Tag

ganduri

Copiii noştri vor avea o arhivă complexă a vieţii lor

3

Căutam aseară nişte întregistrări ale emisiunilor “13-14 cu Andrei”, să mă afund puţin în borcanul cu nostalgie. Că aşa se întâmplă, îţi aminteşti de nişte chestii mişto abia în momentul în care ajungi să le simţi lipsa sau când moare vreo persoană direct implicată. N-am găsit mare lucru. E un tip pe Youtube care pare să aibă o arhivă măricică din Midnight Killers, mai sunt câteva înregistrări 13-14 cu Andrei, dar cam atât.

“13-14 cu Andrei” era la sfârşitul anilor ’90 cea mai smart şi îndrăzneaţă emisiune de radio (şi, ulterior, şi TV) din România. Ţin minte că fugeam de la şcoală ca să-l prind pe Gheorghe, deşi nu înţelegeam mare lucru din ce zicea. Era citit, era tupeist, era liber. Una dintre vocile generaţiei “PRO”.

Citeste tot articolul

Unde a dispărut noţiunea de “rezonabil”?

3

Citeam zilele trecute un articol despre un magazin din SUA care îşi schimbă politica de retur după ce a pierdut 250 de milioane de dolari în ultimii 5 ani. L.L. Bean avea o politică de retur foarte relaxată, practic puteai să ceri banii înapoi sau înlocuirea produsului oricând, indiferent de starea în care era. Oamenii erau încurajaţi să returneze un produs

any time they felt it didn’t live up to their expectations. The return policy covered the full lifetime of the item.

Cu alte cuvinte, oricând simţeau că nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor. Ce-au înţeles americanii din asta? Că pot returna încălţările oricând au ei chef. 

Citeste tot articolul

Du-te tare!

0

You’re riding high in April, Shot down in May

Dragă 2013, pa. Ai fost prost. Noroc cu o gaşcă foarte mişto de prieteni, altfel ai fi fost foarte prost, poate cel mai prost an ever. Dar am scos-o la capăt fără pagube prea mari. În 2013 am pierdut pe cineva drag, dar am câştigat o mulţime de prieteni, mulţi dintre ei fiind la un singur telefon distanţă. 

Citeste tot articolul

Ce-nseamnă să fii A-lister

0

Când o profesoară pe care ai respectat-o din secunda 1 de facultate şi care face parte din grupul mic de dascăli care ţi-au schimbat viaţa vine la tine şi-ţi spune “Să ştii că te mai citesc pe net” şi mai apoi zâmbeşte şi te pupă, atunci te simţi cu adevărat A-lister. Şi cam aşa e de fiecare dată când cineva care contează cu adevărat pentru tine îţi zice că apreciază ce scrii.

Să mai vii şi pe la noi, da?

7

Aşa mi-a zis bunicul ieri, când aşteptam liftul. Am dat o fugă ca să mănânc o ciorbă şi mi-au pus masa în sufragerie, bunica făcuse clătite şi alte mâncăruri toată noaptea. Şi au stat un ceas şi ceva povestindu-mi despre tot felul de neamuri.

Iar tonul ăla pe care l-a folosit când m-a rugat să mai dau şi eu pe-acolo… Era tonul de “ştim că eşti ocupat, dar nu faci decât 15 minute până aici şi ne-am bucura dacă ai veni mai des”.

Dacă puteţi, încercaţi să mergeţi mai des pe la bunici, da?

And now, the end is near

0

Destul de greu an. Mai ales pe ultimul sfert, când s-a adunat oboseala şi am început să scad ritmul. Plin de călătorii a fost 2012, în 2013 sper să-mi aleg mai cu atenţie drumeţiile. Nu că nu m-aş fi simţit bine pe unde am fost, dar în anul care a trecut am învăţat că se vor bea multe sticle cu vin pe lumea asta fără să fiu eu prezent.

În zilele care urmează o să revin cu mai multe despre 2012, inclusiv reclamele favorite şi retrospectiva foto.

Vă doresc să fiţi iubiţi în 2013 şi să aveţi chef de muncă. Mult. Va fi nevoie.

Citeste tot articolul

Când eşti prea bun

1

De-a lungul anilor am cunoscut o grămadă de tineri foarte talentaţi şi inteligenţi. Am avut norocul să fiu în preajma multor olimpici şi am concurat cu ei – uneori de la egal la egal. Toţi erau mult peste medie, toţi aveau un viitor strălucit în faţă. Şi cu toate astea mulţi au eşuat, s-au pierdut în mulţime. Şi-au găsit un job obişnuit, bine plătit (dar nu excepţional), unde îndeplinesc nişte taskuri ce nu ies din tipare. Nimic din ce fac ei acum nu mai e extraordinar, deşi până la un moment dat totul depăşea limitele normale.

Încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu oamenii ăştia care promiteau atât de mult. Ce-i drept, majoritatea se plasau peste medie fără să fie cei mai buni la ceva. Poate că asta le-a lipsit, mica diferenţă între foarte bun şi cel mai bun.

Ţinteau să se angajeze în mari companii internaţionale, să reuşească în Paris, Londra sau poate chiar SUA. Dar s-au întors în România. Trebuie să fie foarte nasol să te vezi prins între două lumi şi să nu-ţi poţi găsi locul. Într-o lume să nu poţi intra pentru că mai sunt o grămadă ca tine iar în cealaltă să nu vrei să intri pentru că eşti mai bun decât toţi ceilalţi şi să simţi că te iroseşti.

Holy crap, we're fucked.

0

Cand ti-ai planificat o dupa-amiaza linistita cu 2-3 documentare, un film si o carte, iti suna telefonu.

Si nu sunt vesti bune. Sunt vesti care te anunta ca pana maine la o anumita ora trebuie sa vii cu niste idei pentru niste campanii otherwise you can say good bye to a job in advertising. (dramatizez putin, dar ati inteles ideea).

Asa ca ma duc sa fiu creativ. Si original. Si copywriter.

And let’s all just hope that i’ll copy right :D

(Note to self: nu mai “juca jocuri de cuvinte”. sunt naspa)

Visele nu ti le dau…

1

Cand ati visat ultima oara?

Nu noaptea. Ziua, cu ochii deschisi. Si ma refer la visele alea “realiste”. Alea care nu sunt niste utopii. Cand ati visat sa castigati un premiu? Sau cand ati visat sa lucrati intr-un loc misto? Sau sa cuceriti o fata?

Stop. Hold it right there. Daca va doriti un lucru nu inseamna ca visati la el. Inseamna ca vi-l doriti. E o chestie pur logica… fiziologica in unele cazuri…

Sa visezi tine de cate sanse crezi ca ai. E…daca vreti..ca si cum ai visa ca bati Italia. Toti isi doresc asta (bine… cu exceptia unora).  Dar sunt prea putini cei care viseaza un hat-trick marca Mutu.

Da, sa fim realisti… sa ne evaluam corect, sa ramanem cu picioarele pe pamant. Da’ chiar asa mereu-mereu?

Hai sa visam. Sa visam ca o intalnim si ca ii spunem cu tupeu : I’m your dream that came true! :D (chiar daca ea raspunde “Dream on.”)

Just…. dream! si vedem noi mai incolo…

Cand o sa fiu mare…

3

Am devenit niste corporatisti. Si daca nu am devenit inca, o sa devenim. Toata lumea din jur lucreaza la o banca, la o multinationala, “la o firma”. Toti au joburi care ofera servicii, consultanta, analize, audit etc.

Si daca nu fac ei asta, o vor face copii lor. Pentru ca fiul celui care vinde ziare are 2 facultati si o sa lucreze la banca, fiica celei care vinde paine este broker de asigurari sociale. And so on. Si oamenii astia au salarii mari. Ce fac cu ele? Se duc sa se tunda la un coafor cu fete care au facut training la Geta Voinea, baieti care au lucrat cu Bote si alte vipuri.

Constructorii vin din Spania scoliti si iau mii de euro, bucatarii trebuie sa fi fost prin Franta neaparat, soferii dau teste ca sa poata conduce un Mercedes pe 226.

Si in timpu asta medicii, profesorii ( care oricum “iau o groaza de bani pe meditatii ‘tule muma-n cur”) si altii ca ei scot niste salarii de mizerie.

Deci, ce-ti doresti mamica sa fii cand te faci mare? Sper ca nu doctorita. Lasa, iti gaseste mami tau un job la o firma.