Anul ăsta se împlinesc 15 ani de când am terminat facultate (şi tot 15 de când am pornit Superior Media, că sunt legate cele două momente). La momentul respectiv nu aveam niciun gând legat de masterat, nu exista nicio miză din punct de vedere profesional. Nu-mi trebuia nicăieri masterul. Motiv pentru care nici nu m-am agitat să-mi iau licenţa.
Şi iată-mă acum, proaspăt student la master, la aproape 37 de ani. Dacă totul merge bine şi îl termin la timp, o să am aproape 39 de ani la susţinerea dizertaţiei. Ok, dar ce s-a schimbat? De ce mă apuc acum de un master (de care nu am neapărat nevoie).
Răspunsul pe scurt este pentru că pot. Mi-a atras atenţia acest program de masterat prin primăvară, nici nu mai ştiu cum am dat de el. Şi mi s-a părut super interesant. Se numeşte Istoria Ideilor, Mentalităţilor şi a Culturii de masă (secolele XIX – XXI) şi este la intersecţia dintre antropologie, istorie şi comunicare. Sau cel puţin asta am dedus din pagina de prezentare.
Şi mi s-a părut atât de interesant încât să fac tot efortul legat de licenţă (examen, bibliografie de 500+ pagini la două materii, alergat după acte pentru dosar etc.).
În plus, visam să urmez cursurile Facultăţii de Istorie încă din liceu. Am notat asta pe Bucket List prin 2007 sau 2008. De fapt, am scris că aş vrea să urmez cursurile care mă interesează. Şi cred că astea sunt destul de interesante.
Mi se pare că masteratele astea făcute din plăcere sunt mult mai valoroase. O fi asta criza de 40 de ani, dar cred că e mai bine decât să-mi iau vreun Porsche.
Poza e din Padova, fără legătură cu subiectul.
