Prin ianuarie 2023, Aceeaşi Mărie intra pe Fashion Days, după o procedură pe care am povestit-o pe larg aici. 15 luni mai târziu, am luat decizia să ieşim de pe Fashion Days, aşa că notez câteva idei, pentru oricine are curiozităţi în legătură cu asta.
Am luat decizia imediat după ce am aflat că Robert Berza pleacă de la conducerea FD pentru că Robert era fan Liverpool şi nu avem încredere în altcineva. Glumesc, a fost doar o coincidenţă.
În mai bine de 1 an, Aceeaşi Mărie a vândut pe Fashion Days mai puţin decât a vândut în magazinele partenere din ţară (găsiţi produsele Aceeaşi Mărie în Timişoara, Braşov şi Sibiu). De ce? Pentru că sunt puţini oameni care caută brandul pe FD. Aceeaşi Mărie este momentan un brand mic, cu o notorietate care nu se compară cu Nike, NB, sau US Polo. Asta ar fi principala cauză.
Dacă n-ai notorietate, astfel încât să te caute lumea direct, partea de discovery este foarte slabă în acest moment. FD a devenit o platformă plină de branduri, care oferă mult prea multe opţiuni. Eu nu mai pot să fac browsing acolo, intru punctual când vreau să caut ceva, altfel mi-e greu să mă uit după haine la întâmplare.
Pe lângă asta, nu sunt mari beneficii de promovare. Situaţie care e dată tot de multitudinea de branduri listate. Primeşti câteva postări în social media (2-3), câteva apariţii în newslettere şi cam aia e. Mai departe ţine de tine să creşti notorietatea brandului.
În plus, mai sunt câteva motive pentru care nu mi se pare că are sens listarea pe FD a unui brand mic. În acest moment easybox este accesibil oricui. Aşa că livrezi aproape la fel de repede ca FD. Beneficiile extra pe care le oferă clientului ţin de plata în rate, de opţiunea de a plăti mai târziu etc. Nu prea e cazul de plata în rate pentru preţurile pe care le au produsele Aceeaşi Mărie.
Nu în ultimul rând, e o chestiune care ţine şi de capacitatea de producţie. Dacă ai atelier in-house şi produci mult, ai nevoie să intri pe cât mai multe platforme, astfel încât pic cu pic să se adune. Dacă produci colecţii punctuale nu e chiar indicat să risipeşti stocul în foarte multe direcţii pentru că oamenii îţi vor cere o anumită măsură şi vei avea stocul blocat pe o anumită platformă.
Cred că pentru un brand mic funcţionează mai bine un sistem de marketplace, în care produsele sunt la tine în depozit, apoi pleacă spre client în funcţie de comenzi. Varianta actuală pe care o oferă FD, în care pleacă un stoc mai mare în regim de consignaţie nu funcţionează aşa bine pentru un brand mic.
Ştiu că se lucra şi la marketplace, aşa că anul acesta e posibil să se lanseze. Pentru noi urmează procesul de recuperare a stocului rămas, probabil spre finalul lunii.
Sigur că ştiu şi branduri româneşti care vând foarte bine pe FD, cred că merită încercat, dar trebuie să ştii în ce te bagi. Pentru că e destul de muncă, iar la final e posibil să rămâi doar cu foarte multă experienţă.