Casual stuff

Orice bărbat care trăieşte sub acelaşi acoperiş cu o femeie are nişte reguli de respectat. Care de obicei îl enervează la culme, dar care îl diferenţiază pe el de restul porcilor ălora cu care iese vinerea la bere. Evident, când apare primul copil şi se nimereşte să fie băiat, regulile se aplică şi asupra lui, pentru că sigur l-a moştenit pe taică-su.

Farfuria din care mănânci trebuie să se oprească mereu în chiuvetă, in secunda în care ai terminat de mâncat. Nu contează că îţi sună telefonul, nu contează că te cheamă buda. Farfuria trebuie să fie la locul ei, şi dacă tot ai pus-o, toarnă şi puţină apă acolo, ai idee ce greu se spală? Nu, n-am idee, tocmai pentru că le speli tu.

Ciorapii nu pot sta decât în două locuri: în coş sau în dulap. Chiar dacă te-ai dus doar până jos, la maşină, să-ţi iei ceva, nu-i lăsa aiurea prin casă. Nu,  nu contează că vrei să-i mai foloseşti.

Ţi-ai făcut un sandviş, ai luat berea de la rece şi te duci în sufragerie să prinzi începutul meciului.  Ce faci? Păi firimiturile alea de pe masă nu le strângi?

Ai băut berea şi pe urmă încă una, şi încă una, şi echipa a câştigat. Bravo, mă bucur, dar sticlele de pe masă de ce nu le-ai luat?

Şi una dintre preferatele mele: colacul de la baie. De câte ori ţi-am spus să-l laşi jos, asta e poziţia default!

Nerespectarea oricăreia dintre regulile de mai sus atrage penalizare, scandal şi discuţii interminabile.

Dar există şi momente în care autoritatea feminină nu este în habitaclu (mă enervează la culme termenul ăsta :)) ) şi atunci apar micile haiducii.

Încercând să mă documentez pentru licenţă mi-am adus aminte de revista Unu apărută în perioada interbelică. În luna iunie, revista la care scriau, printre alţii, Tristan Tzara, Geo Bogza şi Saşa Pană, apărea într-un număr estival, cu totul special: cele 8 pagini erau complet goale, fiind scris doar numele revistei şi colectivul redacţional. Asta am mai spus şi aici anul trecut, după un mic experiment.

Dar azi mă gândeam cum ar fi să-mi dau aşa şi licenţa. Nu ştiu dacă profii ar gusta glumiţa asta.

Aseară a fost petrecerea aniversară a Stelei. Printre alţii, au participat Lăcătuş şi Tudorel Stoica. Unul dintre ei a fost căpitanul generaţiei ’86 (dar a lipsit în finală), celălalt a transformat un penalty. Uitându-mă pe materialele video de la eveniment mi-am dat seama de două lucruri: 1. Memoria oamenilor e scurtă şi 2. Înflăcărarea este răsplătită cu dragoste.

Cred că Tudorel Stoica poate fi asemănat cu Steven Gerrard. A fost 7 ani căpitanul Stelei, s-a retras în 1991 iar de atunci a apărut rar în faţa televizoarelor. Are 369 de meciuri la Steaua, fiind deţinătorul recordului de apariţii în tricoul roş-albastru. Bonus, are şi 34 de goluri.
De ce avem Old no.7 şi nu avem Old no. 5? Pentru că memoria colectivă e de scurtă durată. În plus, Tudorel Stoica nu era aşa rău. Agresivitatea însemna determinare şi nimic mai mult. Nu avea răutatea aia care îl caracterizează pe Lăcătuş. Pe când Lăcătuş… cine mai ştie episodul Adreleanu?

Oricum, generaţia nouă a crescut cu Mirel Rădoi şi poate că în câţiva ani (mai ales dacă se întoarce la Steaua) el o să fie marele idol al tribunelor.

Nu plâng la despărţiri. Asta pentru că nu mi-e dor de oameni, pot să mă lipsesc de multe persoane din jurul meu. Şi zic asta pentru că vorbeam cu Adi şi el zicea că la absolviri oricum se plânge, orice s-ar întâmpla.

Pe la începutul săptămânii am dat peste nişte poze din clasa a 12-a. Ultimul clopoţel, nebunia cu robele şamd.  Şi a început haosul pe Twitter cu #absolvire, ocazie cu care am aflat că Bobby nici măcar nu a fost prezent la ceremonia lui.

Noi la absolvire ştiu că am urcat pe scenă cu toate că nu luasem niciun premiu (mint, eu luasem premiul 3, Răzvan şi Edi nu luaseră premiu :)) ).

A fost ziua în care toată promoţia a avut voie în curtea interioară. În Şcoala Centrală curtea interioară e un fel de fruct oprit, pe care îl putem privi doar pe geam. De obicei nu avem voie să intrăm (să intrăm afară, da!), dar grădina e mereu lângă noi, o vedem pe geamurile înalte, sprijinite pe coloanele grele de piatră.

Ştiu că am ţinut un discurs improvizat pe moment, de care sunt mândru şi acum, deşi nu-mi mai amintesc niciun cuvânt din ce am spus. Şi mai ştiu că am ieşit cu o gaşcă mare în Herăstrău.

Nu sunt chiar aşa multe chestii, sper să rămân cu mai multe amintiri de la ceremonia de la facultate.

Până atunci, să zicem că am dat drumul la o leapşă.

Aş vrea să-mi povestească ce-şi amintesc de la ceremonia de absolvire (oricare – liceu, facultate, şcoala generală): Chinezu, Adi Zăbavă, Miruna, KorinaMs, Corina Georgescu şi Alina Constantinescu.

Iar pentru o colecţie de poveşti, folosiţi cu încredere şi pagina de Facebook.

PS: dacă cineva vrea s-o rezolve… e liber şi invitat 😀