Mă tot uit de câteva săptămâni pe Instagram la fotografii din diverse oraşe ale lumii care au pornit târgurile de Crăciun încă de la jumătatea lunii noiembrie. Londra, Viena, Bruxelles, toate sunt decorate de mult, iar luminiţele sunt aprinse pentru ca turiştii şi localnicii să se bucure de ele şi să intre în atmosfera de sărbătoare.
Am o întrebare care mă macină de câteva zile legată de ce s-a întâmplat recent în spitalul Sanador. Ce faci dacă afli despre acest caz cu câteva zile înainte de a avea o operaţie chiar în acelaşi spital? Mai ales dacă operaţia este deja plătită şi nu poate fi amânată. Anulezi tot? Sau mergi înainte?
10 ani mai târziu, am închis un credit, am schimbat mașina, am făcut casa funcțională off-grid, am început să producem mâncare și să mergem în concedii cât de cât! Ce-a fost greu a trecut, copii-s mari. Vor veni vremuri tot mai bune daca nu iese iar PSD la alegeri.
Alex Haivas într-un comentariu aici
Radu are un articol interesant despre cum a trecut prin criza financiară, articol la care au început diverşi oameni să povestească ce făceau acum 10 ani. Mi-a atras atenţia comentariul de mai sus (mă rog, l-am copiat parţial), în care Alex Haivas explică cum a fost să se mute la casă în vârf de criză şi ce-a reuşit de atunci. Mare atenţie, au terminat casa, au închis un credit, au schimbat maşina, dar în acelaşi timp au tăiat alte costuri gen concedii.
Zilele trecute s-a împlinit 1 an de când am început să alerg alături de echipa 321sport. Mă rog, s-a făcut un an de când am început să alerg şi atât, nu e ca şi cum aş mai fi făcut vreun sprint pe cont propriu înainte de asta.
Nu vă gândiţi că am devenit vreun maratonist, am strâns şi eu cam de-o alergare pe lună în tot timpul ăsta. Mai cu pauze, mai cu mici accidentări, am reuşit să trag chiulul de multe ori, însă chiar şi aşa am făcut progrese şi am învăţat o mulţime de lucruri. Momentan abia am scăzut sub 7 minute / KM şi sper să ajung să fac o cursă de 10k în toamnă.
Tocmai m-am întors de la ediţia a 6-a de Electric Castle, festivalul ăla cu mult noroi de la Bonţida. A fost prima oară pentru mine, deşi mi-au zis aproximativ 1 milion de prieteni până acum că ar trebui să merg. N-am poze mişto, n-am prins apusul din roată, nici măcar vreun concert de la înălţime, n-am făcut poză la semnul EC şi nici n-am un unghi fistichiu cu castelul. Dar am experimentat cam tot ce se putea (chiar şi nişte semi-nămol) şi arunc nişte idei sincere despre ce-am văzut, într-o ordine aleatorie (cu menţiunea că n-am fost decât vineri, sâmbătă şi duminică la festival):
Căutam aseară nişte întregistrări ale emisiunilor “13-14 cu Andrei”, să mă afund puţin în borcanul cu nostalgie. Că aşa se întâmplă, îţi aminteşti de nişte chestii mişto abia în momentul în care ajungi să le simţi lipsa sau când moare vreo persoană direct implicată. N-am găsit mare lucru. E un tip pe Youtube care pare să aibă o arhivă măricică din Midnight Killers, mai sunt câteva înregistrări 13-14 cu Andrei, dar cam atât.
“13-14 cu Andrei” era la sfârşitul anilor ’90 cea mai smart şi îndrăzneaţă emisiune de radio (şi, ulterior, şi TV) din România. Ţin minte că fugeam de la şcoală ca să-l prind pe Gheorghe, deşi nu înţelegeam mare lucru din ce zicea. Era citit, era tupeist, era liber. Una dintre vocile generaţiei “PRO”.
Citeam zilele trecute un articol despre un magazin din SUA care îşi schimbă politica de retur după ce a pierdut 250 de milioane de dolari în ultimii 5 ani. L.L. Bean avea o politică de retur foarte relaxată, practic puteai să ceri banii înapoi sau înlocuirea produsului oricând, indiferent de starea în care era. Oamenii erau încurajaţi să returneze un produs
any time they felt it didn’t live up to their expectations. The return policy covered the full lifetime of the item.
Cu alte cuvinte, oricând simţeau că nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor. Ce-au înţeles americanii din asta? Că pot returna încălţările oricând au ei chef.
Aţi urmărit cu sufletul la gură toată povestea cu dezvăluirile #metoo? Da, şi eu. Chiar mă trezeam dimineaţa gândindu-mă ce vedetă a mai ciupit de fund vreo asistentă de la Hollywood acum 10 ani.
Uitaţi-vă la graficul de mai jos (via). Ce vedeţi? Pot să vă spun eu ce văd: 58 de persoane din 97 care lucrau în Entertainment sau Media. 64, dacă punem şi muzicienii. Două treimi. Dacă vezi listele astea poţi să concluzionezi că e plin de nemernici la Hollywood. S-au adunat toţi profitorii şi violatorii.
Aveţi impresia că politicienii sau oamenii de afaceri sunt uşă de biserică? Nu, evident că nu, doar că ei au cu adevărat o putere asupra oamenilor care ar putea ieşi să reclame ceva. Putere sau bani, în funcţie de categorie.
– Haha, ia uite faza asta. E super tare, o ştiai?
– Ce pisici drăguţe, când ne luăm?
– Oameni buni, am publicat un articol nou pe blog, citiţi-l că merită!
– Băi, ce ne fac ăştia, aţi văzut editorialele astea două? Primul mai e cum mai e, dar al doilea o zice la fix, eu cred că ar trebui să facem ceva, că nu se mai poate.
– Intraţi pe linkul ăsta şi votaţi-mă, mai am nevoie doar de 4 likeuri ca să primesc un premiu de consolare.
– Gataaaaa, vlogul e sus, dă-i play cât încă e cald!
– 4 cărţi pe care ar trebui să le citeşti într-o viaţă de om. Sau de câine.
– Ce zici de proiectul meu nou? Intră să-l vezi, îţi dau eu parola, încă nu e lansat.
– Ţi-am dat share pe Pocket la un articol super tare, e mama tuturor articolelor.
– Aţi văzut cum cânta fata aia de la Vocea României?
– Tare de tot CTP la radio, dacă aveţi un aparat prin preajmă daţi pe EuropaFM!
– Îţi recomand seria asta de articole şi podcasturi.
– Tu ce cărţi ai mai citit, eu am terminat vreo 4 în ultima lună.
– Eşti la zi cu Umbre? A apărut ieri episod nou.
Stop. Nimeni nu e la zi cu toate, nici n-ar avea cum. Iar eu încă sufăr de FOMO.
În ultima vreme mi-au sărit în ochi câteva probleme care afectează extrem de mult dezvoltarea ţării în care trăim, şi care par să fie ignorate de popor. Asta apropo de pasiunea colegului Vali pentru ştirile inutile pe care le considerăm a fi devastatoare şi care de fapt nu contează. Iată ce ne ţine pe loc de fapt:
