Casual stuff

Ştiţi melodia Alinei Manole cu „Am un pitic…” ? Dacă n-o ştiţi, foarte urât din partea voastră. O găsiţi aici jos de tot la „următorul album”, pe pagina dedicată Alinei pe ÎnConcert.ro (mama ce self-promo nesimţit 😛 ). Eh, cum zice cântecu, aşa am şi eu un vecin „şi-l vreau fericit”. Numai că el nu ne vrea fericiţi :))

Omul ăsta  „devenit o obsesie a mea, sau dacă vreţi c-un termen mai modern – angoasa vieţii mele”, cum zice regretatul Toma.  Reiau. Omul ăsta renovează. Da, e banal, renovează; mai dă o gaură, două, zece. Nimic special. Nu fac scandal dacă omu trebuie să-şi găurească pereţii şi o face la ore rezonabile. Asta e, şi tata se mai crede meşterul casei din când în când.

Eh dar cetăţeanul ăsta renovează din august. Din AUGUST. Un apartament de două camere. Şi e o muncă constantă, nu ceva de weekend. Oh, nu. Zi de zi vin meseriaşii cu maşinile (un gip cam ca D.D.-ul Roxanei Radu şi un cielo) şi pleacă târziu în noapte. Ce-or face, numai ei ştiu. E drept că nu deranjează foarte mult. Dar nu pot să pricep ce poate omul ăla să renoveze atât. CE? Sunt două camere.

Am mai avut unul care şi-a renovat 4 luni garsoniera. Ziceam atunci că sigur şi-a făcut vilă din garsoniera aia. Ăsta cred că şi-a făcut palat. Cred că a excavat, a trecut de subsol şi are un complex turistic sub pământ. Altfel nu-mi explic ce poate să facă.

Ah, şi cară chestii. Are un Touareg cu care îşi plimbă tot felu de tâmpenii. Ba şi-a cărat uşa de la intrare, ba a plecat cu un vas de wc (!?), ba cu mobila de bucătărie… Ce-i drept, dacă ai Touareg, e normal să cari totul cu el, nu să dai banii pe o dubitză care să-ţi care prostiile. Ce dacă am piele în interior şi am dat 40.000 de euro pe el? Ce, bancheta aia din spate e rabatabilă degeaba?

Cred că îmi fac curaj şi îmi fac drum pe la el după ce termină. Să-l întreb de sănătate or something. Vă ţin la curent.

Unde-s zăpezile anemice de altădată?
Unde-s iernile alea în care plângeai după zăpadă?
Unde-s iernile în care te întrebai trist cum o să ajungă Moş Crăciun cu sania dacă nu e zăpadă?
Unde-s vacanţele de iarnă în care jucam fotbal pe pământul îngheţat?
Unde-s zilele de Crăciun cu 2-3 grade, pe care le confundai cu Halloweenul?

Nu ştiu, dar cu siguranţă îmi lipsesc!

E un citat pe care îl tot dau. Şi aici pe blog şi peste tot. Îl mai şi spun din când în când, ca să impresionez tipe 😛

Dar mă gândeam că merge la fix, azi când se punea la îndoială aspectul colectiv al acţiunilor din ultimele zile. Din păcate, el n-a putut fi probat, aşa că a rămas scris pe foi cu caracter oficial cum că aş fi singurul nebun şi că în spatele principiilor pe care le apăr stă de fapt frica de restanţă (ok, asta nu e scris, dar cam asta reiese).

Aşa au zis şi Marile Puteri la 1848 despre Revoluţia paşoptistă. Doar că atunci vocile celor care cereau autonomie erau mai puternice. Iată ce zicea Bălcescu, referindu-se la momentul istoric din ’48:

Revolutia de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati nationale. Revolutia generala fu ocazia si nu cauza revolutiei romane. Cauzele ei se pierd in negura veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrarea poporului roman asupra lui insusi.

Să-mi ziceţi când vă plictisiţi de citatul ăsta. Oricum, altul nu mai ştiu 😛

Azi am depus un memoriu la decan. Cu număr de înregistrare şi tot. Ca să fie treaba treabă.

„Am aşteptat patru seturi pân’ să intru-n audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare, am intrat în prelungiri. În finală, m-a primit, i-am înmânat memoriul, şi după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea, şi am rămas la încălzirea cu lemne, c-aşa-i în tenis.”

…punct ro

Nu merg foarte des la cinema. În ultima vreme am văzut destul de multe filme, fie împins de la spate de Andreea, fie la invitaţia RoImage.

Nu văd utilitatea cinema-ului. Sigur, a fost foarte bun în momentul în care nu ne permiteam toţi televizoare.  Dar au trecut mai bine de 100 de ani de atunci. Atunci îmi explică şi mie cineva de ce traseul e în continuare cinema –> dvd –> VOD –> pay TV –> free TV?

Ce să fac la cinema? Să văd un film nou şi de cele mai multe ori bun (nu prea fac teste când merg la cinema, aleg doar chestii mişto) cu o gaşcă de neciopliţi?

Ajungi acolo – coadă la bilete. Pe urmă coadă la popcorn. După ce începe filmu primele 15 minute sunt sacrificate. Toţi întârziaţii se găsesc să intre şi să-şi caute prietenii prin sală. Sau locurile. Aţi observat că mereu ăştia care întârzie au loc undeva în mijlocu sălii? Da’ fix în mijloc, pe mijlocul rândului.

Şi încep să plescăie. Şi să râdă. Şi să comenteze. Şi iar să râdă. Şi după ce că n-ai văzut primu sfert de oră, dacă mai nimereşti şi cu vorbăreţi ai dat banii degeaba.

Ca să nu mai spun că la cinema n-ai cum să opreşti filmul în mijlocul acţiunii şi să cauţi ceva pe net. Sau să te duci la budă. Sau să îţi mai iei un suc.

Iar la final, ca să arate cât de şefi sunt, lasă în sală cutii de popcorn, sticle, pahare de suc etc.  Am dat bani, deci să strângă altu după mine.

Nu mai bine văd eu acasă, din fotoliu, cu mâna pe butonul de pauză şi în linişte?

Singurul lucru care mă face să merg în continuare la cinema e popcornul cu ciocolată. Aţi încercat vreodată? E delicios! Păcat că la AFI n-au aşa ceva…

Se vede că am început facultatea. Gata cu caterinca, gata cu bloggingu. Învăţăm. Ok, exagerez.

Dacă mai aveam 2 săptămâni de vacanţă nu se supăra nimeni. Dar a venit valul de chestii pe care le lăsasem „pentru la anu’ „.

Câinele lu vecinu de la 1 e bine, sănătos. În fiecare dimineaţă şi seară aleargă în grădină, latră, se urcă pe gard şi pe urmă se întoarce în casă.

Ieri am desfăcut bradul şi am strâns o grămadă de dulciuri de „supt” brad.

Hoimobilul are aproape 500 de km pă bord. Ne înţelegem bine momentan.

Nu cred că mai plec la Liverpool. Prefer să merg la un meci cât de cât mai important decât să dau atâta bănet şi să-i văd doar pe Reina, Carragher şi N’Gog. Pentru cine nu e la curent, Gerrard şi Torres s-au accidentat. Torres se operează şi stă o lună jumate.

Ca orice hipster wannabe stau geană pe blogul lui Brăduţ Florescu şi mă oftic.

Săptămâna trecută am făcut prima schiţă de strategie pentru o lansare de brand. Clientul a fost mulţumit şi a zis că sunt băiat fin.

(da, în ultima frază mi-am făcut publicitate mascată)

Bonus:

Azi am descoperit cea mai bună ciocolată caldă din oraş, într-un loc foarte chic.

Şi pentru că fix azi vorbeam despre asta, Lucia Scurei, colega mea, viitoare PRistă şi ea,  şi-a făcut blog.

PS: Titlul original este: „Valurile vălureşte” doar că n-am rezolvat problema cu replacerul din titlu aşa că nu pot să pun diacritice momentan 🙂