in Casual stuff

Am văzut la Marius aspiratorul ăsta recomandat într-un articol cu o selecţie de oferte de la eMAG. Şi pentru că bloggerii livrează, am zis că merită să încercăm şi noi, să vedem dacă ne ajută cu nişte pete de pe canapea.

L-am prins la 379 de lei, mi s-a părut că e un preţ suficient de bun şi m-am gândit că pot să-l fac retur dacă nu ne place. L-am luat, l-am testat din prima zi şi am rămas foarte impresionat de modul în care funcţionează. Ne tot gândeam să aducem pe cineva specializat care să ne cureţe canapeaua, dar mi-am dat seama că o vizită a unei firme specializate e vreo 3-400 de lei, deci după prima spălare aspiratorul ăsta şi-a scos banii. Şi la următoarele folosiri ar fi gratis, practic.

Sistemul e destul de simplu, pui apă curată într-un recipient, celălalt rămâne gol şi va aduna apa murdară. Ai un trăgaci care scoate apă curată şi ţeava care trage apa. Eu am dat cu un detergent pentru pete (nu aveam BioCarpet la momentul respectiv) şi apoi am dat cu multă apă, am şi frecat un pic cu peria aspiratorului. Apoi am aspirat cu atenţie, am presat un pic astfel încât să iasă cât mai multă apă. După vreo 12-14 ore era complet uscat şi arăta mult mai bine. Petele au dispărut în proporţie de 90%, dar n-am făcut toată faţa canapelei, aşa că acum avem o diferenţă mică de nuanţă între zona curată şi zona care n-a fost spălată.

Prin urmare, am luat BioCarpet şi voi băga încă o fisă curând astfel încât să fac toată bucata pe care stăm. Mă mai gândesc dacă extind treaba şi la restul canapelei, chiar dacă nu arată murdar, sigur e praf adunat şi pe acolo.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu