Au trecut câteva zile de când folosesc Google Pixel 9 Pro şi am câteva idei rapide.
Transferul de la Samsung S21 n-a fost la fel de smooth ca de la Samsung la Samsung. Ţin minte perfect că acum 3 ani şi jumătate, când am trecut de la S8 la S21, m-am mirat de cât de mişto a fost tranziţia, cum am primit toate datele, o copie exactă, eram logat la aplicaţii etc. Atunci mi-a spus mai multă lume că e ceva normal, că aşa sunt Androidele acum, faci imediat o tranziţie perfectă, ca pe Apple.
Surpriză, de la Samsung la Google Pixel n-a mai fost la fel de simplu. Da, mi-a luat aplicaţiile, mi-a luat background-ul, dar cam atât. Fără configurări, fără ordinea iconurilor, fără alte setări pe care le mai aveam.
E greu să ai un telefon cu volumul sus şi altul cu volumul jos. La Google Pixel volumul este jos, după butonul de power. La Samsungul vechi şi la Motorola (care e telefonul „de birou”) este invers. Aşa că îmi va fi destul de greu să mă obişnuiesc cu două setări diferite de butoane. Uneori vreau să cresc volumul şi închid ecranul, alteori vreau să pornesc ecranul şi de fapt nu se întâmplă nimic. Aici presupun că e un proces.
Camerele sunt fantastice. Un zoom foarte-foarte bun, o cameră care filmează excelent, un night mode mult peste alte telefoane pe care le-am mai văzut. Mă bucur că am ales până la urmă varianta Pro, oscilam între Pixel 9 şi 9 Pro.
Bateria ţine mult, viteza e impresionantă. Deşi am activat funcţia de încărcare până la 80% (care protejează bateria) şi îl încarc când scade sub 20%, mi se pare suficient pentru o zi obişnuită de lucru. Deci 60% din baterie îmi acoperă nevoile actuale. O să văd cum se comportă în timpul FITS, când fac foarte multe poze, postez pe social media, editez clipuri şi aşa mai departe. Însă cei 16 GB de RAM ajută să termin taskurile mai rapid şi practic economisesc din baterie.
