romania

Gospodar cu penthouse

question_answer0
IN Casual stuff

shutterstock_36946348_small

Căutam pe forumuri informaţii privind centrala electrică şi am dat peste cea mai tare poveste românească pe care o veţi citi astăzi.

Maistrul de la parter s-a debransat de la coloanele „normale” ale blocului si s-a bransat, din subsolul blocului, inainte de contorul nostru, al asociatiei. Are si el contor de apartarment montat cu sondele necesare cam la 1 metru de la bransarea la tevile principale. Plus ca si-a facut spatiu de locuit si din 2 incaperi din subsolul blocului, zidind intrarea din subsol si avand acces din locuinta lui in  aceste incaperi din subsol prin spargerea planseului din locuinta lui, in zona bucatariei. Si pe aceste doua incaperi le-a dotat cu un calorifer mic din tabla de otel dar si aici are incalzire in pardoseala cu teava de cupru. El stand la parter, in spatele blocului, si-a zidit o anexa de-a lungul apartamentului sau (cred ca un apartament cu doua camere are lungimea de 10 metri) si lat de vreo 1,5 metri in care si-a montat calorifere cat am eu in toata locuinta mea cu 3 camere. Anexa asta o foloseste ca bucatarie. In toata locuinta lui pe jos este gresie, iar la subsol doar betonul finisat. Bravo lui, om gospodar, dar presedinta blocului a descoperit in ianuarie la contorul nostru ca in loc de 4500 de litri/ora, cat este necesar debitul de apa pentru calorifere la un bloc cu 20 de apartamente, contorul arata 9120 de litri /ora. Am uitat sa va spun ca si-a taiat usa in zid in spatele blocului si are acces direct din anexa (bucataria) zidita in locuinta lui si prin spatele blocului.

In plus si-a mai spart si tot zidul dintre bucatarie si baie si din acel spatiu si-a facut doar baie. Nici pentru demolarea asta nu are nici o autorizatie de la primarie.

Aveam eu o glumă cu tata, că dacă ne supărăm mai construim un etaj pe acoperiş, dar omul ăsta din Timişoara văd că a luat-o în serios.

De aici.

Foto: Penthouse via shutterstock

IN Casual stuff

Am fost azi până la Eventim să ridic nişte bilete şi am stat la o coadă uriaşă. Nu, nu vine U2 în România, oamenii stăteau să-şi ia banii înapoi după anularea I am the rocker. Dacă vă pasionează fenomenul ăsta rock ştiţi deja că acum câteva luni s-a anunţat un eveniment la care urmau să vină nişte şmecheri să cânte în cadrul unui festival la Romexpo. Vorbim de Dream Theater, o trupă care, zice-se, sună live exact ca pe CD, vorbim de Carcass, Soulfly şi alţii. Din păcate, Phoenix Entertainment a anulat festivalul cu o zi înainte de debut şi a gestionat destul de prost situaţia din punct de vedere al comunicării. Mai exact, n-au comunicat deloc până în ceasul al 12-lea, când au dat-o piaristic spunând că nu s-a anulat festivalul, doar că nu mai sunt 15 trupe sunt doar 3, nu mai e la Romexpo şi nu mai e festival.

Oamenii nu sunt ţepari, asta e clar, au organizat o grămadă de evenimente ok, doar că de data asta vânzările au fost sub aşteptări. Se vorbeşte despre 750 de bilete vândute pentru un festival anunţat în februarie. Numele erau măricele pe nişa asta, deci ar fi trebuit să existe muşterii. Cu toate astea n-au fost prea mulţi. Iar un astfel de eveniment ratat face ca agenţiile de booking să strâmbe din nas când aud de România şi să ceară mai multe garanţii înainte să bată palma pentru un concert. Cum organizatorii de la noi n-au bani de avans, probabil că situaţia se va înrăutăţi de la an la an, până o să ajungem să mergem doar la Smokie, BZN şi Al Bano în România.

IN Casual stuff

podul_minciunilor

Seniorii au fost în concediu prin ţară, prilej să-mi lase mie cheile de la moşie şi să fac pe ghidul prin telefon pentru obiective turistice şi cârciumi #dinRomânia. Şi prilej să râd eu tinereşte, pe sub mustăţi, că merg de câţiva ani în aceleaşi locuri, la o pensiune în Maramureş, la alta pe la Vatra Dornei, pe la Horezu şi aşa mai departe. Ce-i drept, am moştenit şi eu conservatorismul ăsta, dar uneori mă plictisesc şi încerc să mai schimb. Au vrut şi ei să încerce asta, au făcut rezervare la Bistriţa la ceva pensiune. Când au ajuns acolo:

„- Păi ştiţi, sunteţi notaţi aici de câteva săptămâni, scrie şi că aţi confirmat, dar noi avem două grupuri, firme în team-building care au vrut să-şi prelungească şederea, aşa că toate camerele sunt ocupate. Dar dacă vreţi vă recomandăm unde să vă cazaţi prin apropiere.” Citeşte tot articolul

IN Filme

Cred că numai cinematografia românească putea să dea un film în care un om politic de nimic joacă rolul unui amărât într-un film care critică întreaga clasă politică. Am râs la faza cu „acum e independent, dar acum a uitat de noi, a uitat de unde a plecat! – O ţară în care speranţa încă trăieşte” şi apoi cadru cu Mircea Diaconu. Puţin trolling şi de la echipa de montaj.

IN Casual stuff

În general, Ariel spune multe tâmpenii. Nu pentru că e evreu, ci pentru că insistă până în pânzele albe cu subiecte care merită o atenţie moderată, pentru că a ajuns să fie unul din ăia care ţipă pentru drepturile bicicliştilor dar admite că încalcă legea etc.

Cu toate astea, a reuşit să scoată primul vlog românesc la care m-am uitat cu interes până la capăt. Are ceva experienţă în faţa camerei, se vede că are un script gândit eficient şi rămâi cu ceva după ce vorbeşte el 4 minute.

Makavelis are şi el nişte clipuri interesante, în seria Bun de citit. Ceva mai mult divertisment, dar tot găseşti informaţii valoroase din ce-a citit el pe internet. Două forme de content curation mult peste manelele pentru puştani care sunt acum în la modă în vlogging.

PS: Da, am ales un clip în care Maka concluzionează că nu cere aproape nimeni piste de biciclete. See what I did there? 😀

IN Caterinci

La noi a fost ăla cu „am vrut să fac o poză şi am apăsat pe filmare”. La ei un puşti a dat un tweet deştept şi a strâns vreo 20 de mii de RTuri + tot cam atâtea Favorites. La care se adaugă coverage în The Telegraph, Metro.co.uk şi altele.

Acum stau să mă gândesc dacă să facem prezentarea oficială pe National Arena pentru cel mai nou om de la Superior Media. Oare vindem ceva bilete? 😀


IN Casual stuff

Ştiţi că s-a discutat recent despre ajutoarele pe care le dă Statul Român săracilor. E vorba de nişte alimente pe care unii săteni de prin Mureş s-au apucat să le vândă ca să facă şi ei un ciubuc. M-am minunat de situaţie, am dat din cap dezaprobator şi am pus totul pe seama provincialismului. Aia e, oameni de la ţară, fac un ban de o cinzeacă, iar statul le dă bani când ar trebui să le dea una peste ceafă şi să-i trimită la muncă. Asta până să-mi povestească un prieten o întâmplare reală, cu un vecin.

Omul a muncit la un moment dat, până când a intrat în şomaj. Are o casă închiriată din care face nişte bani, are o soţie care munceşte, mai are ajutoare de la părinţi, mai face un ciubuc în stânga şi în dreapta, aşa că de vreo 2 ani stă fără job. A trecut şi ajutorul de şomaj, acum e în categoria persoanelor defavorizate. Aşa că s-a dus şi a stat la nişte cozi enorme, iar mai apoi a cărat baxurile de ulei şi făină până acasă, ca orice om amărât.. A durat cam mult, dar n-a fost nicio problemă, copilul era cu bona, ca în fiecare zi.

IN Educatie&Literatura

Profit de vacanţa de iarnă să mai citesc şi ce-mi place, aşa că mi-a picat în mână „Douăzeci de ani în România (1889 – 1911)” o carte apărută la editura Humanitas, colecţia Vintage. Autoarea este Maude Rea Parkinson, o irlandeză aventurieră care a venit în România la sfârşitul secolului XIX ca să predea engleza.

Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii şi liberalii sunt ocupaţi până peste cap cu campania şi pretutindeni se ţin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe şi distracţia. (…) Înăuntrul secţiei de votare se află, pe lângă oficiali , câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază foarte atent fiecare votant şi are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, aşa că amândoi trebuie să fie atenţi. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit”.

Autoarea mai povesteşte şi că trenul spre Viena urcă mai greu odată ajuns pe Valea Prahovei, iar după ceva timp „trenul face popas în vârful trecătorii, la Predeal. Gara este construită astfel încât jumătate se află pe teritoriul României şi jumătate pe cel al Ungariei.”

Despre turismul de la 1900, numai de bine:

Pe lângă băile de iod, sulf şi nămol, există Băile Govora şi Călimăneşti, sprijinite de stat, aflate în minunate zone ale Carpaţilor. (…) Cazarea la aceste izvoare este din păcate destul de proastă, deşi preţurile sunt exorbitante.

La fel ca acum.

Lista de asemănări dintre România de azi şi cea de acum 100 de ani continuă 12, 3, 4 şi 5. Cert este că societatea românească are o imagine puternic romanţată despre perioada interbelică. După 50 de ani de comunism, am avut nevoie de încă vreo 25 ca să realizăm că ne-am întors de unde am plecat. Nu s-a schimbat decât decorul.

Al 16-lea an

question_answer0
IN All Sports

national_arena

Nu cred că am avut mai mult de 2-3 guest posturi pe blogul ăsta în cei 7 ani şi ceva de când există pe .ro. Nu obişnuiesc, nu prea s-a ivit ocazia, n-am insistat pe asta. Doar că acum s-a nimerit să dau peste un text care ar mai sta ascuns 16 ani dacă n-o convingeam pe autoare să-l publice acum. Pentru că e vorba de o autoare, Daniela Ştefan. Se uită la fotbal, simte fotbalul, dar de obicei scrie despre jazz. Nu e ceva foarte obişnuit, dar nu e deloc rău! Iar momentul e cât se poate de potrivit, că tot începe campania de calificare pentru Euro 2016. Mulţumesc, Daniela 🙂 Hai România!

————

Primele emoţii legate de sport le-am strâns undeva în perioada copilăriei, când plângeam ca din gură de şarpe în faţa unicului televizor din casă, implorându-mi tatăl să mă uit la desene animate şi repetându-i insistent că urăsc terenul cel mare şi verde şi că nu înţeleg sportul care se joacă 99% din timp cu picioarele. Iar el, spunându-mi cu calm: „uită-te şi ai să înveţi.” Şi am învăţat, nesperat pentru răbdarea unei fete şi pentru prejudecăţile multora cum că femeile nu pot şi nu vor înţelege niciodată fotbalul. Povestea s-a repetat, dar cu mult mai multă muncă şi infinit mai multă răbdare, cu sportul alb. Citeşte tot articolul

IN Web

De la lună la lună numărul de useri al Twitter creşte, dar senzaţia generală e că platforma a intrat în moarte clinică acum ceva timp. Explicaţia e extrem de simplă. Până acum câţiva ani Twitter era ţinut în viaţă de vreo 100 de oameni. Cei 50-60 de bloggeri care mergeau pe la evenimente, prietenii lor, câteva vedete, câţiva oameni care erau dintre early adopteri şi se plictiseau. Pe-atunci nu era tot marketerul cu „second screenul” în gură, însă nucleul ăsta folosea telefonul sau PCul pentru a comenta pe Twitter diverse evenimente sportive, emisiuni TV etc.

Erau hashtaguri la care se râdea ore în şir, tweet-meeturi ad-hoc prin Bucureşti şi Cluj la care se adunau zeci de oameni (pe bune, cel mai mare a fost la Cafepedia, unde s-au strâns într-o seară vreo 70 de twitterişti mai mari sau mai mici), era distracţie. Dar totul pornea de la nucleul ăsta de vreo 100 de oameni la care se mai lipeau şi alţii, când vedeau că e animaţie.

Cu timpul, oamenii ăştia au început să se cunoască între ei, să devină prieteni, să iasă împreună, să se iubească, mai apoi să se urască, alţii şi-au pierdut interesul sau pur şi simplu au crescut şi au treburi mai importante:  să crească copii, să mângâie pisici, sau, în cazul lui Bobby Voicu, să facă bani 😀

Degeaba mai vrei să readuci la viaţă Twitter, fiecare o să aibă un motiv bun să nu intre în conversaţie. „Ah, e şi Cismaru/Ciubotaru/Hoinaru pe hashtagul ăla? Nu, merci, nu mă bag.” Ăştia 100 de oameni au ajuns să se cunoască îndeajuns de bine încât să ştie clar pe cine vor să evite. Iar generaţia tânără vine din spate, dar nu mai e atrasă de Twitter. De-asta avem acum zeci de mii de conturi, multe din ele active, dar oamenii intră şi citesc chestii scrise în afară.

Şi când te gândeşti că la un moment dat începuseră să se facă campanii pe bani pe Twitter, iar expunerea acolo chiar livra clickuri.

Meniu