Am descoperit zilele trecute* un album foto super mişto, cu fotografii din Bucureştiul de la sfârşitul anilor ’90. Sunt nişte imagini din ’95, ’98 şi 2001, o perioadă de tristă amintire pentru oraşul ăsta.
Mi-au revenit o grămadă de amintiri, cu Lipscani-ul în ruină, cu toate consignaţiile pe la care mă plimba tata când voia să vândă vreun aparat foto (ca să facă rost de bani, că erau vremuri grele).
Am răspuns la nişte întrebări pentru IQads despre situaţia cu etica şi influencerii, în urma scandalurilor din ultima vreme. Articolul integral e disponibil aici, vă invit să-l citiţi până nu intră sub paywall.
Liverpool a câştigat campionatul din Anglia după 30 de ani. Era clar cam din ianurie, dar apoi a venit pandemia şi lucrurile s-au complicat.
M-am temut atunci că s-ar putea anula campionatul cu totul, ceea ce ar fi fost o nedreptate uriaşă. Să ai un lider aşa autoritar, cu 23 de puncte avans, şi să anulezi campionatul ar fi fost ireal. Probabil că începea războiul civil în Liverpool.
Am răsuflat uşurat când s-a împlinit totul şi din punct de vedere matematic. Dar mi-aş fi dorit să fie mai mult de atât. Aş fi vrut să simt o mare bucurie, să mă simt beat de fericire. În schimb, tot ce simt de câteva zile e uşurarea asta enervantă. “Am bifat-o şi p-asta”. Ştiu că sunt oameni din Liverpool care au petrecut pe străzi până la epuizare. Alţii care au băut litri întregi de bere. Eu doar am zâmbit şi am zis “în sfârşit!”.
Au fost mulţi cunoscuţi care m-au întrebat ce simt, m-au felicitat, mi-au zis că aşteaptă cu interes să vadă reacţiile mele pe blog. Doar că eu nu mă simt în al nouălea cer.
A apărut recent o ştire conform căreia Depoul Victoria nu va intra în patrimoniul STB, aşa cum se discutase la un moment dat. Prefectura a contestat decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel că totul s-a blocat, urmând să ajungă în instanţă.
Miza e un teren de 35.000 de metri pătraţi, aflat fix în spatele clădirii Guvernului. Cel mai probabil, Primăria voia să treacă acel teren în posesia STB, după care STB ar fi constatat că nu are aşa mare nevoie de acel depou şi că poate să-l reducă la jumate sau să-l desfiinţeze de tot, caz în care terenul putea fi vândut. Pe ce sume? Probabil că pe sumele corecte, pentru nişte băieţi care aveau pregătit un complex rezidenţial acolo. Vorbim de un teren care valorează aproximativ 70 de milioane de euro.
Eu nu comand atât de mult de pe Glovo, dar am nişte prieteni care m-au anunţat despre apariţia Glovo Prime. E un abonament premium de la Glovo, care permite livrări gratuite nelimitat, pentru doar 30 de lei pe lună.
Oferta e valabilă pentru comenzile de mâncare de peste 45 de lei şi pentru cumpărăturile din supermarket de peste 150 de lei. Nu e disponibil abonamentul Prime pentru toate restaurantele şi magazinele de pe Glovo, dar presupun că uşor-uşor vor intra tot mai multe în program.
Săptămâna trecută s-a lansat Murdar Podcast, care se recomandă drept primul podcast de ficţiune din România. Chiar e primul podcast de ficţiune din câte ştiu eu (şi am trecut prin 200+ podcasturi româneşti, chiar am săpat bine de tot în căutarea de podcasturi în ultimele 6 luni), însă mi se pare că e mai puţin important acest amănunt.
Cred că ce contează cu adevărat e că Murdar sună foarte bine, e interesant şi are potenţial. Ideea e a lui Dan Finţescu, unul dintre oamenii de radio cu experienţă mare în România, iar la producţie şi marketing a contribuit şi Marian Hurducaş (HurduCAST şi alte proiecte).
După ce am fost la terasa Popas Nostalgia, oamenii de la Furgoneta (care au şi ei un punct de vânzare acolo) mi-au scris să-mi spună că ar vrea să le încerc produsele, dacă tot nu ne-am sincronizat la faţa locului. Aşa că mi-au trimis un Burger Box care arată ca în poza de mai sus.
6 burgeri şi tot atâtea porţii de cartofi, cu nişte bacon pe deasupra şi roşii tăiate mărunt. Practic, mâncare pentru tot weekendul. Sau pentru un party mai mic.
Weekendul trecut am dat o fugă până la mare. Nu m-am îmbulzit cu lumea la Mamaia sau la Vama Veche, am fost prin zona Olimp – Neptun – Jupiter. E o zonă de care mă leagă multe amintiri din copilărie şi eram curios cum au evoluat lucrurile de la ultima vizită, din 2016.
Pe scurt, lucrurile s-au îmbunătăţit vizibil, dar mai e mult de lucru.
Cred că anul trecut a început Dorna să se joace cu ambalajul sticlelor, le-au schimbat forma, dopul (oribil noile dopuri) şi au ajuns în punctul în care sticla de apă plată era foarte uşor de confundat cu cea de apă carbogazoasă.
Efectiv erau de un verde apropiat, unul mai închis, altul mai deschis, cu nişte diferenţe greu de sesizat. Şi, dintr-o dată, o chestie extrem de simplă precum alegerea apei a devenit complicată. Mereu aveam dubii dacă văd bine la raft. E plată? E cu bule? Eh, şi nu e genul de chestie la care vreau să mă gândesc, serios.
Căutam azi nişte informaţii privind vreo avarie la mine în zonă, că n-am apă caldă de câteva zile. Noroc cu cabina de duş şi centrala de la birou.
Şi cum navigam eu pe siteul CMTEB.ro (adică Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti – una dintre zecile de companii aranjate prin schema “Firea”), dau pe homepage peste acest frumos vizual de mai jos.
