Văd tot mai des oameni care caută un vinovat pentru situaţia critică în care ne aflăm. Într-un singur an am trecut de la o ţară cu speranţe moderate şi multe nemulţumiri la o nouă problemă pentru UE, alături de Polonia şi Ungaria. Cea mai facilă soluţie e să dăm vina pe cei care au absentat de la vot. Practic, viaţa noastră s-a schimbat în decembrie 2016, când peste 50% dintre români au ales să nu voteze. Aşa că cei din bula noastră, cei 10% despre care am mai vorbit, o demonizează pe fata aia cu “mă piş pe el de vot” de parcă ea ar fi de vină că n-au votat milioane de oameni.

În plus, nici măcar nu avem certitudinea că o prezenţă mare la vot ne ajuta la ceva. Cifrele PSD-ALDE au fost atât de mari anul trecut, încât e greu de crezut că a stat acasă doar jumătatea liberală a ţării.

Ok, dar cum s-a ajuns aici? Mereu m-am întrebat cum naiba au asistat oamenii la venirea comuniştilor la putere fără să facă nimic. Sau a legionarilor. Sau a FeSeNiştilor.

Adevărul e că explicaţiile sunt foarte simple şi ţin de alcătuirea socială a României. O ţară săracă, preponderent rurală. Oameni care trăiesc la limita subzistenţei şi pentru care orice colţ de pâine face diferenţa. 

O să-mi spuneţi că am trecut de asta, ne-am urbanizat, nu mai suntem ăia de acum 100 de ani. Da şi nu. Urbanizarea asta s-a făcut pe genunchi, aşa că mulţi ţărani au fost mutaţi la oraşe fără să fie civilizaţi în adevăratul sens al cuvântului. Trecerea nu a fost una voită, bazată pe evoluţia personală, ci una brutală şi nejustificată pe alocuri. Aşa că acum avem o mare populaţie urbană slab alfabetizată (cel puţin funcţional) şi nişte oameni care sunt cam la a doua generaţie în oraş. Timpul ăsta a fost insuficient pentru ca mulţi dintre ei să se adapteze la rigorile urbanului. 

De-asta răspund toţi la stimulii PSD. De-asta au încredere în conducători şi nu înţeleg nimic din ce se întâmplă acum. 

În paralel, elita fie a fost tocată mărunt de comunişti, fie s-a cărat din ţară. 

Din păcate, trecem printr-un proces dureros, în care oamenii ăştia trebuie să capete o cultură politică. Şi n-o să se întâmple într-o singură generaţie, ci probabil că în 3 sau în 5 generaţii. Proverbialul decalaj de vestul Europei ne loveşte şi acum.

Am mai spus-o, momentan cred că soluţia e un alt politician în genul lui Băsescu, care să le vorbească pe limba lor, un om curajos și ușor șmecheraș, doar că setat să facă lucruri bune. Acel psihotic “să fure, dar să și facă ceva” pe care îl cer mulţi.
Politica bunului simţ n-a mers niciodată în istoria noastră. Poate doar bunul simţ impus cu forţa.