Mi-ar fi plăcut să cresc într-o Românie dezvoltată ca cea de azi

Mă uitam la cum arată Parcul Liniei, la toţi copiii ăia care se jucau pe terenurile de fotbal, de baschet, care se dădeau în skate park şi mă gândeam că mi-ar fi plăcut să cresc într-o Românie dezvoltată ca cea de azi.

Sigur că mai e enorm de îmbunătăţit la modul în care trăim şi în care cresc copiii noştri. Sigur că pe măsură ce am câştigat diferite beneficii, am pierdut pe alte părţi, dar imaginaţi-vă puţin cum ar fi fost să avem toate astea în anii ’90. Parcuri cu terenuri amenajate pentru sport. Spaţii verzi în fiecare cartier, autostrăzi pe care poţi să ajungi uşor dintr-un punct în altul. Cum ar fi fost să nu mai dureze între 6 şi 8 ore drumul până la Mangalia? 

Cum ar fi fost să vedem ce-i ăla tartan încă de acum 30 de ani? Multe dintre lucrurile astea existau dincolo de Cortina de Fier, nu erau ceva SF.

Ţin minte că la începutul anilor ’90 aveam în spatele blocului nişte mormane de pământ şi moloz. Erau înalte de vreo 10 metri, adevărate dealuri pentru copii, doar că ieşea din loc în loc câte o bucată de fier, mai dădeai de nişte resturi de BCA, ciment, poate nişte cabluri. Erau resturi de la construcţia blocurilor din jur. Revoluţia a prins câteva dintre ele încă neterminate şi a durat mulţi ani până când s-a interesat cineva de zona aia.

Apoi a dispărut pământul, dar a rămas un teren viran, pe care s-au „plantat” garaje. În jurul lor s-a organizat maidanul pe care jucam fotbal zi de zi. În verile secetoase se formau vreo 2 centimetri de praf peste care jucai fotbal şi din care ieşeai negru.

În weekenduri veneau băieţii mari şi ocupau terenul, la un moment dat au pus şi două porţi pe care prindeau şi plase. Dacă vă vine să credeţi, porţi cu plase! Era ceva fantastic. Ţin minte că au plantat şi gazon într-un an. Ulterior terenul ăla a devenit o mare parcare, când eu deja eram mare şi nu mai jucam fotbal în spatele blocului. Apoi s-a retrocedat terenul pe bucăţi în perioada lui Dan Darabont sau a lui Poteraş, iar acum sunt blocuri. 

Cum ar fi fost ca acel spaţiu să devină un părculeţ adevărat, cu teren de fotbal, poate nişte coşuri de baschet, poate şi o zonă de joacă pentru câini? Cred că spaţiul e(ra) cam de dimensiunea parcului Icoanei, deci era loc să faci ceva drăguţ. 

Am fi dat orice la vârsta aia să jucăm zi de zi pe un teren „adevărat”, cu porţi, cu plase, cu garduri ca să nu te duci o grămadă după minge la fiecare şut. Ce să mai vorbim de lumină? Probabil că am fi bătut mingea până la miezul nopţii.