Să recunoaştem: experimentul USR e un eşec

9

Au trecut mai bine de 2 luni de la intrarea USR în Parlament şi cred că putem spune răspicat că experimentul este unul parţial eşuat. O să vă explic mai jos de ce e parţial şi nu total şi ce-am putea face pe viitor.

În primul rând, plecarea lui Nicuşor Dan din Consiliul General al Primăriei a destabilizat lucrurile pe acolo, a dat mai multă putere PSD-ului şi a lipsit bucureştenii de un om care se mai pricepea cât de cât la treburile Capitalei, care putea să miroasă nişte nereguli pe acolo. În schimb Nicuşor Dan a devenit parlamentar şi nu s-a remarcat cu absolut nimic, poate doar cu acea bâlbă destul de penibilă.

Citeste mai mult

Cine sunt milogii?

4

Radu are un articol despre pseudo-jurnaliştii fripturişti care îşi fac programul prin Bucureşti în funcţie de evenimentele de PR anunţate în ziua respectivă. În inocenţa lui simpatică, Radu se miră că genul ăsta de oameni vânează pungile cu cadouaşe sau critică agenţia pentru bufetul limitat. 

Oamenii ăştia sunt surplusul jurnalismului românesc, adaosul rezidual al redacţiilor. În anii 2000, când fiecare redacţie creştea mai repede decât Făt Frumos şi ziarele se lansau pe bandă rulantă, cetăţenii ăştia (evit să le zic jurnalişti) erau trimişi pe la evenimentele mai plictisitoare, alea la care nu era nevoie de fotograf, cameraman şi reporter capabil. Compilau ceva din comunicatul de presă, ştirea apărea, îşi justificau salariul şi primeau o masă bună, o discuţie cu oameni importanţi, un mic cadou la final. 

Ei au fost primii care au fost daţi afară când a început să se strice treaba, apoi n-au mai găsit loc la puţinele publicaţii rămase. Şi s-au trezit la 35-40 de ani fără perspective, fără competenţe reale în ceva (în anii 2000 s-au angajat direct de pe băncile facultăţii, când cerinţa minimă era să ai BAC-ul luat şi eventual să poţi salva ceva în Word). Evenimentele astea la care merg nu sunt neapărat pentru o masă caldă şi un briceag (deşi cadourile alea pot fi vândute pe OLX dacă te străduieşti puţin). Nu, milogii caută mai mult decât orice respect. Pentru că toată viaţa au fost cineva prin prisma legitimaţiei de presă pe care scria Cotidianul sau Business Standard sau cine ştie ce alte nume de publicaţii.

Unii le au şi acum, ăia care sunt cei mai incapabili. Mint că revistele lor mai există şi promit mereu piariştilor că revin cu cel mai recent exemplar la următorul eveniment. Cei mai deştepţi s-au orientat spre un site. Au cumpărat o temă, au pus un WordPress pe un domeniu şi îşi văd de treabă în continuare. Ca să nu rateze chestiile interesante şi-au făcut grupuri de Facebook pe care anunţă lista de evenimente din perioada următoare. Aşa ajung la toate lansările la care n-au fost invitaţi.

Din când în când mai prind câte un contract de publicitate, iar în restul timpului se mulţumesc cu excursii pe la diverse obiective, punguţe şi mese gratuite. Ei sunt asistaţii sociali ai presei române.

Cum să complici lucrurile inutil: Colu – o monedă locală

0

În era globalitzării, a monedei unice în Europa, a Bitcoinului, nişte băieţi s-au gândit că ar fi o idee bună să facă o monedă locală virtuală, prin intermediul căreia oamenii pot plăti la comercianţii dintr-un anumit oraş.

Caz concret: au implementat recent chestia asta în Liverpool, care are acum 2 monede oficiale – Lira Sterlină şi Liverpool Local Pound. Ca să obţii LLP, îţi faci un cont pe Colu, instalezi o aplicaţie şi cumperi LLP cu bani din contul tău bancar de lire. Apoi te duci la magazin şi plăteşti cu telefonul. Ai şi nişte discounturi, dar avantajul principal ar trebui să fie că păstrezi banii în economia locală. Articolul din PSFK nu menţionează dacă poţi sau nu să-ţi converteşti înapoi banii, dar presupun că aici e toată şmecheria. Cu cât sunt mai mulţi bani blocaţi în moneda LLP, cu atât are sens businessul şi creşte enclava. 

Doar că asta mi se pare cea mai stupidă idee pe care am auzit-o în ultimii ani. Într-o eră în care toată lumea încearcă să promoveze globalizarea, transferurile rapide de cash dintr-un colţ în altul al lumii, în care avem Square şi alte tehnologii rapide de plată, să vii cu o monedă locală e cel puţin greşit. 

Lecţia de PR de la brazilianul Ronaldo

1

Ronaldo e o legendă, nu poate nimeni să pună la îndoială asta. Unul dintre fotbaliştii extrem de talentaţi ai Braziliei, un jucător care a fost fabulos în ciuda kilogramelor în plus şi a unei lipse recurente de chef.

Probabil că ştiţi şi celebra lui frizură de la Cupa Mondială din 2002. Adică asta:

Foto via

La momentul respectiv s-a vorbit intens despre asta, dar omul oricum avea idei trăznite, aşa că nu era chiar cea mai mare nebunie. În plus, atunci când ai văzut o echipă întreagă vopsită blond, greu te mai poate surprinde ceva.

Totuşi, nu l-aş fi suspectat pe Ronaldo de ceva fler de piarist. Într-o declaraţie dată zilele trecute pentru ESPN Brazilia, Ronaldo a explicat de ce s-a tuns în felul ăla:

My groin was hurting,’ he admitted. ‘I was only at 60%. So I shaved my head.

‘Everybody was only talking about my injury.

‘When I arrived in training with this haircut everybody stopped talking about the injury.’

Nu numai că a distras atenţia presei, dar cred că a distras şi atenţia adversarilor, altfel nu le-ar fi dat 2 goluri nemţilor în finală. Super cool! 

Via

Sunday’s Media Recap (319)

0

Video-urile de pe Facebook vor face autoplay cu tot cu sunet. Detalii.

S-a lansat secţiunea de Joburi din Facebook, momentan disponibilă într-un număr limitat de ţări. Detalii.

News.ro a ajuns să înlocuiască Mediafax în mai puţin de 1 an. Detalii.

eMAG investeşte 1,7 milioane de euro în compania Zitec. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Românii au talent a rupt la debut, Playboy reintroduce nudurile, Storience s-a repoziţionat, AcademIAA, UberX e considerat serviciu de taximetrie în Australia, moştenitorul Samsung a fost arestat

Se vinde decorul din Mad Men

1

Chiar dacă Mad Men s-a încheiat de mai bine de 2 ani, cei de la AMC continuă să facă bani de pe urma serialului care a avut aşa mult succes (16 Emmy-uri, 5 Globuri de aur). Dacă nu l-aţi văzut, îl recomand, e o monografie excelentă a perioadei anilor ’60-’70 în SUA. 

Pe lângă ocazionalele vânzări de DVDuri, cineva s-a gândit că ar fi o idee bună să vândă şi diferite obiecte de decor, mai ales că momentan nu se mai folosesc la nimic, iar pentru colecţionari valoarea unor farfurii, a unui ceas vechi sau a unui ursuleţ de pluş care a apărut în câteva secvenţe din film poate fi mult mai mare.

Vorbim de sute, poate mii de obiecte care au preţuri între 25 şi 95 de dolari, unele chiar mai mult de atât. Majoritatea sunt nişte vechituri, adunate de pe cine ştie unde, dar au marele avantaj de a fi apărut în serial. Vorbim de farfurii, aparate de ras, şervete, chiar şi pungi de cumpărături. La licitaţia precedentă s-au vândut chiar şi piese de mobilier care au ajuns până la 1000 de dolari bucata.

Le găsiţi pe toate aici. Aş fi cumpărat o singură chestie dacă aveam răbdare să caut: chip’n’dip-ul lui Pete. Poate vi-l mai amintiţi:

E acelaşi pattern

1

Protestele s-au domolit, dar câţiva oameni bine intenţionaţi continuă să se zbată, încercând să capitalizeze ceva din mulţimea asta de oameni nemulţumiţi. S-au tot făcut grupuri de Facebook în care au fost adunaţi diverşi oameni, apar diverse idei legate de modul în care ar trebui continuat totul. Apare din când în când nevoia unor lideri, iar se vorbeşte despre un partid, despre diferite forme de rezistenţă. Urmăm acelaşi tipar ca la protestele din anii trecuţi, în urma cărora au răsărit idei precum F9, M10 şi aşa mai departe. Sunt convins că n-o să iasă nimic, nici de data asta.

Partea bună e că nici nu trebuie. E suficient că Strada s-a obişnuit cu cifrele mari. Reversul medaliei e că şi politicienii s-au obişnuit cu ele, aşa că un protest de 20.000 de oameni e posibil să fie considerat de-acum încolo un “mizilic”. Dar ne aşteaptă vreo 9 luni de vreme mai bună de-acum încolo, aşa că presiunea poate fi mult mai mare. Important e să nu uităm că sute de mii de oameni vor acelaşi lucru ca noi: o ţară decentă. 

Un PR stunt simpatic

0

Un timp a luat în 1995 domeniul almond.com. Pe el îl cheamă Gary Almond, aşa că i s-a părut o chestie perfect logică. 

Brandul american Silk, care vinde şi lapte de migdale, a tot încercat să ia domeniul respectiv. Până când au renunţat şi s-au gândit la un PR stunt mult mai convenabil. Ba chiar l-au folosit şi pe owner.

Depinde cum pui problema

2

Am nimerit dimineaţă pe un articol din Capital în care e dezbătută problema Tarom. În continuare compania aeriană e pe pierdere, vor să vândă nişte avioane, au renunţat la altele etc. Same old story. Doar că abordarea s-a făcut dintr-un unghi total dubios, care pare mai degrabă comandat.

Iată cum începe articolul: 

Compania Tarom a avut manageri plătiţi regeşte timp de mai bine de patru ani, dar modul de cheltuire a banilor din visterie îndreaptă compania spre faliment. Niciun manager nu au reuşit să conceapă o strategie viabilă, o grilă de salarizare, să oprească migraţia specialiştilor şi să implementeze un program de schimbare a flotei.

Deci au fost unii plătiţi regeşte PATRU ani, de ce nu e Tarom pe profit? Ne răspunde tot Capital, cu cifrele. În 2012 erau pierderi de 230 de milioane de lei, pe 2016 au scăzut aproape de 25 de milioane de lei. Aproape de zece ori. Tot în perioada asta personalul s-a redus cu 300 de oameni. 

AnCifră de afaceri(lei) Pierdere(lei)Număr angajaţi
20151.136.739.19327.426.9801.880
20141.138.713.562110.161.0041.969
20131.085.210.203130.167.730 2.005
20121.048.339.557 230.617.5202.173
2011946.315.772 262.224.4902.286
2010918.649.548332.530.6542.368

E ca şi cum ai spune că ai găsit un pacient cu 10 gloanţe, doctorul i-a scos 9 din ele, dar omul n-a devenit încă numărul 1 mondial la tenis, deci medicul e un amator. Păi cum, că l-am plătit regeşte?

Asta în condiţiile în care sunt de notorietate scandalurile din Tarom, managerii privaţi care au încercat să dea afară armatele de nepoţi angajaţi pe pile au fost loviţi cu direct în freză de sistem.

Evident, dacă te uiţi strict pe obiectivele pe care şi le-au asumat oamenii ăia, lucrurile nu s-au îndreptat total. Dar în codul muncii nu scrie nicăieri că poţi da afară pe cineva pe motiv că a fost angajat aiurea sau pe pile. Aşa că lucrurile nu se pot schimba în 2-3 ani după ce au mers prost 20 de ani la rând.

Sorry, Tolo

0

Pentru cei care n-au prins încă povestea, Tolontan a publicat azi nişte dezvăluiri legate de nişte radiaţii uriaşe de la Muzeul de Geologie. S-a folosit în mod oribil şi de o poză de la protestul de duminică peste care a pus un mare semn de radiaţii în dreptul muzeului. Problema e cu cifrele, care au fost interpretate greşit. În loc să scrie 21,68, Tolontan scrie 21680, ceea ce înseamnă mult peste Cernobîl. Am fost o singură dată în muzeul respectiv, din fericire nu mi-a crescut nicio mână în plus.

DE 100 DE ORI MAI MULT DECÂT LIMITA FIXATĂ LA CERNOBÎL
”E între 4.000 și 21.680 μSv/h!”, citește Adriana Ion cifra din depozitul subteran.

Zona neagră, de la Cernobîl, în care nimeni nu s-a mai întors, niciodată, are radiații de peste 200 μSv/h.

Dacă vrem să fim haioşi, putem să spunem că radiaţiile astea demonstrează 2 lucruri:

Citeste mai mult