că nu e bine să fii anti-trend.

Şi nu înţeleg ce-i cu donatorul. E vreun dubios ca în Charlie’s Angels care taie părul şi pe urmă îl miroase? Sau care e faza? Că peruci nu face din părul Ancăi Bundaru de exemplu.

Plus că acum urmează toate perioadele alea de păr extrem de scurt, foarte scurt, scurt, cam scurt, destul de scurt, nu foarte scurt, până la umeri (da, aşa împart eu categoriile de păr) prin care trebuie să treacă până ajung iar la lungimea iniţială.

Şi să mai ştiţi că mie chiar îmi plac tipele cu părul scurt. Dar asta nu înseamnă că trebuie să vă tundeţi toate 😛

Great evening

question_answer0
IN Casual stuff

Meci, shaorma de la Genin şi semifinalele US Open. Aşa arată o sâmbătă excelentă*.

Mai mult nu scriu pentru că nu meritaţi. O să vă spun eu de ce. Şi oricum am preocupări mai importante. Joi Steaua joacă pe Anfield cu Liverpool şi eu nu ştiu cu cine să ţin.

*) Atenţie! Nu încercaţi asta acasă cu vreo shaorma locală!

Meniu