Tag

romania

Două vloguri promiţătoare

2

În general, Ariel spune multe tâmpenii. Nu pentru că e evreu, ci pentru că insistă până în pânzele albe cu subiecte care merită o atenţie moderată, pentru că a ajuns să fie unul din ăia care ţipă pentru drepturile bicicliştilor dar admite că încalcă legea etc.

Cu toate astea, a reuşit să scoată primul vlog românesc la care m-am uitat cu interes până la capăt. Are ceva experienţă în faţa camerei, se vede că are un script gândit eficient şi rămâi cu ceva după ce vorbeşte el 4 minute.

Makavelis are şi el nişte clipuri interesante, în seria Bun de citit. Ceva mai mult divertisment, dar tot găseşti informaţii valoroase din ce-a citit el pe internet. Două forme de content curation mult peste manelele pentru puştani care sunt acum în la modă în vlogging.

PS: Da, am ales un clip în care Maka concluzionează că nu cere aproape nimeni piste de biciclete. See what I did there? 😀

Viralul la ei şi viralul la noi

0

La noi a fost ăla cu “am vrut să fac o poză şi am apăsat pe filmare”. La ei un puşti a dat un tweet deştept şi a strâns vreo 20 de mii de RTuri + tot cam atâtea Favorites. La care se adaugă coverage în The Telegraph, Metro.co.uk şi altele.

Acum stau să mă gândesc dacă să facem prezentarea oficială pe National Arena pentru cel mai nou om de la Superior Media. Oare vindem ceva bilete? 😀


România asistaţilor sociali

1

Ştiţi că s-a discutat recent despre ajutoarele pe care le dă Statul Român săracilor. E vorba de nişte alimente pe care unii săteni de prin Mureş s-au apucat să le vândă ca să facă şi ei un ciubuc. M-am minunat de situaţie, am dat din cap dezaprobator şi am pus totul pe seama provincialismului. Aia e, oameni de la ţară, fac un ban de o cinzeacă, iar statul le dă bani când ar trebui să le dea una peste ceafă şi să-i trimită la muncă. Asta până să-mi povestească un prieten o întâmplare reală, cu un vecin.

Omul a muncit la un moment dat, până când a intrat în şomaj. Are o casă închiriată din care face nişte bani, are o soţie care munceşte, mai are ajutoare de la părinţi, mai face un ciubuc în stânga şi în dreapta, aşa că de vreo 2 ani stă fără job. A trecut şi ajutorul de şomaj, acum e în categoria persoanelor defavorizate. Aşa că s-a dus şi a stat la nişte cozi enorme, iar mai apoi a cărat baxurile de ulei şi făină până acasă, ca orice om amărât.. A durat cam mult, dar n-a fost nicio problemă, copilul era cu bona, ca în fiecare zi.

Despre România secolului 19

0

Profit de vacanţa de iarnă să mai citesc şi ce-mi place, aşa că mi-a picat în mână “Douăzeci de ani în România (1889 – 1911)” o carte apărută la editura Humanitas, colecţia Vintage. Autoarea este Maude Rea Parkinson, o irlandeză aventurieră care a venit în România la sfârşitul secolului XIX ca să predea engleza.

Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii şi liberalii sunt ocupaţi până peste cap cu campania şi pretutindeni se ţin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe şi distracţia. (…) Înăuntrul secţiei de votare se află, pe lângă oficiali , câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază foarte atent fiecare votant şi are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, aşa că amândoi trebuie să fie atenţi. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: “Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit”.

Autoarea mai povesteşte şi că trenul spre Viena urcă mai greu odată ajuns pe Valea Prahovei, iar după ceva timp “trenul face popas în vârful trecătorii, la Predeal. Gara este construită astfel încât jumătate se află pe teritoriul României şi jumătate pe cel al Ungariei.”

Despre turismul de la 1900, numai de bine:

Pe lângă băile de iod, sulf şi nămol, există Băile Govora şi Călimăneşti, sprijinite de stat, aflate în minunate zone ale Carpaţilor. (…) Cazarea la aceste izvoare este din păcate destul de proastă, deşi preţurile sunt exorbitante.

La fel ca acum.

Lista de asemănări dintre România de azi şi cea de acum 100 de ani continuă 12, 3, 4 şi 5. Cert este că societatea românească are o imagine puternic romanţată despre perioada interbelică. După 50 de ani de comunism, am avut nevoie de încă vreo 25 ca să realizăm că ne-am întors de unde am plecat. Nu s-a schimbat decât decorul.

Al 16-lea an

0

Nu cred că am avut mai mult de 2-3 guest posturi pe blogul ăsta în cei 7 ani şi ceva de când există pe .ro. Nu obişnuiesc, nu prea s-a ivit ocazia, n-am insistat pe asta. Doar că acum s-a nimerit să dau peste un text care ar mai sta ascuns 16 ani dacă n-o convingeam pe autoare să-l publice acum. Pentru că e vorba de o autoare, Daniela Ştefan. Se uită la fotbal, simte fotbalul, dar de obicei scrie despre jazz. Nu e ceva foarte obişnuit, dar nu e deloc rău! Iar momentul e cât se poate de potrivit, că tot începe campania de calificare pentru Euro 2016. Mulţumesc, Daniela 🙂 Hai România!

————

Primele emoţii legate de sport le-am strâns undeva în perioada copilăriei, când plângeam ca din gură de şarpe în faţa unicului televizor din casă, implorându-mi tatăl să mă uit la desene animate şi repetându-i insistent că urăsc terenul cel mare şi verde şi că nu înţeleg sportul care se joacă 99% din timp cu picioarele. Iar el, spunându-mi cu calm: „uită-te şi ai să înveţi.” Şi am învăţat, nesperat pentru răbdarea unei fete şi pentru prejudecăţile multora cum că femeile nu pot şi nu vor înţelege niciodată fotbalul. Povestea s-a repetat, dar cu mult mai multă muncă şi infinit mai multă răbdare, cu sportul alb.

Citeste tot articolul

De ce se stinge Twitter în România deşi cifrele cresc

16

De la lună la lună numărul de useri al Twitter creşte, dar senzaţia generală e că platforma a intrat în moarte clinică acum ceva timp. Explicaţia e extrem de simplă. Până acum câţiva ani Twitter era ţinut în viaţă de vreo 100 de oameni. Cei 50-60 de bloggeri care mergeau pe la evenimente, prietenii lor, câteva vedete, câţiva oameni care erau dintre early adopteri şi se plictiseau. Pe-atunci nu era tot marketerul cu “second screenul” în gură, însă nucleul ăsta folosea telefonul sau PCul pentru a comenta pe Twitter diverse evenimente sportive, emisiuni TV etc.

Erau hashtaguri la care se râdea ore în şir, tweet-meeturi ad-hoc prin Bucureşti şi Cluj la care se adunau zeci de oameni (pe bune, cel mai mare a fost la Cafepedia, unde s-au strâns într-o seară vreo 70 de twitterişti mai mari sau mai mici), era distracţie. Dar totul pornea de la nucleul ăsta de vreo 100 de oameni la care se mai lipeau şi alţii, când vedeau că e animaţie.

Cu timpul, oamenii ăştia au început să se cunoască între ei, să devină prieteni, să iasă împreună, să se iubească, mai apoi să se urască, alţii şi-au pierdut interesul sau pur şi simplu au crescut şi au treburi mai importante:  să crească copii, să mângâie pisici, sau, în cazul lui Bobby Voicu, să facă bani 😀

Degeaba mai vrei să readuci la viaţă Twitter, fiecare o să aibă un motiv bun să nu intre în conversaţie. “Ah, e şi Cismaru/Ciubotaru/Hoinaru pe hashtagul ăla? Nu, merci, nu mă bag.” Ăştia 100 de oameni au ajuns să se cunoască îndeajuns de bine încât să ştie clar pe cine vor să evite. Iar generaţia tânără vine din spate, dar nu mai e atrasă de Twitter. De-asta avem acum zeci de mii de conturi, multe din ele active, dar oamenii intră şi citesc chestii scrise în afară.

Şi când te gândeşti că la un moment dat începuseră să se facă campanii pe bani pe Twitter, iar expunerea acolo chiar livra clickuri.

Faith in advertising: restored!

5

Am aruncat acum ceva timp chestia asta pe Facebook:

Nu mă gândeam că o să se şi apuce cineva să pună în aplicare ideea. Bine, nu sunt 100% şocat :)) Până la urmă vorbim de industria care a dat reclamele Profi cu mortul.

Şi-atunci nişte spoturi radio la Tymbark Cool cu melodia aia în fundal nu sunt aşa deplasate.

România PSD

4

În România PSD, oamenii visează să strângă bani pentru şcoala de şoferi, să-şi ia permisul şi să avanseze de la postul de paznic, la cel de şofer.

România PSD a terminat cu greu liceul, poate chiar la seral.

România PSD trăieşte din ajutor de şomaj în case cu 12 camere.

În România PSD dosarele de pensionare anticipată se depun toate la acelaşi baiat de încredere, împreună cu o anumită sumă de bani.

România PSD regretă vremurile “bune” în care statul avea grija de toţi oamenii.

România PSD a ieşit la pensie cu decretul dat de Ion Iliescu în 1990.

În România PSD uleiul şi făina nu sunt nişte şpăgi electorale, ci siguranţa unei burţi mai pline vreme de câteva zile.

România PSD a votat şi probabil că i-am putea găsi o scuză pentru ceea ce a ales, în timp ce România de dreapta n-are nicio scuză pentru că a stat în casă.

Reality check

4

Sunteţi bine? Au ieşit mişto pe 1 mai petrecerile alea scumpe din Mamaia? A venit nota mult? V-aţi lăudat măcar unui prieten câţi bani aţi spart şi cât aţi băut weekendul trecut? E bine, mă bucur pentru voi.

Azi, în faţa mea la bancă era o doamnă trecută de 50 de ani. O femeie obişnuită, care mai are câţiva ani până la pensie, care nu era îmbrăcată ponosit, ci absolut normal. Putea să fie mama, cel mai probabil chiar era mama cuiva.

Deşi stăteam la linia aia de discreţie, auzeam ce vorbeşte cu casiera. A întrebat dacă i-au intrat nişte bani în cont. Avea 2 lei şi 69 de bani, nu intrase nimic.

“- Şi asta cât înseamnă, 200 de mii?”
“- Nu, doar 20 de mii în bani vechi, 2 lei…”
“- Păi cum, astăzi nu e 9? Mi-au spus că salariul se dă pe 10 şi că poate intră mai devreme” a exclamat necăjită, mai mult pentru ea. Apoi s-a aplecat peste tejghea şi i-a şoptit casierei: “Ştiţi, cred că o să sune deplasat, dar pot scoate banii ăia care sunt?”.

Casiera i-a explicat că suma minimă care se percepe drept comision este 2,5 lei, deci ar rămâne cu 14 bani.
“- Şi nici dacă scot de pe card?”
“- Din păcate bancomatul nu eliberează mai puţin de 10 lei.”
“- Of! (un oftat scurt şi demn) Şi eu ce fac acum?” a zis femeia în timp ce se îndrepta abătută spre ieşire.

În capitala europeană a anului 2014 sunt oameni care au muncit o viaţă şi care n-au bani de o pâine.

Tinder în România: Câteva idei

15

Pentru cei mai puţin informaţi, Tinder e cea mai nouă reţea socială de agăţat. Pe scurt, îţi instalezi aplicaţia, faci un profil cu poze trase din Facebook, ceva interese, o descriere, setezi ce femei oameni (să nu discriminăm) cauţi şi cât de departe să fie oamenii respectivi. Pe urmă aplicaţia caută şi îţi dă nişte rezultate. Dacă îţi plac cele 2-3 poze selectate poţi să dai Like. Dacă şi tipa dă Like, devine disponibilă mesageria privată între voi doi, deci practic rămâne să o vrăjeşti.

Pe mine mă amuză ce scrie pe siteul oficial al aplicaţiei:

Tinder is how people meet. It’s like real life, but better.

Da. Fix ca în viaţa reală, numai că puţin mai bine.

Problema intervine la partea practică, unde ne lovim de greaua moştenire a Hi5-ului în România. Domnişoarelor, vă rog eu să trataţi cu ceva mai multă seriozitate această reţea socială. Asta înseamnă că:

Citeste tot articolul