Casual stuff

IN Casual stuff

Sunt viteaz prin trafic şi pe lângă, dar până la un punct. Ştiu că nu poate să iasă nimic bun dacă mă dau jos din maşină, sunt conştient că uneori e mai bine să eviţi conflictele. 

Există situaţii în care pur şi simplu îmi văd de drum după ce îi atrag atenţia unui ghiolban, chiar dacă am dreptate şi el vociferează. Nu caut să amplific conflictul, nu plec de la premisa că trăim într-o ţară civilizată, cu reguli şi legi şi asta mă apără în mod automat. Nu de alta, dar chiar nu vreau să joc la ruleta mârlănească. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am asistat la câteva înscrieri pe platforma de vaccinare la nivel naţional, nu pentru mine, ci pentru nişte prieteni şi părinţii lor. Am văzut cum funcţionează lucrurile şi am rămas cu o singură dilemă: de ce nu există şi nişte sloturi de rezervă?

De ce nu încercăm să reducem aproape de zero vaccinurile rămase în plus, cu o listă de 2-3 persoane care să vină la final de zi în caz că mai rămâne vreun vaccin?

E clar că vor fi situaţii în care anumiţi oameni nu se vor mai putea vaccina conform programării. Sunt tot felul de variante, nu încep acum să le înşir pe toate. Unii vor lua virusul între timp, alţii vor ajunge pe la spital din alte cauze, la sute de mii de vaccinuri se mai întâmplă şi lucruri de genul ăsta. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Din multe puncte de vedere efectele pandemiei a fost foarte clare: s-au închis restaurantele, s-a oprit turismul, s-a pus pe pauză cam tot sectorul de evenimente – fie că vorbim de cele culturale sau de business.

O altă implicație, de data asta mai puțin evidentă, este cea legată de zona imobiliară. Multe spații de birouri au fost abandonate, iar companiile mari au realizat că treburile merg foarte bine și așa. Se discută deja despre renunțarea pe termen nedeterminat la birourile corporațiilor, ceea ce ar putea crea un surplus de ofertă pe piață. Cum ar fi să găsim Pipera goală din nou, așa cum era în urmă cu 25 de ani? Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

M-am mutat într-un complex rezidențial de la marginea orașului. Ceea ce mi-a deschis noi orizonturi și m-a făcut să înțeleg mai bine că țara asta n-o să se schimbe prea curând, că n-are cum. Să vă explic.

Bloc nou, complex rezidențial, ai putea crede că dai de niște oameni din pătura de sus a societății. O categorie mai răsărită, poate corporatiști, poate mici antreprenori. Și unii chiar așa par. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am notat la final niște precizări*

În toate discuțiie despre vaccinarea jurnaliștilor, am încercat să-mi imaginez ce aș face dacă mi-ar propune cineva să mă vaccinez acum, ”pe sub mână”. Să zicem că poveștile alea cu vaccinurile rămase în plus sunt adevărate și vine cineva la tine cu o ofertă de nerefuzat: poți primi chiar mâine vaccinul, cu condiția să nu spui nimănui și nici să nu primești certificat de vaccinare. Deci dispare pericolul pentru tine, însă nu poți demonstra că ești vaccinat, viața ta nu se întoarce complet la nivelul din 2019. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Dacă tot ne-am mutat într-un apartament cu căldură și apă caldă, am zis că e un moment bun să-mi iau niște pufuri de-alea de stat pe jos, bean bags, cum se numesc ele în engleză. Fotolii cu perle din polistiren cred că este denumirea românească.

A fost o alegere provizorie, până când mai apare niște mobilă în peisaj. Dar când ai o cameră goală și buget de sărbători, e varianta perfectă prin care poți amenaja cât de cât lucrurile. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am trecut și eu zilele astea prin sectorul 1 și m-am îngrozit de gunoiul care e pe anumite străzi. Știu că acolo este un joc al nervilor, înțeleg de ce nu vrea Clotilde Armand să cedeze, dar cred că trebuia găsită o soluție mai rapidă. 

Pe doamna Clotilde nu prea am mai văzut-o atât de mult pe sticlă de când a ajuns la primărie, presupun că muncește de rupe. Tot cu muncă se putea rezolva și problema gunoiului. Citeşte tot articolul

Meniu