Asta e aleea de acces a unui bloc din Bucureşti. Ca să ajungi la scară, trebuie să faci slalom printre corcoduşe ajunse în diverse stadii de putrefacţie. În plus, miroase absolut oribil.
Situaţia asta e aşa de ani buni, corcoduşul ăla face mereu la fel de multe fructe, care ajung pe alee. Însă nu s-a făcut nimic din ce s-ar fi putut face. Şi sunt cel puţin 3-4 soluţii pentru problema asta simplă.
Am citit stenogramele, m-am cutremurat. O să uit şi eu, la fel cum vom uita cu toţii, mai puţin familiile. Aşa cum a fost şi la Colectiv, aşa cum a fost şi cu alte cazuri dramatice.
În situaţia asta, apropo de indignarea noastră legată de modul în care au vorbit poliţiştii, cred că se poate face ceva: diminuarea numărului de apeluri telefonice false. 65% din apeluri nu sunt urgenţe, conform unor date din 2018. Asta nu înseamnă că toate sunt farse, ci aici intră şi apeluri la 112 în situaţii care n-ar trebui să se sune acolo. Farsele se pot eradica de tot dacă s-ar implementa un control asupra cartelelor pre-paid.
Au început să se mişte lucrurile şi în sudul litoralului românesc. Mai mult de 10 hoteluri au fost cumpărate în ultima vreme de diverşi investitori care vor să le transforme în unităţi all inclusive.
E vorba de hotelurile Romanţa și Clăbucet din Neptun și Oltenia, Craiova şi Slatina din Olimp + altele din Venus, Mamaia etc.
Poate cu ocazia asta îşi vor schimba şi numele aceste hoteluri, nu strigă nimic mai tare “comunism” decât să ai hoteluri cu nume de oraşe şi provincii istorice pe tot litoralul.
Angajaţii unei fabrici din judeţul Timiş au furat matriţele unor piese de Lamborghini în valoare de 200.000 de euro şi le-au vândut la fier vechi. Asta se întâmpla în 2016. Un an mai târziu, proprietarii au vândut fabrica unor asiatici, care mai târziu au închis-o.
Subiectul n-ar fi ajuns în presă, dacă angajaţii n-ar fi dat în judecată firma pentru că nu le-a dat decât 3 din cele 6 salarii compensatorii care erau prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Stăm la o masă şi ne dăm de ceasul morţii cum să scăpăm România de corupţi. Cum să schimbăm lucrurile în bine, să avem o justiţie dreaptă şi să nu ne mai conducă penalii.
Suntem cei din “bulă”, oamenii cu #rezist, cei care ies la proteste sau care se poziţionează împotriva unui guvern incompetent şi hoţ.
Am avut recent impulsul de a porni un proiect audio legat de advertising. Cel mai probabil din nostalgie, poate din dorinţa de a intra din nou în contact cu unii oameni cu care n-am mai interacţionat cam de acum 10 ani, când am terminat Şcoala ADC*RO. Însă mi-am dat seama destul de repede că publicitatea românească nu mai e deloc aşa cum era în urmă cu 10 ani, la naiba, nu mai e nici cum era acum 5 ani.
În momentul ăsta e o… masă amorţită de creativi care, dintr-un milion de motive, ajung să livreze publicitate total nememorabilă. Foarte rar mi se întâmplă să-mi rămână în cap spoturi, fie că sunt bune sau rele.
Acum 2 ani şi ceva, când s-a deschis Veranda Mall, vorbeam cu Andrei Pogonaru, dezvoltatorul proiectului, despre planurile de extindere şi modul în care se va modifica zona din punct de vedere al accesului. A durat 1 an să se facă două refugii de tramvai şi să se dea drumul unor semafoare care să permită intrarea civilizată în mall.
Am ajuns zilele trecute la conferinţa organizată de ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online) despre starea ecommerce-ului românesc în 2018. Multe cifre interesante, optimism, nemulţumiri legate de legislaţia din ţara noastră. Am notat mai jos nişte cifre, însă am lăsat ce e mai bun pentru final.
Naţionala de fotbal U21 s-a calificat la Campionatul European ce se va desfăşura anul viitor în Italia şi San Marino. E o super performanţă, dacă ne gândim că au trecut 20 de ani de la ultima calificare. Naţionala lui Contra, Lobonţ, Trică, Luţu, Dănciulescu sau Ciocoiu se califica în 1998 la Campionatul European desfăşurat chiar în România şi era prima oară când o naţională U21 reuşea asta. Ba mai mult, de-atunci au mai trecut 10 turnee finale la care n-am reuşit să ne calificăm, pentru că la U21 turneele au loc din 2 în 2 ani.
După ce trecem de euforie, cred că ar trebui să analizăm puţin cum s-a ajuns la această performanţă. Jucători buni de mici au mai fost pe la noi, însă au apărut sporadic şi din cauza asta nu s-a putut alcătui o echipă cu valori egale. Aşa că soluţia a fost să fie aduşi la naţionala mare, să fie impulsionaţi să se dezvolte în acest fel.
Priviţi acest gard, el este expresia tuturor libertăţilor prost înţelese de români. Gardul respectiv blochează accesul pietonilor printr-o parcare a unui bloc nou, într-un cartier oarecare de la marginea Bucureştiului. Practic, pe acolo oamenii trec de zeci de ani, în drumul lor spre o staţie de metrou. E o scurtătură printre blocuri pe care o foloseau, probabil, câteva mii de oameni. Nu era vreun flux continuu de pietoni, nu se trecea cu maşina, pur şi simplu treceau oameni din când în când.
Chestie care i-a deranjat pe proprietarii din acest ansamblu rezidenţial construit în spatele unor blocuri din perioada comunistă. “Păi cum, pe proprietatea mea, să se plimbe lumea după cum are chef”? Aşa că au îngrădit toată parcarea, blocându-şi chiar şi lor accesul facil spre metrou. Acum au de ocolit un bloc lung, ceea ce înseamnă vreo 5 minute în plus de mers pe jos.
Ce mi se pare cu adevărat mindfuck este că astfel de oameni au o atitudine de cuceritori în privinţa zonei. Nu toţi, evident, dar cei care vin cu impulsuri de marcare strictă a proprietăţii sunt tot ăia care se uită cu superioritate la săracii din cartierul în care au aterizat. Şi care sunt cei mai agresivi, că ei au dat bani mulţi, inclusiv pe locul de parcare. Probabil că e o chestie psihologică şi în primii ani e mai dezvoltat acest simţ al proprietăţii.
