Casual stuff

În timp ce participam la mirobolantul examen de licenţă, privirea mi s-a întâlnit cu nişte doamne. Care erau nişte doamne în adevăratul sens al cuvântului, cel legat de starea civilă. Eu înţeleg că dorinţa de cunoaştere e mare, dar majoritatea oamenilor o fac pentru că trebuie. Flashnews: nu, nu trebuie.

Cum zicea comisarul Roman, există locuri de muncă pentru fiecare, piaţa muncii duce lipsă de dulgheri, faianţari şi alţi meşteri.

The point is: sunt nişte oameni care n-au studii. UE şi nu numai spun că trebuie să ai studii. Atunci afară cu toţi ăştia care n-au studii şi hai să angajăm oameni care au studii. Pentru că sunt o grămadă de tineri care sunt în joc de glezne aşteptând să mai iasă la pensie câte unu din ăştia cu studii făcute pe la ID/FF/cum naiba i-o zice.

Am auzit-o de multe ori pe aia cu „Păi pe vremea noastră se intra greu la facultate, nu ca acum”. Deci n-aţi fost îndeajuns de buni, right? Atunci nu sunteţi nici acum, vă rugăm să eliberaţi biroul. Generaţia asta nouă are măcar avantajul de a şti cum se porneşte un computer (în general există un nivel mediu de cunoştinţe, dar există şi excepţii).

N-ai studii, du-te pe un post care ţi se potriveşte, chiar dacă în 15 ani de muncă ai prins experienţă, tot lipsesc bazele. Şi ştiu că e greu de acceptat, că e vorba de mame, mătuşi, verişoare etc., dar ăsta ar trebui să fie cursul firesc al lucrurilor. Într-o societate ideală.

I’m a lousy scorer in really important competitions. Când vine vorba de lucruri cu adevărat importante legate de şcoală o dau în bară.

8th grade. Primul examen – capacitatea. Olimpic, premiant, tânără speranţă. Limba română: 7.30. După contestaţie 6.40 Inspectorat, minister, plânsete, vorbit cu inspectorul general. Da, ai scris bine dar nota rămâne.

12th grade. BACul. Media 10, clasă de filologie, „arhangel”, gaşca nebună, fruntea liceului, premiant, 9.60 media. Limba română scris: 5.90. N-am mai făcut contestaţie de data asta.

Licenţă Examenul scris: necâştigător. Media 3. Cu menţiunea că în facultate am fost o pramatie, n-am mai avut note mari.

Una din profele din facultate consideră că m-am ratat. Aproape că îmi pare rău pentru mine. Aproape.

Oricum, când vine vorba de examene finale o dau în bară. Partea bună e că m-am obişnuit cu asta (în clasa a 8-a a fost un şoc emoţional tare puternic, and i mean it).

Sunt cam ca Anglia la fotbal: mă calific din preliminarii fără probleme şi la turneul final plec acasă din grupe. Sper ca în februarie să facem o figură frumoasă şi eu, şi ceilalţi favoriţi care au plecat acasă mai devreme acu.

În rest, cu facultatea rămâne valabil.

Bonus: se copiază la acest super duper examen de licenţă. Asta aşa, ca să se ştie şi mai sus 🙂

Iată-l. Este postul 1000. Se fac 3 ani peste vreo săptămână. La asta se adaugă 3200 de comentarii.

Asta înseamnă cam un post pe zi în medie şi 3 comentarii per post. Dacă scad şi răspunsurile mele, ar fi cam două comentarii la fiecare post pe care l-am scris. Asta înseamnă din start 2 cititori la fiecare prostie pe care am scris-o aici.

Decent.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă invit mâine, la o nouă ediţie din „Aventurile lui hoinaru”.

Ziceam eu la un moment dat că mi-aş dori ca bucureştenii să-şi cunoască oraşul. Măcar ei. Iar după noaptea muzeelor mi-aş fi dorit să fie şi o zi a muzeelor, în care să mergem fără îmbulzeală pe la toate locurile astea frumoase.

Şi uite că s-a gândit Corina Georgescu, prin al ei BlogDeTurism.ro, să ne invite la o Plimbare prin Bucureştiul meu. Adică al ei şi al nostru.

Bonus, a strâns şi nişte sponsori care o să ne ajute cu diverse chestii, dupe cum urmează: Paralela 45 ne pune la dispozitie un autocar, iar Blue Air plimbă o parte din bloggerii invitaţi între Bucureşti şi casă. Hotel Stil îi cazează, iar NORC susţine acţiunea prin sponsorizarea tuturor intrărilor la muzee pentru bloggerii participanţi. (iar pasajul ăsta e copiat cu nesimţire de la DeCe?, din lipsă de timp). Citeşte tot articolul

Sunteţi grăbit? Nu e bine… nu e bine. Graba strică treaba.

Azi la examen o profă mi-a zis că sunt prea relaxat. Adică cum?

Da, de obicei n-am emoţii la examene, nu sunt agitat, n-am niciun stres. E un examen şi atât. Nişte subiecte pe o foaie, dacă ştiu să le rezolv trec (poate şi cu notă mare), dacă nu ştiu – nu trec. Mi se pare foarte simplu.

Acum să nu credeţi că sunt de fier, cine a fost la Absolvirea Comunicatorilor m-a văzut ce agitat eram. Da, la evenimente mă agit, dar o să vă explic şi de ce.

În primul rând ai mei aşa m-au obişnuit de mic: dragu mamii, fiind că eşti singur la părinţi noi te acceptăm indiferent de notele mici pe care le iei. Din fericire n-a fost cazul până în facultate. Oricum, toată viaţa s-a mers pe ideea nu te stresa, puişorule.

Pe lângă asta, am înţeles de mult că treaba asta cu examenele depinde doar de mine. E un om cu o foaie în mână care trebuie să scrie nişte chestii pe o altă foaie. N-a murit nimeni din asta. Şi dacă te pregăteşti îndeajuns de bine, e posibil să-l şi iei. Dacă nu, e posibil să-l mai dai data viitoare.

N-o să bravez spunând că nu am meditat puţin la situaţie când bătea BAC-ul la uşă şi eu nu ştiam pic de Filosofie, dar până la urmă l-am luat şi pe ăla.

Pe de altă parte, când vine vorba de evenimente nu prea mai ai controlul asupra situaţiei. Cu cât sunt mai mulţi oameni implicaţi, cu atât e posibil să apară probleme. Şi de obicei apar. Deci e normal să fii stresat când ştii că ai făcut tot ce puteai dar apare ceva neprevăzut şi îţi strică tot cheful, dar dacă pixul e în mâinile tale, ce mai contează?

Azi a fost examenul de licenţă. Greu – uşor… l-am dat. Rămâne licenţa s-o prezentăm şi aia e. Aş mai fi rămas în stand-by dar mi s-a plâns fanul că lipsesc vorbele din posturi.

Duma nu-i nouă, am mai făcut-o şi anul trecut, dar dacă tot e luna iunie şi am învăţat pentru licenţă, am zis că mai merge o dată.

În plus, studiam chiar zilele trecute revista Unu pentru lucrarea de licenţă.

Povestea e simplă: în perioada interbelică, dadaiştii Geo Bogza, Tristan Tzara şi Saşa Pană editau revista avangardistă Unu. În luna iunie, pentru că era prea cald, apărea o ediţie estivală cu 8 pagini complet goale, la sfârşitul cărora se semnau autorii.
Just like that.

Problema e că am prea multe posturi de scris ca să îmi permit să mai bag posturi goale 😛

Şi încă două chestii:

1. Îmi place lumea care s-a înscris la hoinavetă. Să câştige cel mai bun.
2. De ce se organizează TOATE evenimentele weekendul ăsta? A trebuit să refuz o groază de invitaţii (yeah, i’m just showing off 😛).