Noiembrie 2003, Steaua – Liverpool, în Cupa Uefa. Atunci am prins drag de echipa asta. Abia în 2005, la Istanbul, a devenit o religie. Nu mi s-a întâmplat de multe ori să cred că voi vedea imaginea asta prea curând. Am sperat în fiecare an, dar speranţele se terminau destul de rapid, după 5-6 etape. Doar de 4-5 ori chiar am crezut că se poate întâmpla.
De vreo 2 sezoane încoace am ştiut că urmează să se întâmple. Anul trecut am fost atât de aproape!
Liverpool a câştigat campionatul din Anglia după 30 de ani. Era clar cam din ianurie, dar apoi a venit pandemia şi lucrurile s-au complicat.
M-am temut atunci că s-ar putea anula campionatul cu totul, ceea ce ar fi fost o nedreptate uriaşă. Să ai un lider aşa autoritar, cu 23 de puncte avans, şi să anulezi campionatul ar fi fost ireal. Probabil că începea războiul civil în Liverpool.
Am răsuflat uşurat când s-a împlinit totul şi din punct de vedere matematic. Dar mi-aş fi dorit să fie mai mult de atât. Aş fi vrut să simt o mare bucurie, să mă simt beat de fericire. În schimb, tot ce simt de câteva zile e uşurarea asta enervantă. “Am bifat-o şi p-asta”. Ştiu că sunt oameni din Liverpool care au petrecut pe străzi până la epuizare. Alţii care au băut litri întregi de bere. Eu doar am zâmbit şi am zis “în sfârşit!”.
Au fost mulţi cunoscuţi care m-au întrebat ce simt, m-au felicitat, mi-au zis că aşteaptă cu interes să vadă reacţiile mele pe blog. Doar că eu nu mă simt în al nouălea cer.
S-a încheiat turul campionatului din Anglia, astfel că putem trage nişte concluzii.
Liverpool are 13 puncte avans faţă de locul 2, ocupat de Leicester şi o restanţă cu West Ham. Din păcate, restanţa respectivă se va juca abia pe 24 februarie, iar până atunci se mai pot schimba foarte multe lucruri. West Ham este în acest moment în derivă, însă peste 2 luni s-ar putea ca lucrurile să stea diferit. Deci nu putem vorbi de 16 puncte avans.
Spre deosebire de sezonul trecut, Liverpool arată puţin mai bine, Manchester City arată puţin mai rău. Echipa lui Pep are deja 5 înfrângeri, în condiţiile în care sezonul trecut a pierdut doar 4 meciuri în 38 de partide. Mă rog, Liverpool a pierdut atunci un singur meci şi tot n-a fost suficient, deci problema nu e neapărat la înfrângeri, ci la egaluri.
Am tot spus că se joacă prea multe meciuri şi au sărit să mă contrazică mai mulţi oameni pe aici, prin comentarii.
În continuare cred asta, şi ultima ştire din domeniu vine să-mi dea dreptate. Liverpool se află în situaţia în care urmează să joace două meciuri în competiţii diferite, în decurs de mai puţin de 24 de ore, pe continente diferite.
Cum s-a întâmplat asta? Păi s-au calificat în prea multe competiţii şi nimeni nu părea să se fi aşteptat la aşa ceva.
Din poziţia de câştigătoare a Champions League (o să ador anul ăsta să tot ascult la ştiri “FC Liverpool, deţinătoarea trofeului…”), Liverpool este inclusă automat în Campionatul Mondial al Cluburilor, o competiţie cam de buzunar ce se organizează anual în Qatar. Vor juca acolo cu câştigătoare ale competiţiilor continentale din America de Sud, Africa, Australia etc.
Excelent clipul ăsta de 11 minute pentru orice fan al lui Liverpool. Efectiv a fost o bucurie să văd toate imaginile alea de pe culoarele stadionului, să-i văd pe jucători cum se încurajează unii pe ceilalţi, pe Adrian cum atinge semnul cu This is Anfield şi multe alte astfel de detalii pe care nu ajungi să le vezi niciodată.
Liverpool a jucat ieri ultimul meci din presezon, o victorie contra lui Lyon, 3-1.
A fost ultimul meci înainte de Community Shield, meciul de supercupă a Angliei (pe care Liverpool îl va juca contra lui Manchester City – cetăţenii au luat cupa şi campionatul, astfel că echipa de pe locul 2 ajunge să fie adversara din supercupă, ca să se joace totuşi un meci).
N-am văzut toate meciurile din presezonul lui Liverpool, asta pentru că m-am uitat la meciul cu Borrusia Dortmund şi n-am recunoscut deloc echipa. O diferenţă uriaşă între spiritul echipei care o demola pe Barcelona în urmă cu câteva luni şi cea care juca acum contra nemţilor. Altă echipă faţă de cea care demola cu 5-0 pe Napoli anul trecut, tot într-un meci amical.
Nu ştiu dacă se fac astfel de video-uri în fiecare an, până acum n-am mai văzut nimic de genul ăsta, dar nici nu m-au interesat prea tare echipele care au câştigat în anii precedenţi.
Cert e că sunt nişte imagini inedite, combinate cu sunetul din microfoanele arbitrilor şi cu multe alte lucruri interesante. Genul de detalii pe care n-ai cum să le afli altfel. Ox Chamberlain plecând cu trofeul spre vestiare, Salah vorbind la telefon pe nişte trepte, Alisson făcând un video call cu familia.
Absolut bestial acest clip făcut de Carlsberg pentru a prezenta berea roşie, în sticlă roşie, pe care au făcut-o în cadrul parteneriatului cu Liverpool.
Piele de găină din primele secunde, cu oamenii ăia care se jucau pe străzile din Liverpool, apoi imaginile cu Virgil van Dijk, apoi finalul cu Jamie Webster, care e un fel de voce a cântecelor galeriei lui Liverpool în ultimii ani.
Suntem la jumătatea sezonului din Premier League. Au mai rămas 3 partide de disputat, dar indiferent de rezultate, lucrurile nu se schimbă prea mult, aşa că putem trage nişte concluzii.
În primul rând, nici în cele mai frumoase vise n-o vedeam pe Liverpool pe primul loc cu 6 puncte avans de Boxing Day. Sigur, speri, te gândeşti că ar fi mişto, dar nu iei în calcul că City poate pierde meciuri. Klopp a creat o maşinărie de fotbal şi totul a început cu aducerea lui Virgil Van Dijk. Olandezul a betonat defensiva lui Liverpool, iar transferul lui Alisson pur şi simplu a închis apărarea. Ceea ce trece de Van Dijk se opreşte la Alisson, iar restul fundaşilor pare că sunt doar nişte aghiotanţi pe lângă cei doi.
