Dacă 2022 a fost greu, anul ăsta care se încheie azi a fost foarte greu. O goană continuă, începută la final de ianuarie şi încheiată după 10 decembrie. 

Ne-am căsătorit şi a ieşit totul aşa cum ne-am fi dorit. Vremea a fost perfectă, noi am reuşit să arătăm exact aşa cum am fi vrut, au fost alături de noi rudele, prietenii şi oameni pe care nu-i cunoşteam (ca la orice nuntă românească, no?). Am dansat până la epuizare, apoi am mai dansat puţin. De s-a mirat lumea cât de mult dansăm (mai ales de mine s-au mirat, că nu mă ştiau dansator).

E o amintire pe care o vom avea toată viaţa, dar e o amintire înghesuită printre multe altele din acea lună septembrie, în care am fost amândoi parte din echipa de organizare a Festivalului Enescu. O nebunie să faci nunta în mijlocul celui mai lung şi greu festival organizat în România. Din fericire, ne-au ieşit toate bine (aici a contat foarte mult planificarea din timp, de care s-a ocupat Antonia). Partea bună în toată chestia asta a fost că n-am avut timp să ne gândim prea mult la ce urmează să se întâmple. Nu ne-au copleşit emoţiile, nu am avut timp să ne panicăm de ceva (deşi nu cred că ar fi fost cazul). Ne-am decuplat de la Festival pe 8 septembrie, seara, când tot ce voiam era să ne tragem sufletul puţin după prima jumătate de Enescu.

Dimineaţă ne-am trezit, am început pregătirile din ziua respectivă, ne-am căsătorit, ne-am distrat, ne-am culcat pe la 3:30 dimineaţa, iar duminică, pe 10 septembrie, eram deja la muncă. Lumea din jurul nostru încă rememora momentele frumoase ale zilei precedente, noi eram conectaţi deja la ce aveam de făcut. Don’t try this at home. Dacă nu ieşea ceva bine cu siguranţă am fi avut o percepţie diferită acum.

Am fost în Florenţa şi am descoperit un oraş foarte frumos, în care vom reveni în 2024. Am mâncat la Gucci Osteria, un restaurant cu o stea Michelin (stea despre care am aflat ulterior, că nu ne alegem restaurantele în funcţie de asta). Urmează să povestesc pe blog cum a fost toată experienţa.

Am ajuns şi în Lefkada, a doua oară pentru Antonia, a patra oară pentru mine. Sunt şi alte locuri frumoase în Grecia, dar mixul ăla de munte cu plaje liniştite şi plaje super animate, cu apă rece şi apă caldă şi calmă, ne place foarte mult. Plus mâncarea, oamenii. Tot din Lefkada am luat şi mărturiile de nuntă, nişte sticluţe cu ulei de măsline care s-a dovedit a fi un ulei foarte-foarte bun.

Iar m-am plimbat pe la Sibiu de mi s-a făcut silă de Valea Oltului. De altfel, au fost câteva situaţii în care am luat-o pe Braşov la întoarcere, doar să mai schimb peisajul (şi să nu risc să rămân blocat).

Am făcut foarte puţin sport (am alergat doar 10 kilometri anul ăsta, ceea ce e absolut oribil). Anul viitor o să schimb asta. Totuşi, am fost mai atent la ce-am mâncat, aşa că am slăbit vreo 8 kilograme, care se adunaseră în zonele nepotrivite ale corpului. E excelent că am dat burta jos chiar şi fără sport, dar ce bine era dacă mi-aş fi făcut timp să şi alerg!

Ne-am văzut rar cu prietenii, am început s-o mai dregem în ultima parte a anului. E cam greu să ai o viaţă socială când mare parte din timp eşti plecat sau ai treabă cu festivaluri. S-a simţit lipsa asta de conexiune cu oamenii din cercul apropiat. Sigur că e mişto să cunoşti oameni noi, să te vezi cu diferite cunoştinţe, să faci ce-ţi place, în oraşe pe care le iubeşti (I’m looking at you, Sibiu), dar anul viitor mi-aş dori ca weekendurile să fie weekenduri şi să ne vedem mai des cu prietenii.

2024 ar trebui să fie despre scăzut motoarele, despre tihnă, despre mai mult timp petrecut în linişte şi mai puţină agitaţie. Ne vom alege cu mare grijă proiectele în care ne implicăm şi vom renunţa la unele lucruri job-related ca să facem mai multă treabă pentru noi.

Dar despre muncă revin cu un articol separat, aşa cum am făcut şi anul trecut, mi se pare folositor să am genul ăsta de introspecţie. Plus că e foarte fun să citesc peste ani şi ani.

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu