În şcoala generală am frecventat olimpiadele de matematică. Nu eram vreun geniu, dar mă descurcam să ajung la fazele pe sector cel puţin. La noi era o situaţie specială, o clasă de “copii buni”, care se băteau pe olimpiade şi concursuri, astfel încât se dădea olimpiadă “pe clasă”, apoi ajungeai la olimpiada pe şcoală şi de acolo treceai mai departe pe sector. Nu te trimiteau aşa, din prima, doar pe baza notelor bune.

Ţin minte că îmi plăcea destul de mult matematica şi mi se părea mai simplă decât româna. Numai că la un moment dat ceva s-a rupt. Profesorul nostru de matematică, un pedagog excelent, cu o minte brici şi mare dragoste faţă de elevii săi, s-a îmbolnăvit şi a lipsit câteva luni de la şcoală. Până la urmă s-a şi pensionat, însă în perioada aceea de absenţă noi am pierdut câteva lecţii importante. Cred că au venit la un moment dat nişte suplinitori, cu mult mai puţină pricepere, însă lecţiile sărite atunci s-au dovedit a fi decisive. Unii colegi au mers mai departe, au făcut meditaţii, alţii au studiat acasă. Cumva, eu am pierdut legătura cu matematica, şi din olimpic de nivel mic am ajuns aproape de corigenţă.