in Liverpool

Două veşti bune în decurs de două săptămâni: Salah şi van Dijk au prelungit contractele care expirau vara asta. Egipteanul va pleca de la Liverpool la 35 de ani, olandezul la 36 de ani (asta dacă nu continuă forma excelentă încă 2 ani şi clubul le mai acordă o extensie de 1 an). Mai mult de atât e greu de crezut că vor putea continua la nivel înalt. E mai probabil ca după un sezon să plece prin SUA, dacă le vor scădea performanţele, decât să rămână până spre 40 de ani, chiar dacă amândoi sunt nişte atleţi buni.

Chiar dacă sunt plătite cu bani mulţi prelungirile astea, cred că era un mesaj important pentru restul lotului şi pentru jucătorii pe care clubul îi vizează în această vară. Mai ales în contextul în care Trent Alexander-Arnold e ca şi plecat la Real Madrid. Nu-mi fac mari speranţe în privinţa unei prelungiri, mirajul pe care îl vinde Florentino Perez funcţionează mai mereu. 

Dar chiar şi fără Trent, Liverpool rămâne o echipă foarte puternică, care va rămâne la acelaşi nivel dacă reuşeşte să rezolve nişte probleme: o dublură pentru fundaşul dreapta rămas (Conor Bradley), un înlocuitor pentru Andy Robertson pe stânga, un înlocuitor pentru Darwin Nunez, o soluţie reală de backup pentru Salah, în cazul în care egipteanul va începe să fie mai selectiv cu partidele în care joacă 90 de minute.

De-asta era foarte important ca măcar 2 dintre cei 3 jucători din primul 11 să rămână la echipă. Vor urma oricum nişte mişcări de trupe în vara asta, alte înlocuiri ar fi destabilizat şi mai mult lucrurile. Nu poţi să schimbi jumătate din echipă şi să te aştepţi să te baţi la campionat şi Champions League. Iar Arne Slot cu siguranţă asta va ţinti în sezonul viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu