Mă enervează o chestie și am tot vrut să o notez aici: lumea nu mai știe să facă diferența între prieteni, amici și cunoștințe. Toți sunt prietenii noștri.
”Prietenii mei de la restaurantul X”, ”prietenii mei cu care m-am cunoscut săptămâna trecută la o petrecere”, ”prietenii mei de la care îmi iau mazăre din Obor”.
Prietenii sunt ăia cu care ai o relație cât de cât dezvoltată, care îți cunosc niște amănunte din viață, cu care vorbești din când în când. Nu mai zic de prietenii apropiați, pe care îi suni să te ajute cu o roată de schimbat, care te împrumută cu bani sau care îți aduc o cană cu apă când ești bolnav.
Și mai e și toată povestea cu prietenii vedetă. Din punctul meu de vedere nu poți fi prieten cu o persoană publică decât în foarte puține situații. Dacă vă știți de mulți ani, eventual înainte să fi devenit celebră, dacă sunteți într-un cerc comun, dacă aveți vreun context care să vă țină împreună. Altfel sunteți cunoștințe, cel mult amici.
Oamenii ăștia cunosc mii de persoane anual, faptul că sunt amabili cu voi și vă rețin numele după a doua întâlnire nu înseamnă că sunt prietenii voștri. Sunt prietenoși pentru că au înțeles că e parte din job. Poate că vă și apreciază pentru ceva anume, dar n-o să ajungeți să vă faceți confidențe cu ei, sunteți doar unii dintre mulții lor amici de conjunctură.
Am câteva astfel de cunoștințe și nu mi-am pus problema că suntem prieteni. Sigur, ne salutăm când ne mai vedem, avem fiecare numerele de telefon ale celuilalt, mai vorbim ocazional, dar nu m-aș hazarda să spun că suntem prieteni.
Mi se pare ironic cum vorbim tot mai mult despre prieteni, dar în realitate suntem tot mai singuri.
